Acesta, vizitând odată muzeul, a întrebat revoltat: „Cât o să mai stea cățeaua asta aici?” Evident, toți responsabilii și consilierii „pi cultură” (moldovenească) au înțeles întrebarea drept un ordin și s-au grăbit să-l execute. Pe atunci, fiind întrebați de ziariști, unde a dispărut Lupoaica, aceștia spuneau că-i dusă la un fel de …„reparație”. Astfel, „reparația” Lupoaicei a durat mai bine de cinci ani. Cu siguranță, Lupoaica a fost pusă la loc tot de acei care au dat-o jos din ordinul lui Voronin. Trecând pe partea noii puteri, n-au venit cu mâna goală: au venit cu Lupoaica. Așa cum le stă bine unor buni „patrioți”, cu „valori și principii”.
Ca jurnalist politic am intrat de mai multe ori în conflict cu acești „buni patrioți” care își schimbă viziunile după fiecare alegeri parlamentare, când se schimbă puterea. Dacă le este convenabil să fie români, se declară români, dacă e mai profitabil să fii moldovean, ei sunt moldoveni. Un cititor (forumist) îmi lămurea că în primul rând trebuie să fii jurnalist și că el, jurnalistul nu are naționalitate…
Așadar, are sau nu are jurnalistul naționalitate? Răspunsul meu a fost (și este) univoc: mai întâi și întâi sunt român, apoi jurnalist (anume în această ordine!). Și sunt român prin Voința Divină. Nu pot merge împotriva acestei Voințe, nu pot să schimb ordinea și să zic că mai întâi sunt jurnalist, apoi român. Da, știu, unora le reușește acest lucru: să nu aibă naționalitate și să fie mai întâi jurnaliști sau numai jurnaliști. Mie, nu. Și nu-mi pare rău.
Fragment din cartea „Groapa cu lei”, 2014
