Actualitate

BOP: PCRM 25,6 %, PLDM 21,4 %, PD 9,9, PL 8,6

Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1104 persoane, la domiciliu. Respondenţii din regiunea transnistreană nu au participat. Marja de eroare este de plus/minus 3%.

1. Direcţia în care merge ţara – 60,4% consideră că e greşită, iar 24,5 % cred că direcţia este bună.
2. Ce a reuşit să facă Guvernul Filat? a. ajutoare pentru sinistraţi, b. îmbunătăţirea relaţiilor cu UE şi c. reparaţia drumurilor. Jumătate din respondenţi nu au ştiut ce să răspundă.
3. Ce nu a reuşit să facă Guvernul Filat? – să oprească creşterea preţurilor, corupţia, nu a construit case pentru sinistraţi etc.

4. 70 la sută din cetăţenii RM se consideră săraci, potrivit sondajului.

5. Sursele de informare ale cetăţenilor: televiziunea (87%), radioul (34,5%) şi internetul (20,3%)

6. Posturile TV la care se uită cel mai des moldovenii: Moldova 1 (48%), Prime (46,6%), NIT (28%) şi ProTV (23%).

7. Ce să facem cu corupţia în justiţie? – 53 % ar vrea să aleagă judecătorii.

8. Implicarea Bisericii în Politică – 37 % consideră că Biserica se implică în politică.
89 % consideră că Biserica nu ar trebui să se implice în Politică, iar 12 la sută cred că trebuie să se implice.

9. 38,3 % dintre cetăţeni admite existenţa a două limbi de stat, în timp ce peste jumătate dintre respondenţi conseideră că trebuie să avem doar o limbă de stat.

10. Instituţia cu cea mai mare încredere a cetăţenilor este Biserica, urmată de mass media, armata, primărie, guvern, bănci. Poliţia şi justiţia rămân la un nivel mai jos.

11. Personalitatea în care au încredere (întrebare deschisă): V. Filat, V. Voronin, M. Lupu. 19 % nu are încredere în nimeni, 11% nu ştie în cine să aibă încredere.

12. Câtă încredere aveţi în următoarele personaităţi politice? (întrebare închisă):
Vlad Filat (43 %), V. Voronin (36%) şi M. Lupu.

13. Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, 61 % au răspuns că sigur s-ar prezenta la urne, iar 16 % au răspuns că probabil s-ar prezenta.

14. Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, cetăţenii participanţi la sondaj ar vota astfel: PCRM 25,6 %, PLDM 21,4 %, PD 9,9, PL 8,6. Indecişii reprezintă 26,1 la sută.

15. Din cei care au exprimat o opţiune de vot (68%), rezultatele arată astfel: PCRM – 37.1, PLDM -31.0 , PD – 14.3, PL – 12.5


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *