Internațional

Bombardamente masive asupra Kievului

Kievul a fost din nou ținta unui atac de amploare în noaptea de joi spre vineri, care a provocat o întrerupere a alimentării cu energie electrică în jumătatea de est a capitalei ucrainene, au anunțat autoritățile locale, transmite AFP, adăugând că jurnaliștii săi de acolo au auzit numeroase explozii, precum și zgomotul dronelor de atac.

Forțele aeriene ucrainene au scris pe Telegram că este vorba de un „atac inamic cu rachete balistice și un atac masiv cu drone de atac” și au cerut populației să rămână în adăposturi.

La nivel național, „rușii lansează atacuri masive asupra infrastructurii energetice ucrainene”, a transmis pe Facebook Ministerul Energiei.

Imagini filmate la Kiev peste noapte arată lovituri și explozii și momentul în care o parte din capitala ucraineană rămâne în întuneric.

„Rachetele vin una după alta”

Jurnaliștii de la Kyiv Independent au scris și ei că au avut loc explozii puternice și lovituri rachete balistice în jurul orei 2:30 dimineața. Alte explozii s-au auzit jurul orei 3:30 dimineața.

„Din exploziile care tocmai au avut loc – un atac cu rachete balistice este în desfășurare. Rachete, vin una după alta, apărarea aeriană este activă”, a declarat șeful Administrației Militare a orașului Kiev, Tymur Tkachenko, la ora 02:41 dimineața, confirmând rapoartele despre rachete balistice.

La Kiev, „malul stâng (estic, n.r.) este fără electricitate. Există, de asemenea, probleme cu rețeaua de apă”, a scris primarul Vitali Klitschko pe Telegram, potrivit căruia „inamicul atacă infrastructura esențială a orașului”.

Un jurnalist AFP care locuiește în estul Kievului a constatat, de asemenea, lipsa curentului electric și a apei potabile și a mărturisit că această parte a orașului era cufundată în întuneric total.

Impactul a fost atât de mare încât, fapt rar, traficul metroului a fost întrerupt până la noi ordine în partea estică a Nipru, a anunțat administrația municipală.

La Kiev, nouă locuitori ai unui bloc de locuințe au fost răniți, potrivit autorităților locale.

Atacurile au afectat, de asemenea, regiunea Zaporojie, din centrul țării, unde un copil de șapte ani a murit și trei persoane au fost rănite în timpul nopții.

„Medicii au luptat pentru viața copilului până la sfârșit, dar rănile s-au dovedit prea grave”, a declarat guvernatorul regional Ivan Fedorov.

Orașul a fost atacat inițial cu drone Shahed în jurul orei 2:00 dimineața, una dintre ele lovind o clădire rezidențială și provocând un incendiu de amploare.

Rachetele balistice au vizat apoi din nou regiunea în jurul orei 5:00 dimineața, ducând la explozii în tot orașul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *