Climatul politic din UE este otrăvit. Relaţia Berlinului cu Atena este otrăvită. La fel şi relaţia Greciei cu Banca Centrală Europeană, dar şi cu celelalte 18 state din zona euro. Uniunea Europeană este ameninţată de spectrul unei crize profunde, dacă nu cumva a şi început. Subit, în acest mare şi generos proiect de pace apar, din nou, fisuri naţionaliste resentimentare. Dintr-o dată, tonul pe care îşi vorbesc partenerii europeni este mai degrabă duşmănos, atipic pentru ţări care, de-a lungul mai multor decenii, s-au înţeles bine şi au fost paşnice.
Fără îndoială că şi în trecut s-a trişat la masa negocierilor; s-a jucat poker până la loc comanda, în speranţa obţinerii de avantaje personale maxime. Toate ţările au făcut acest lucru, fără excepţie. Însă, nimeni n-a fost lezat sau înjurat, şi nu au fost călcate în picioare regulile şi acordurile în vigoare.
În acest sens, gheaţa a fost spartă de noul guvern grec, votat mai ales datorită promisiunilor electorale şi susţinut masiv la nivel popular. Un populist ministru al Apărării din Grecia ameninţă că o să dea drumul în Europa câtorva sute de mii de refugiaţi, încălcând, astfel, politica europeană comună privind acordarea de azil. La rândul său, premierul grec, Alexis Tsipras, deschide un nou front de atac, cerând Germaniei despăgubiri. Simultan, guvernul de la Atena spune, deseori, că Troica şi partenerii europeni sunt, de fapt, ocupanţi.
Trebuie spus, fără echivoc, că eurogrupul vrea să ajute Grecia. Faptul că au condiţionat ajutorul lor şi că aşteaptă din partea Greciei să îşi respecte angajamentele pe care şi le-a asumat, este firesc. Principiul conform căruia criza datoriilor nu poate fi depăşită prin acumularea de noi datorii este de bun-simţ şi a fost de mare ajutor Spaniei, Irlandei şi Portugaliei.
Pe de altă parte, guvernul de la Atena are dreptatea lui: în cazul Greciei, de solidaritatea economică s-a cam ales praful. Ţara este ameninţată de faliment economic şi social, ba chiar de o severă criză statală. Acesta nu este însă un motiv de a transforma Germania în ţap ispăşitor şi nici de a abuza masa de poker cu solicitarea de reparaţii financiare din partea germanilor pentru daunele produse Greciei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Din punct de vedere moral, nu există nicio îndoială că Germania trebuie să despăgubească victimele perioadei de ocupaţie, mai ales pe cei care sunt încă în viaţă. Se poate şi trebuie să se discute despre cum se poate face acest lucru mai bine ca până acum.
Din punct de vedere juridic, chestiunea reparaţilor germane este încheiată. Tonul face muzica (diplomaţiei). După sfârşitul juntei militare, Germania, dar şi alte ţări, au susţinut activ Grecia la nivelul UE. În acest moment este nevoie de îmbunătăţirea climatului european şi de o abordare profesionistă, punctuală, a problemelor economice şi politice. Acest lucru este valabil nu doar pentru Atena, ci şi pentru alte state europene. Altfel, după povestea de succes a ultimilor 50 de ani, Uniunea Europeană se rupe în bucăţi – un scenariu nedorit şi cu efecte dezastruoase.
sursa: dw.de
