Baby-boxul va salva copiii sau va încuraja abandonul acestora?
Este baby-boxul o metodă de a-i salva pe nou-născuții nedoriți sau de a încuraja mamele să-și lase copiii în mila statului?
Nou-născuții, o povară pe suflet?
Ana este originară din raionul Leova. Tânăra a născut acum două săptămâni, iar din teamă că nu-și va putea întreține pruncul, a decis să-l abandoneze.
„Nimeni nu a știut că eu sunt gravidă, am ținut în secret aceasta, deoarece nu doream ca ai mei să afle că sunt însărcinată. Am rămas orfană și vă dați seama că n-are cine să mă ajute să-mi întrețin pruncul”, susține tânăra. Astfel aceasta a învelit pruncul într-o pereche de pantaloni scurți, gura i-a legat-o cu hârtie igienică, iar apoi l-a lăsat într-un tufiș, în pădurea din preajma locuinței sale.
„Recunosc că nu am procedat corect, dar ce puteam să fac atunci. Dacă mătușa mea afla că am născut al doilea copil, mă dădea afară din casă. Nu exista atunci nicio șansă pentru a nu-l lăsa. Îmi recunosc pe deplin vina și nu doresc să fiu lipsită de drepturile părintești, chiar dacă am comis o eroare”, a mai adăugat Ana.
„Copilul trebuie să crească în familie”
Specialiștii în domeniul protecției copiilor afirmă că în asemenea cazuri, baby-boxurile ar încuraja abandonul copiilor, mai cu seamă în țările sărace. Într-o scrisoare a UNICEF, adresată parlamentului de la Chișinău, se indică faptul că „abandonul anonim trebuie să fie redus la minimum, deoarece în cazurile respective se încalcă dreptul copilului de a-și cunoaște identitatea, de a-și cunoaște părinții și de a fi îngrijiți de ei, bineînțeles atunci când acest lucru e posibil. O altă opțiune luată în considerare este decriminalizarea abandonului anonim în cazurile, în care mama își lasă copilul în condițiile foarte clar definite în lege, în care mama și copilul pot beneficia de serviciile necesare. Cu toate că practica medievală a baby-boxelor a fost readusă în actualitate în 11 țări ale Uniunii Europene și în Rusia, cercetările sugerează că acest lucru nu neapărat reduce riscul pruncuciderii”, se arată în scrisoare.
Viorica Dumbrăveanu
Specialiștii de la Ministerul Muncii Protecției Sociale și Familiei (MMPSF) nu cred că baby-boxul ar promova abandonul bebelușilor, doar că ar fi o soluție foarte bună pentru a evita cazurile de pruncucidere. Aceștia au un șir de acțiuni cu care vor să combată abandonarea micuților.
„Statistica arată că numărul copiilor care sunt abandonați în maternități sunt în scădere, dacă în anul 2011 au fost abandonați 90 de copii în instituțiile medicale, anul trecut numărul de copii abandonați s-a redus în jumătate, la 45. Cel mai grav este că motivele de abandonare a copiilor sunt cauzele de sănătate cu care se nasc aceștia. Dar trebuie să recunoaștem că alt pretext este și sarcina nedorită care la fel duce la abandonarea nou-născuților”, a declarat Viorica Dumbrăveanu, șefa direcției Protecția Familiei și a Drepturilor Copiilor din cadrul MMPSF.
Specialiștii afirmă că dacă asistenții sociali ar putea penaliza părinții care-și abandonează copiii, abandonul copiilor ar fi redus la maximum.
„Noi mergem la fiecare părinte în parte, încercăm să-i convingem să renunțe la ideea de a-și părăsi propriii copii. În cazuri speciale încercăm să-i ajutăm prin subvenții din partea statului. Uneori putem să-i convingem, dar alteori nu”, a conchis Viorica Dumbrăveanu.
Baby-boxul moldovenesc, bani aruncați în vânt?
Deși Legea care urmează să reglementeze folosirea unor asemenea incubatoare pentru copiii abandonați de mamele lor imediat după naștere nu a fost încă examinată și adoptată de parlament, Institutul de Cercetări Științifice „Centrul Mamei și Copilului” a achiziționat un baby-box care, însă, nu este utilizat. Cu toate astea, abandonarea nou-născuților încă se practică în Moldova. Dacă bebelușul are norocul să fie găsit, atunci mama riscă doar să fie lipsită de drepturile părintești, dacă pruncul decedează, atunci mama nou-născutului riscă până la 5 ani de închisoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!