Internațional

Berlusconi, prietenul lui Putin, internat de urgență la terapia intensivă

Fostul premier italian Silvio Berlusconi este internat la terapie intensivă. Berlusconi se află miercuri la terapie intensivă din cauza unor probleme cardiace, a declarat pentru AFP un membru al anturajului său. Magnatul în vârstă de 86 de ani, care a intrat și ieșit din spital în ultimii ani, se află la Spitalul San Raffaele din Milano, a precizat sursa citată.

Nu este deocamdată clar motivul internării.

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost achitat miercuri de acuzația de corupție în acte judiciare în procesul „Ruby ter”. Tribunalul din Milano i-a achitat pe toți cei 29 de inculpați din proces, relatează ANSA și Mediafax. În afară de Silvio Berlusconi, achitările i-au vizat, printre alții, pe Karima el Mahroug și cei 20 de tineri foști invitați la seratele de la Arcore.

La aproape 6 ani de la începerea procesului și la mai bine de 10 ani de la mărturiile presupus false ale invitaților seratelor de „bunga bunga” de la Arcore, miercuri s-a încheiat primul grad al procesului, un caz judiciar născut din procesele verbale ale procesului Karima El Mahroug, cunoscut sub numele de „Ruby”.

Karima este o femeie în vârstă de 30 de ani, la vremea respectivă o tânără abia majoră, care l-a acuzat pe premierul de atunci, Silvio Berlusconi, de avansuri sexuale la ”cine elegante” la vila San Martino. O situație jenantă pe care fostul prim-ministru, potrivit rechizitoriului Parchetului din Milano, ar fi încercat să o reducă la tăcere, plătind mărturii false din partea participanților.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *