„Iurie Dodita: „ Eu am un apartament cu o singură cameră, are 35 de metri pătrați. Anul trecut am achitat vreo 230 de lei, iar în acest în jur de 420 de lei”. Fiind angajat la o agenție de turism, domeniu afectat de pandemie, bărbatul spune că nu și-a primit salariul timp de 4 luni.

– „Ați achitat deja factura?
– N-am achitat, eu trebuie să găsesc bani, pentru că acolo este până pe 30 iunie. Eu încă trebuie să achit caldura, servcii comunale”, transmite protv.md

Primarul Ceban a declarat că majoritatea DODON+ȘOR a mărit taxele după ce ar fi fost „reevaluată” valoarea bunurilor imobiliare

Opinie: Taxare e furt!

Taxarea este procesul prin care statul extrage cu forța resurse din buzunarele noastre. Chiar dacă în societățile moderne se vorbește despre concepte abstracte de tipul ”contract social”, ”democrație”, ”stat de drept”, taxarea are agresiune în spate întoteauna.

Taxarea este modul prin care statul redistribuie arbitrar și politic resurse fără să ne întrebe sau fără să țină cont niciodată de TOȚI cei implicați în acest mecanism. De aceea, taxarea este forma cea mai avansată de delapidare. Este furt instituționalizat. Este, dacă vreți, un furt devenit ”legal”. Și ”legitim”. În toate formele sale.

Taxarea nu este despre ceva voluntar. Nici despre solidaritate socială cu cei care vor beneficia de pe urma resurselor extrase prin stat și lege din buzunarele tale. Nu este nici despre bunurile publice care nu pot fi create decât prin acest mecanism agresiv și ineficient. Imperfecțiunea naturii umane sau a piețelor (tot constructe sociale) nu pot nici ele fi invocate pentru a justifica această agresiune în viața noastră.

Taxarea este generatoare de stimulente economice nesănătoase. Producția de taxe va înlocui, și înlocuiește deja, producția de bunuri și servicii. Este mai rentabil întotdeauna să bagi legal mâna în buzunarul celui de produce decât să produci ca și el bunuri și servicii. Producția de bunuri și servicii este cu stres, riscuri și pierderi. Producția de taxe nu.

O altă iluzie frecventă în teoria economică a ultimelor decenii este aceea a dezvoltării prin taxare. Prin impuls fiscal sau monetar, cum îi plăcea lui Keynes să reboteze taxele. Când iei de la unii și dai la alții, cum se întâmplă în cazul taxării, nu poți avea o dezvoltare a societății. Poți avea haos, cel puțin. Cu atât mai mult cu cât taxarea este despre stat și antreprenoriat politic. Nicidecum despre ințiativă privată sau mecanisme de piață.

Concluzia este cât se poate de clară: până nu înțelegem corect natura taxării nu avem cum să înțelegem natura statului. Și de aici, să înțelegem ce poate face și ce nu poate face orice politica publică în materie de bunăstare și dezvoltare. Taxele nu sunt nicidecum contribuții. Sunt plăți directe către alții. Scoși din pălărie. Nimeni nu ar vota benevol pentru acest lucru. Întotdeauna unii (cei către care merg aceste taxe) votează împotriva altora (cei de la care se va lua). Democrația este un eșec în acest caz. Legea și statul de drept la fel.

NOTĂ: Cât timp statul sau municipiul nu poate demonstra dincolo de orice dubiu, că niciun leu din taxele noastre nu este furat, orice fel de creștere de taxe este un act criminal.