Capra lui Dodon

Printre primele lucruri pe care le-am făcut a doua zi dimineață, m-am dus la copilul meu și mi-am cerut scuze pentru faptul că n-am făcut suficient pentru ca el să nu trăiască într-o țară cu Dodon președinte. La fel cum o fac acum și în fața altor copii care vor trebui să trăiască vreo patru ani în dodonie.

De fapt guvernarea „proeuropeană” oligarhică a lăsat față în față două Moldove, ambele supărate, ambele protestatare și ambele antiguvernamentale. Ambele sunt disperate din cauza lipsei unor schimbări promise și asumate în 2009, din cauza sărăciei și a faptului că esența orientării proeuropene a fost profanată. Una a putut fi deturnată de Plahotniuc, deoarece din rezultatul votului reiese că pentru ea n-a contat faptul că Igor Dodon este parte integrantă a guvernării oligarhice, important este că el dorește să ne ducă spre stepele euroasiatice. Cealaltă, cu față europeană, care dorește un viitor în afara actualei configurații politice, tânără, dinamică și în general cu o cultură politică superioară, s-a raliat în jurul celor doi lideri ai opoziției, Maia Sandu și Andrei Năstase. Dintre aceste două Moldove, oligarhia lui Plahotniuc a ales partea dodonistă, pentru că reprezentantul ei este ușor și comod de controlat și condus, iar acest electorat poate fi mai ușor manipulat.

Dar eu nu cred că votanții lui Dodon sunt doar „geopolitici”. Gândiți-vă la dilemele și ipostazele penibile ale lui Mihai Ghimpu și liberalilor săi, la multitudinea primarilor pediști sau de alte coloraturi „proeuropene”, asociați cu actuala guvernare a lui Plahotniuc, care pe de o parte este europeană, se hrănește din bani europeni, circulă în Europa cu pașapoarte moldovenești și vrea să ajungă acolo, dar trebuie să voteze Igor Dodon, pentru că venirea acestuia le conservă funcțiile, menține status-quo-ul politic și le garantează rămânerea la putere. Curioasă alegere. Reiese că politicienii, funcționarii și administrația „proeuropeană” l-a ales pe Dodon, o putoare moldovenistă și euroasiatică.

În aceste circumstanțe grotești, mi-am amintit o veche glumă evreiască. Cică la un rabin vine un evreu amărât care a început să se plângă că este la limita răbdării și a disperării: că este sărac de nu mai vede lumina zilei, n-are ce mânca și cu ce hrăni o familie de șase copii, are o soție și pe deasupra și o soacră care-l cicălesc la cap toată ziua că nu-i bun de nimic, iar în plus și trăiește într-o cameră unde stau toți grămadă fără comodități elementare. Mai pe scurt vrea să-și pună capăt zilelor sau să se ducă pe lume. Ca mulți dintre moldovenii noștri. Rabinul s-a uitat la el și zice: „Du-te la piață, cumpără o capră și bag-o în casă să trăiască cu voi”. S-a mirat evreul de așa sfat, dar rabinul l-a asigurat că așa va scăpa de toate problemele. Peste o săptămână revine însă la rabin mai disperat și mai furios: că la toate nevoile care erau până atunci, s-a adăugat și o capră, care behăie, pute, râgâie, se urinează și lasă excremente peste tot. Mai pe scurt dodonește. Atunci rabinul l-a sfătuit să scoată capra din casă. Peste o săptămână vine evreul fericit, îl strânge în brațe pe rabin și îi mulțumește că i-a salvat viața, că totul este frumos și are sens după ce a scăpat de capră.

Așa și noi am făcut pe 13 noiembrie 2016. Ne-am băgat capra în casă. De parcă până atunci puține belele aveam pe cap: sărăcie, corupție, prostie, hoție și lipsă de viitor într-o țară aflată parcă la limita răbdării și disperării. Da rabinul, alias Plahotniuc, ne-a băgat capra în casă. E drept, și cu ajutorul nostru. Acum vom ști de fapt să prețuim tot la ce am dat cu piciorul. Vom tânji după limba română și istoria românilor, pentru care atât de mult ne-am luptat și pe care Dodon o urăște, pentru că este homo moldovanus. Adică, pe de o parte el (și susținătorii săi) este un „om simplu sovietic”, un „savok”, care este atomizat („este ca toţi ceilalţi”), deindividualizat, opus la tot ce este elitar şi original, „transparent” (adică accesibil pentru un control de „sus”), modest (primitiv) în cerinţe (reduse la necesităţile „raţionale” de supravieţuire), făcut pentru totdeauna, impasibil la schimbări şi uşor de condus (de fapt supus mecanismului primitiv de conducere). Dar, în acelaşi timp, „homo moldovanus dodonus” este un antiromân sau cel puţin refractar la tot ce e românesc, convins de faptul că este altceva decât român, puţin educat, vorbitor de limbă „moldovenească” amestecată cu rusisme, predispus spre îndoctrinare, deznaţionalizare, rusificare şi sovietizare, preferând cu uşurinţă limba rusă ca mijloc de comunicare în alte circumstanţe decât cele legate de baştina sa, pătruns de un complex de inferioritate faţă de ruşi sau cei vorbitori de limba rusă, complex compensat prin adularea şi acceptarea formelor imperiale şi culturale de sorginte sovietică/rusă, mândru de ideea apartenenţei la marea „supraputere” sovietică sau cea rusă mai recent.

Vom regreta că am fost cândva o „istorie de succes”, pentru că actualmente vom fi o „istorie de eșec”, vom vedea vânturile federalizării cu iz rusesc, „transnistrizare”, rusificare și multe alte lucruri de care credeam că am scăpat. Iar toate acestea ne vor face să privim cu alți ochi la așa-zisa guvernare „proeuropeană”, care va deveni dintr-o dată deja acceptabilă și salvatoare. Pentru că asta a fost ideea rabinului. Să ne facă viața mai fericită și mai acceptabilă pe fundalul mizeriei pe care o va face capra de Dodon. Așa vom uita de corupție, de sărăcie, de mizerie, de hoție și vom crede că de-am vedea odată capra scoasă din casă sau măcar să-i pună cineva botniță și pampers.

Desigur, întâi avem de scos capra din casă, pentru că acest lucru ne va întoarce senzația de mândrie și demnitate ca ființe umane, ne va aduce poate respectul copiilor noștri. Dar după aceasta ne așteaptă lucruri mult mai importante. Avem de demontat toată oligarhia construită atât de meschin și diabolic de Plahotniuc. Avem de învățat din istoria noastră și a vecinilor, așa cum spunea și Machiavelli, că jumătățile de măsură sunt instabile și prin urmare periculoase. Nu la fel am pățit în 1991 când ezitarea de a ne uni cu România ne-a băgat în război și „moldovenismul” agrariano-sneguristo-lucinschist? Nu la fel am pățit în 2001, când după jocul de-a democrația au venit comuniștii lui Voronin care ne-au călărit timp de opt ani? Nu la fel s-a întâmplat în Ucraina după Revoluția de Oranj, când lipsa reformelor reale și rivalitatea clanurilor oligarhice au condus la preluarea puterii de către Ianukovici, a cărui politică prorusă a condus la măcelul de pe Maidan și scindarea țării de către Rusia?

Lecțiile de istorie trebuie învățate, dar nu trecute cu vederea. Poate acum vom avea capacitatea de a ne modela ca societate, veghind cu atenție și curaj toate încercările oligarhiei de a ne deturna esența românească și europeană spre ceva „moldovenist” și euroasiatic. Lupta continuă, dacă în afară de luptă nu ne mai pricepem la nimic. Dar înainte de toate trebuie să scoatem capra de Dodon din casă sau să n-o lăsăm să intre, cât mai este posibil. Pentru că behăitul, râgâitul, putoarea și excrementele sale mult timp ne vor face viața imposibilă.