Cuviosul nostru Părinte Eftimie era de neam din cetatea Melitina Armeniei și s-a născut în anul 377 din părinți binecredincioși, Pavel și Dionisia, fiind născut din făgăduință și primind, la botez, numele de Eftimie, care, în limba greacă, înseamnă ,,veselie”.
După moartea tatălui său, mama sa l-a încredințat fratelui ei, care era preot, iar acesta l-a dus la episcopul Armeniei, care l-a crescut cu dragoste, punându-l să învețe de la dascăli de seamă și rânduindu-l, de copil, printre slujitorii Bisericii. Deci, deprinzând bine Sfintele Scripturi, viața curată și toată învățătura credinței, la vreme potrivită a fost făcut preot, iar episcopul i-a dat în seamă grija mănăstirilor și a schiturilor din toată mitropolia Armeniei.
Fiind el de 29 de ani, s-a dus la Ierusalim și, închinându-se la Sfintele Locuri, s-a sălășluit acolo, aproape de Ierusalim, într-o mănăstire numită Fara, unde a cunoscut pe Cuviosul Teoctist, care a devenit sfătuitorul său de o viață și de un gând. Și, înțelegând ei că nu pot fi izvor de har pentru alții decât sfințindu-se mai întâi pe ei înșiși, au alergat împreună la adâncul însingurării de lume, cautând să se facă mai întâi ei plăcuți și apropiați ai lui Dumnezeu.
Drept aceea, după cinci ani au ieșit din Fara și au mers de s-au sălășluit într-o peșteră din râpa unui munte din pustie, către Iordan. Și au locuit acolo mulți ani, în viață aspră de sihaștri, trudindu-și neîncetat trupul și dorind a vorbi în liniște cu Dumnezeu prin rugăciune, aducând astfel sufletului lor hrana duhovnicească întru răbdare, bunătate și gând smerit. Iar, din nevoința aceasta, a primit marele Eftimie de la Dumnezeu harul Sfântului Duh, darul facerii de minuni și al prorociei.
Deci, când a binevoit Dumnezeu, au fost descoperiți de niște păstori. Și au început a veni la ei mulți care se lepădau de lume. Și au întemeiat mănăstire de obște și lavră de sihaștri, că mulți auzind pe fericitul Eftimie, nu voiau să se îndepărteze de locul unde era el. Și mulți îl căutau și îl împresurau, iar bolnavii așteptau tămăduire. Însă el dorea a fi mai mult cu Dumnezeu, prin liniștea rugăciunii în pustie.
De aceea, luând pe ucenicul său Dometian, a ieșit din chilia sa și a venit în munții dinspre Marea Moartă. Și, găsind o fântână cu apă, a ridicat chilii și a rămas acolo o vreme. Dar și acolo, văzându-se împresurat de mulțime, s-a întors la chilia sa, la Cuviosul Teoctist. Și era în pustie toată săptămâna, iar sâmbăta și Duminica se întâlnea cu cei care-l căutau, și multe fapte și semne minunate a lucrat Dumnezeu prin el.
Cuviosul Eftimie era cunoscut și cinstit chiar și de cei trei mari îndrumători ai vieții pustnicești din vremea lui: Simeon Stâlpnicul, Sava cel Sfințit și Teodosie din Palestina; și toți patru apărau dreapta credință statornicită la Sinodul din Calcedon (451), vorbind împotriva ereticilor din vremea aceea, mai ales împotriva monofiziților.
Iar fericitul Eftimie a întors la dreapta credință chiar și pe împărăteasa Evdochia (†460), care căzuse și ea în rătăcirea lui Eutihie. Și s-a sfârșit acest Sfânt și mare Părinte, prorocind că doi dintre ucenicii lui, anume Ilie (494-516) și Macarie (544-552, 564-574), vor fi patriarhi ai Ierusalimului, lucru care s-a întâmplat întocmai.
N-a căutat niciodată vreo mărire omenească, ci toată viața a rămas un simplu iubitor de străini și un îndrumător de sihaștri. Astfel a adormit în Domnul la 20 ianuarie, în anul 473, fiind cinstit de atunci în toată Biserica Ortodoxă la aceeași dată.
Astăzi, părți importante din moaștele sale se găsesc la Mănăstirile Marea Lavră și Iviron din Muntele Athos, dar și în alte locașuri ale lumii creștine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
