Actualitate

Calendarul zilei 20 februarie: 143 de ani de la moartea lui Moș Ion Roată

Moș Ion Roată a intrat în istorie cu ajutorul lui Ion Creangă și a sa povestire „Moș Ion Roată și Unirea”. Dincolo de legendă, însă, Moș Ion Roată a fost un om adevărat, care a contribuit la Unirea Principatelor Române.

Ion Roată s-a născut în anul 1806 în comuna Câmpuri din fostul judeţ Putna. A venit pe lume într-o familie de ţărani muncitori, clăcaşi pe moşia boierului din sat. Deşi n-a avut parte de școală şi nu ştia nici măcar să scrie, Ion Roată s-a dovedit cel mai potrivit pentru a-şi reprezenta semenii şi interesele lor. Era cinsitit, avea mintea ageră şi nu se sfia să le spună boierilor verde-n faţă care îi este părerea. Aşa a ajuns să fie ales reprezentant al clăcaşilor. La alegerile din 1857 a fost ales, cu unanimitate de voturi, deputat al judeţului Putna în Divanul ad-hoc al Moldovei. Scopul său a fost de a face auzită vocea vrâncenilor care doreau Unirea, înlăturarea ”boierismului” şi împroprietărirea. Lucrările Divanului Ad-hoc au durat trei luni, timp în care ţăranul din Putna a dovedit că nu este cu nimic mai prejos de ceilalţi aleşi şcoliţi.

„Între ţăranii fruntaşi care au luat parte, împreună cu boierii, cu episcopii şi cu mitropolitul ţării la Divanul ad-hoc din Moldova, în 1857, era şi moş Ion Roată, om cinstit şi cuviincios, cum sunt mai toţi ţăranii români de pretutindeni.Numai atâta, că moş Ion Roată, după câte văzuse şi după câte păţise el în viaţa sa, nu prea punea temeiu pe vorbele boiereşti şi avea gâdilici la limbă, adică spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, când îl scormolea ceva la inimă. Aşa e ţăranul: nu prea ştie multe. Şi moş Ion Roată, fiind ţăran, cum v-am spus, deşi se-nvrednicise a fi acum printre boieri, nu avea ascunzători în sufletul său”, îl descrie Ion Creangă pe ţăranul Ion Roată.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *