Partide de stânga însemnau atunci PCRM, PDM, Patria-Rodina, PSD și Moldova Unită. Or mai fi fost și altele, dar astea contau sau se vedeau mai puțin. Până la urmă, colosul comunist a fost mult prea mare pentru a se apleca asupra celorlalți. Între timp, Patria-Rodina și Klimenko au dispărut, după ce au reușit să se facă de râs; Moldova Unită, clona neinspirată a Rusiei Unite putiniste, chiar dacă și-a lipit drapelul Federației Ruse pe toate panourile, a dispărut și ea în ceață. PCRM, PDM și PSD, însă, au rămas în joc, iar locul sateliților activi a fost luat de mai parfumații socialiști ai lui Dodon și „renașcentiștii” (iertați-mi blasfemia) lui Mișin și Tarlev.
Din câte s-a putut vedea, grosul strategiei artizanilor principali s-a păstrat: pe de o parte avem PCRM-ul care se păstrează pe linia de plutire prin abordări în mare parte echilibrate, speculând prin instrumente legale și instituționale toate greșelile Alianței proeuropene și arătând poporului că UE (iar din când în când și România singură) este cel mai rău lucru de pe Pământ; iar pe de altă parte, avem aceste mici partide care diseminează aceleași mesaje, geopolitice de fel, în cadrul unor alte cercuri de populație, mai șovine și cu o cultură politică dintre cele mai precare. Că se numesc aceste partide MU, PR, PSRM sau Renașterea, contează mai puțin. Ceea ce contează este rolul pe care acestea trebuie să-l aibă conform scenariului.
Și totuși, de ce primele două au fost trase pe linie moartă, nu li s-au mai dat bani de chirie pentru sedii, deplasări și alte cele, iar actualii fii rătăcitori ai PCRM sunt bine-mersi, cu sedii scumpe, bani de benzină și reprezentare în Parlament? Răspunsul stă chiar în evoluția aceluiași PCRM, care pe atunci încă mai putea constitui un plan de rezervă al Federației Ruse dacă ar fi reușit să se alieze cu PDM împotriva PLDM și PL (vezi vizita lui Narîșkin de la Moscova). Acum, însă, când PCRM și-a făcut un obicei din a da cu bățu-n baltă și când Alianța a reușit alegerea președintelui, mai construiește un drum, mai reabilitează un spital, mai finanțează niște programe de dezvoltare a sectorului de antreprenoriat, toate din bani europeni, acoperișul geopolitic al PCRM-ului se mută treptat către ăilalți pro-ruși, mai nepătați în ochii lumii care încă-l vede pe bătrânul general drept cap al răutăților, dar și al eșecului stângii pro-rusești.
Prin urmare, PSRM și Renașterea au acum menirea să coaguleze puzderia de formațiuni de sub 1 la sută, având și acel background de „disidenți” (dacă poate fi onorat un comunist cu asemenea etichete). Chiar dacă Dodon se tot dă în stambă ca să demonstreze că nu se va crea prea curând un bloc de stânga (eu i-aș zice un bloc geopolitic pro-rus, dar fie…), rămâne fapt că spuma șovină a rușilor moldoveni s-a întâlnit recent ca să pună la cale planul de rezervă al planului de rezervă eșuat la capătul lui 2010. Și de data asta chiar s-ar putea să reușească ceva, asimilând PDM cu „dreapta românească” pentru a-i îndepărta electoratul țintit de la PCRM și oferind altceva decât oferă în prezent un PCRM aflat în agonie, cu ieșiri din ce în ce mai pripite și cu un veșnic președinte de partid menținut cu pastile.
Avându-i pe Dodon, Stepaniuc, Tarlev, Formuzal și Garbuz, parcă nici nu mai contează dacă Șelin va fi păstrat cu tot cu ouăle sale de aruncat, în viitorul bloc pro-rus, sau va fi „cedat” comuniștilor care de-o vreme au comportamente similare cu ale numiților „social-democrați” șovini. Struțo-cămila stângistă va fi, indiferent de componența sa nominală, alternativa geopolitică a AIE. Și cu cât mai mult va reuși Alianța să realizeze reformele întru integrare pe care și le-a asumat, cu atât își vor formaliza mai curând partidele pro-ruse apartenența la același proiect euroasiatic, care până mai deunăzi ni se părea tuturor doar o glumă proastă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
