Georgienii sfinţesc locul, la propriu, lasă cruci peste tot pe unde trec.
Georgienii ţin cu tot sufletul la ţara lor. Unul dintre cele mai frumoase poeme despre casă, despre acasă, e scris de Shota Iatashvili, un poet din Tbilisi care acum câţiva ani, când Georgia era foarte săracă şi în război – mergea cu prietenii lui prin pieţele de fructe şi legume din oraş şi recitau poezii. Pentru că georgienii au ce au cu poezia.
Nu e greu să te îndrăgosteşti de Georgia. A simţit-o şi Nicolae Esinencu, după care a scris Gruzia – un poem care mi-ar fi plăcut mult să fie despre Moldova. Despre Moldova Nicolae Esinencu a scris Cu mortul în spate.
În Georgia nu mai există corupţie. Am simţit-o şi pe pielea mea. Că parcă ceva lipsea. Poţi se te plimbi la orice oră, nimeni nu te înşală, nu auzi de împuşcături pe stradă. Nu auzi că vreun politician ar fi bănuit de corupţie. Asta chiar că e dubios!
Cică poliţia noastră ar lua lecţii de la poliţiştii georgieni. Frumos. Mai ales că au foarte mult de muncit până când cineva din Chişinău se va simţi în siguranţă pe stradă, ca în Tbilisi. Până când nu vor fi ştiri cu împuşcaţi în cap ziua în amiaza mare. Până când maşinile nu vor sări în aer. Dar astea ţin direct de alte lucruri.
Moldova are un cap împuţit. Ştiţi proverbul: peştele de la cap se-mpute. Foarte puţini politicieni moldoveni nu sunt bănuiţi de corupţie. Când zic foarte puţini, stau şi mă gândesc să găsesc unul. Spălare de bani, atacuri raider, contrabandă, mită, comandarea omorurilor – asta îmi vine, în schimb, imediat în minte.
Noi avem o ţară, dar nu ştiu a cui. Avem o limbă, dar nu ştim numele ei. Corupţia e măduva Moldovei. Şi dacă politicienii sunt capul nostru – suntem împuţiţi la cap. Lecţia de la georgieni trebuie învăţată invers, nu de jos, ci de sus. Şi nu neapărat de la Saakaşvili, ci de la oricare politician georgian.
