Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge! Şi apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te. Şi s-a ridicat mortul şi a început să vorbească, şi l-a dat mamei lui.” (Luca 7; 11-15)
Povestea pare simplă şi clară. Nu voi vorbi despre mila pe care Iisus a simţit-o faţă de văduvă sau despre înfricoşarea celor prezenţi. Toate acestea se înţeleg clar din textul Scripturii.
Întrebarea mea, când am citit acest text a fost: de ce fiul văduvei din Nain? Iisus a înviat şi pe Lazăr, însă acolo se spune altceva: Iisus a lăcrimat, nu din milă, ci din pricina necredinţei; de vreme ce Lazăr era de patru zile în mormânt, deci cuprins de stricăciune, minunea e cu atât mai mare şi îl arată pe Iisus Domn al tuturor legilor firii; iar că Iisus a întârziat când Lazăr era bolnav a fost ca să se arate slava lui Dumnezeu. Învierea fiicei lui Iair ţinea de încercarea credinţei mai-marelui sinagogii, căruia oamenii îi spuneau deja: „nu mai deranja pe Învăţătorul, fiica ta a murit”, iar Iisus i-a spus: „crede numai!”.
Fiul văduvei nu pare să vină în acelaşi fir logic. E drept să aceste învieri aveau să îi ţină tari în credinţă pe cei ce Îl urmau pe Iisus în zilele răstignirii. Reprezentau, ca şi schimbarea la faţă, prefigurarea slavei ce va veni odată cu învierea Lui din morţi. Însă mă gândesc că fiul văduvei nu a jucat un rol decisiv pentru momentul despre care vorbim. Pe vremea lui Iisus au fost o grămadă de morţi la tot pasul („lasă-mă să îl îngrop mai întâi pe tatăl meu).
Să fi fost oare o situaţie de conjunctură? Pentru că ştim că Domnul nu caută la faţa omului, deci întristarea Lui e egală pentru fiecare om aflat în suferinţă. Însă răspunsul vine în versetele imediat următoare învierii tânărului: „Şi a ieşit cuvântul acesta despre El în toată Iudeea şi în toată împrejurimea” (v.17). Atunci Ioan Botezătorul a trimis doi dintre ucenicii săi la Iisus să-L întrebe dacă El e Cel ce va să vină. Când au ajuns ucenicii lui Ioan aflăm că: „În acel ceas El a vindecat pe mulţi de boli şi de răni şi de duhuri rele şi multor orbi le-a dăruit vederea. Şi răspunzând, le-a zis: Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce aţi văzut şi cele ce aţi auzit: Orbii văd, şchiopii umblă, leproşii se curăţesc, surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte” (v. 21-22).
Această continuare ne arată că toate cele amintite aveau un rol în iconomia mântuirii şi în atestarea lui Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu. De aceea vă îndemn să nu luaţi niciodată din Scriptură un cuvânt verset, fără să vedeţi contextul în care a fost rostit. Evanghelia nu e o carte de citate, cum sunt proverbele unui popor, ci istoria mântuirii omului. Deci nu putem folosi un citat (singur) ca să susţinem ceea ce ne convine sau ca să ridicăm întrebări asupra evangheliilor.
