Actualitate

Avionul prăbușit în Cuba. 110 persoane au murit. Printre acestea, 20 de preoți

Această cutie neagră, intrată în posesia comisiei de anchetă, se află "în stare bună", a indicat Adel Yzquierdo, pentru media de stat. "Trebuie să o primim şi pe cealaltă în orele următoare", a adăugat el.

Aceste cutii negre ar trebui să înceapă rapid să ofere anchetatorilor primele informaţii după prăbuşirea vineri a acestui avion care urma să asigure legătura între Havana şi Holguin, la circa 670 de kilometri est de capitală, şi era închiriat de compania publică cubaneză Cubana de Aviacion de la Mexicain Global Air, cunoscută şi sub denumirea de Aerolineas Damojh.

Potrivit unui nou bilanţ anunţat sâmbătă de ministrul cubanez al Transporturilor, prăbuşirea avionului s-a soldat cu 110 morţi, dintre care 11 străini, şi trei răniţi. Printre persoanele care şi-au pierdut viaţa se numără şi 20 de preoţi ai unei biserici evanghelice.

După acest accident, cel mai grav produs în Cuba în aproape trei decenii, noul preşedinte de la Havana, Miguel Diaz-Canel, a anunţat imediat lansarea unei anchete.

Direcţia generală aeronautică civilă mexicană a anunţat trimiterea unei echipe de specialişti pentru a ajuta autorităţile cubaneze să facă lumină în această tragedie, în timp ce Boeing a constituit o echipă tehnică pentru a răspunde eventualelor necesităţi ale aceloraşi autorităţi.

Sursa: Antena3.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *