În opinia specialiștilor, buneii sunt persoanele cele mai indicate în grija cărora trebuie lăsați copiii. Însă, ca urmare a diferențelor de vârstă, comunicarea între membrii familiei este de o importanţă majoră și trebuie consolidată, iar părinții sunt cei care trebuie să construiască relația dintre bunici și nepoți.

Pușculița „aducătoare de mame”

Pe bunica Ana din satul Chetrosu, raionul Anenii Noi am găsit-o acasă, alături de cei doi nepoței, Marius și Andrei. Femeia aleargă de colo până colo după băieți, ca nu cumva să li se întâmple ceva. „Of, retrăiesc (îmi fac griji – n.red.) mai ceva ca de copiii mei. Toată ziua sunt cu ochii pe ei. Nepoțelul cel mai mic se duce la grădiniță, cel mai măricel la școală și o bucată de zi e liniște, dar cum vin cum nu mai stau locului”, gâfâie femeia și se așează pe un scaun.

Marius, cel mai mare băiat, scoate din casă o pușculiță plină cu monede. E alinarea lor. Cu această cutie, ei cred că-și vor readuce mama acasă. „Cu acești bani o să-i cumpărăm mamei brățări și cercei și ea nu se va mai duce de lângă noi. Mă gândesc la mamă foarte des. Ce face acolo? Am vrut să-i scriem o scrisoare, felicitare, dar era prea scumpă. Ca să o trimitem costa 30 de dolari și aștept să o înmânez când va veni la iarnă. O păstrăm cu sfințenie. Vreau să vină acasă să se joace cu noi. Ea când era acasă ne jucam „de-a ciuperca monstru”. Mai adunăm și flori, le uscăm și i le vom da”, explică copilul costumat în Superman, care e inițiatorul jocului „De-a războiul”.

Părinții lui Marius și Andrei au divorțat de câțiva ani. Ca urmare a separării de tatăl lor, mama copiilor nu avea cu ce să-și întrețină micuții. Drept urmare, tânăra mămică și-a lăsat copiii la părinți și a plecat peste hotare în Israel.

Despărțiri dureroase pentru toți

„Fostul soț al fiicei mele a plecat în Rusia să facă bani. Acolo, și-a găsit pe cineva. Au divorțat. Între timp, fiica mea a început să lucreze într-o firmă, nu departe de Chetrosu. Ca să câștige bani mai mulți, lucra suplimentar. Venea deseori la miezul nopții. Trecea pe la mine și-și lua copiii, că nu vroia să doarmă fără ei, măcar nopțile să fie alături de dânsa. Leafa (salariu – n.red.) nu era mică, dar îi ajungea doar de produse alimentare. În fiecare zi era la mine după o bucată de pâine, după 10 lei. Nu o puteam refuza, dar i-am zis că poate mă angajez și eu undeva ca să o ajut”, își șterge lacrimile femeia.

Despărțirea de fiica sa a fost dificilă nu doar pentru bunica Ana, ci și pentru micuți. Ca aceștia să nu sufere un șoc emoțional prea mare, au fost păcăliți, inițial, că mama lor se duce pentru trei săptămâni, apoi va reveni. Copiii au reținut cifra trei, dar și mai bine 21.

„Tare greu s-au despărțit fiică mea de copiii săi. Au rugat-o ca să se întoarcă exact după trei săptămâni. Pe urmă, după ce au trecut cele 21 de zile, au început să insiste pe întrebarea când vine acasă. Parcă-ți pare că sunt mici și nu înțeleg anumite lucruri, dar ne înșelăm. Erau supărați pe ea că nu-și îndeplinește promisiunea și nu vroiau să vorbească când îi telefona. După multe explicații, cum că au plecat pentru bunăstarea voastră, au început să vină în fața calculatorului. Și iar aceeași întrebare: Când vii acasă? Parcă nu era de ajuns că mi-o puneau și mie”, râde amar femeia, în timp ce ochii săi urmăresc atent nepoții.

Bunica, mamă de două ori

Rolul de „tânără mămică” e destul de complicat pentru bunică. Are nevoie de energie dublă: una să fie canalizată către îngrijirea nepoților și alta către viața ei de familie. „E foarte obositor. Ei caută multă atenție și nu prea reușesc, dar las lucru de prin gospodărie și mă apuc împreună cu ei de desenat, de citit, scris. Obosesc. Mă dor picioarele. Cel mai mic e foarte energic și nu-i pot ține piept. Dacă sunt afară, nu-i pot lăsa singuri în casă și invers. La o petrecere nu mă pot duce, nu are cine să-i vegheze. Dimineața trebuie să le pun dejunul pe masă, apoi du-i la grădiniță, la școală, spală-i. Apoi, trebuie să mai fac mâncare, să mă duc la lucru. Afară, pe soț cine să-l ajute? Nu reușim. Îi mai iau cu mine la lucrurile prin grădină. Însă, nici pe fiică mea nu o pot refuza. Cine o să o susțină dacă nu noi?”, se întreabă retoric femeia.

Andrei, începe a plânge că Marius nu-i dă voie să numere banii din pușculiță. „Nu se poate, o să-i pierdem și nu-i mai facem surpriză mamei”, îi explică Marius celui mai mic: „Vreau să știm câți avem și dacă mai trebuie bani”, replică acesta, cu buza atârnată în jos de supărare.

Bunica încearcă să-i împace, dar … „Pe al tău îl mai poți pedepsi, dar pe nepoți nu-i poți trata ca pe copiii tăi. Cu legile astea: să nu răcnești, lovești, nu poți să-i faci observație. Apoi se jeluie mamei lor pe skype. Fac o groază de boroboațe, dar mie îmi mai sare muștarul. Mama e mamă, dar bunica e bunică. La școală, îmi spun că trebuie să mi dea medalie, că am răbdare să-i cresc. Dar nu am încotro, ea trebuie să-și întrețină cumva copiii”, spune bunica și-l ia în brațe pe cel mic, iar pe cel mai mare îl mângâie pe creștet.

Părinții, intermediatori între bunei și nepoți

Potrivit psihologilor, la această vârstă copiii își percep părinții ca atotștiutori și atotputernici. Părinții trebuie să fie persoanele de referință nr. 1 din viața copiilor. Dacă aceștia lipsesc, de multe ori bunicii nu-i pot înlocui cu toate că își iubesc nepoții.

„De multe ori, schimbările de roluri în familie provoacă copilului o dualitate. Acesta nu știe cine e persoana resursă pentru el. Această etapă de vârstă se caracterizează și cu trecerea de la activitatea de bază de joc, la cea de învățare adică, la statutul de școlar. Cât de mult sunt în stare bunicii să satisfacă toate necesitățile copiilor pentru a se adapta benefic la acest statut? Mai mult, există diferența de vârstă caracterizată prin valori, comportamente. Astfel că nepoții uneori nu ar putea satisface așteptările bunicilor privind modul de comportament, de gândire, etc. Pe de altă parte, bunicii ar putea percepe nepoții ca pe o povara la aceasta etapă de vârsta pentru că ei responsabilitatea de părinte au "trăit-o" deja. Pe de alta parte, copii se pot percepe o povară sau se pot învinui pentru lipsa părinților”, explic psihologa Eugenia Godoroja.

Chiar dacă părinții sunt departe de odraslele sale, dânșii trebuie să comunice cu ei (skype, telefon) pentru a întări relațiile din cadrul familiei mai spune psihologul. „Este important de pregătit copilul înainte de apleca (nu cu o zi sau săptămână) și de a-l adapta pe copil, treptat ,cu noul statut pe care-l va avea. Și cel mai important este de a pregăti copiii că cei care vor fi direct cu ei vor fi bunicii. Astfel ca să nu se trezească peste noapte că părinții i-au abandonat și bunicii o să stea cu ei, pentru că are altul nu are cine. Părinții trebuie să construiască relația dintre bunici și nepoți”, conchide psihologa Godoroja.

Suport pentru buneii

Totodată, unul dintre principalele lucruri pe care trebuie să le facă un părinte atunci când se decide să plece peste hotare este instituirea tutelei asupra copiilor rămași acasă, chiar dacă îngrijitorul sunt buneii, fiindcă tutorele este reprezentantul legal al copilului şi încheie acte juridice fără mandat în numele şi în interesul copilului, scrie în studiul HelpAge și UNICEF elaborat în 2010.

În studiu mai este menționat că buneii, dintr-odată, sunt în situaţia de a-şi asuma responsabilitatea asupra lucrurilor casnice, educarea şi îngrijirea nepoţilor, fără a primi suport corespunzător. Această situaţie generează dificultăţi pentru persoanele în etate care îngrijesc de copii, de unde apare şi riscul instituţionalizării lor. Pentru a întări capacitatea buneilor să educe şi să îngrijească de nepoţi, părinţii cărora migrează peste hotare, ei au nevoie de suport emoţional, social, material şi legal.

Îndrumări pentru bunei

„Copilul se dezvoltă diferit, în funcţie de vârsta lui: pruncie (până la un an); vârstă infantilă (1-3 ani); vârstă preşcolară (3-6 ani); vârstă şcolară primară (6-11 ani); adolescenţă (12- 16 ani); joaca reprezintă activitatea de bază a copilului de vârstă fragedă, ea contribuie la
dezvoltarea perceperii, gândirii, emoţiilor, comunicării, imaginaţiei şi conştiinţei copilului; copilul trebuie ascultat, indiferent de afirmaţiile care le face; în funcţie de comportamentul pe care îl vede la persoanele apropiate, el îşi determină comportamentul propriu pe viitor; copilul lipsit de atenţie şi comunicare caută refugiu în stradă sau în lucruri negative (fumat, alcool, huliganism etc.)”, se arată în studiu.

Studiul HelpAge și UNICEF „Impactul migraţiei asupra copiilor și persoanelor în etate din gospodăriile cu multe generaţii”, realizat in 2010, arată că în familiile în care pleacă ambii părinţi, bunicii preiau rolul acestora în 91% din cazuri, iar in familiile in care pleacă unul dintre părinţi, celălalt fiind în ţară, in 36% din cazuri copiii la fel rămân în grija bunicilor.

Polina Cupcea