Editorial

Bucuria împărtășirii

Când am posibilitatea să răspund la aceste întrebări, bucuria mea e mare. Încep să explic ceea ce am învățat și cred, cum ar fi diferențele între Evangheliile sinoptice și a patra Evanghelie, fără să mai țin cont de alte posibile discuții. Cei care mă cunosc mai bine se distrează și spun: „Gata, s-o început!”. Fiindcă ei știu că subiectele legate de credință mă fac să nu mă mai opresc din vorbit. Debitul meu verbal, și așa mare, se triplează. Fiindcă asta e cea mai mare bucurie pentru mine: să vorbesc despre Dumnezeu.

Când se întâmplă ca oamenii să mă asculte mai des ca de obicei, cum e în preajma sărbătorilor, noaptea visez cu Mitropolitul Nicolae al Banatului sau cu vreun ieromonah bătrân pe care l-am cunoscut cândva. Visez iar cu facultatea, cu profesorii. Visez că fac din nou cursuri și sunt bucuroasă.

Poate unii oameni cred că nu sunt normală. Dar, pe de altă parte, eu cred că orice om vrea să asculte sau să vorbească despre lucrurile care îi definesc viața. Alteori, asculți și lucruri pe care nu le știi și se poate să ți se pară interesant, dar când discuția devine mai complexă începi să te plictisești. Din același motiv din care unii spun că nu le place limba germană. Limba germană e grea și, dacă nu o înțelegi, nu îți place, însă în momentul în care o înveți cât de cât ți se pare că sună perfect și abia aștepți să ai ocazia să pui în practică ce ai învățat.

Când predam Limba română la Cârța, mergeam dimineața cu trenul împreună cu Luci, profesorul de matematică, iar el, în unele dimineți, radia de bucurie și îmi spunea: „Aseară am rezolvat o ecuație incredibil de grea!". Eu mă uitam lung la el și mă gândeam că nu e în toate mințile. Cum să îți petreci timpul liber rezolvând cu pasiune ecuații? Mai târziu l-am înțeles. Mi-am dat seama că pentru el matematica e o pasiune și un mod de viață. Fiindcă Luci își calcula mișcările. Odată chiar a nimerit pe lângă ușă vrând să iasă din clasă și mi-a spus: „Am calculat greșit unghiul!".

Tot așa, pentru mine teologia e minunată. Un mod de a trăi și nu doar o pasiune. De aceea când vorbesc despre Biblie sau Viețile Sfinților, despre Liturghie sau darurile Duhului Sfânt nu mă pot opri.

Când la biserică slujbele sunt făcute cum trebuie și credincioșii sunt implicați, săptămâna îmi pare mult mai lungă. Fiindcă timpul meu se împarte atunci de la o liturghie la alta, și dintr-o duminică în alta mi-e dor să merg din nou la slujbă. Datorită acestui fapt, am înțeles că nu există oameni care să nu se bucure de Dumnezeu. Există doar oameni care nu cunosc cele ale lui Dumnezeu. Probabil din acest motiv Sfântul Maxim Mărturisitorul spunea că necunoașterea e un păcat de care ne facem vinovați. Fiindcă nimeni nu iubește ceea ce nu cunoaște. Iar dacă slujbele bisericii ni se par plictisitoare, înseamnă că pur și simplu nu știm despre ce e vorba, sau cum se spune în zilele noastre: habar n-avem cu ce se mănâncă.

Când teologia ne obosește, înseamnă că pentru noi e ca limba germană, atunci când în afară de ja și nein nu înțelegem nimic. Dacă slujbele bisericii nu ne plac, înseamnă că am nimerit la un film japonez fără subtitrare. Și doar noi suntem vinovați, fiindcă peste tot găsim cărți care să ne învețe despre Dumnezeu, credință, biserică.

Cei care vor să afle mai multe, să ceară cărți de la preoți. Cei care se descurcă cu internetul, să caute informații pe blogurile creștine, cei care încă au șansa să își aleagă domeniul de studii, să învețe teologia. Pentru că eu, în urma experienței, pot spune că e minunat să înveți teologia. Când citești un roman bun sau vezi un film bun, te bucuri, te relaxezi. Cu atât mai mult când știi că toate cărțile de la teologie nu îți împărtășesc povești despre viață, ci adevărul despre Unul-Născut, Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, și despre toți cei care l-au urmat și ne-au lăsat nouă învățăturile lor.

Dacă credeți că Iisus Hristos e Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul nostru, apropiați-vă fără întârziere de cărțile care ne vorbesc despre El. Și nu vă grăbiți spre cărțile scrise de noi, cei care suntem vii și supuși ispitelor, care încă nu știm unde și cum ne vom sfârși drumul pe acest pământ, fiindcă noi încă putem greși din mândrie, din păcatele pe care le facem în ascuns, din prostie. Ci apropiați-vă de Biblie și de învățăturile Sfinților Părinți. Când veți sfârși aceste lecturi necesare, ne puteți citi și pe noi, atrăgându-ne atenția atunci când greșim.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.