Economie

BERD oferă 100 de milioane de euro pentru reabilitarea și modernizarea drumurilor din R. Moldova

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a aprobat extinderea unui contract de finanțare în valoare de 100 de milioane de euro pentru reabilitarea și modernizarea drumurilor din Republica Moldova.

Un anunț în acest sens a fost făcut de vicepremierul Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de la Chișinău, care a remarcat că astfel Republica Moldova va mai avea patru drumuri europene.

BERD a aprobat extinderea unui contract de finanțare, în valoare de 100 de milioane de euro, pentru construcția și reparația a peste 85 de km de drum:
– Reabilitarea și modernizarea sectorului de drum R14, Soroca către Arionesti, total 31 km;
– Reabilitarea și modernizarea sectorului de drum R8.1, Arionești către Otaci, total 9,4 km;
– Lucrări de reabilitare și servicii aferente de supraveghere R33 Hîncești-Lăpușna-M1, total 37,2 km;
– M3 Construcția sectorului de ocolire a orașului Vulcănești, total 8,58 km” a specificat oficialul de la Chișinău.

El a mai adăugat că sumele alocate pentru fiecare drum vor fi incluse în amendamentul la contractul de finanțare, care urmează a fi semnat în cel mai scurt timp.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *