Cazimir Țino: Revizuirea Constituției Republicii Moldova (II)

Sine ira et studio

Continuăm astăzi trecerea în revistă a prevederilor constituționale ce ar trebui supuse votului popular. Încă o dată spunem că acestea sunt doar propuneri, nu toate de valoare egală. Doar că cetățenii au dreptul inalienabil de a se pronunța asupra lor, ca fiind aspecte fundamentale ale întocmirii politice, sociale, economice și culturale ale Statului. Altminteri, ideea de bază din Constituție care spune că ”suveranitatea națională aparține poporului”, ar rămâne doar o vorbă goală. Ceea ce, suntem siguri, ar fi departe de viziunea și voința guvernanților de la Chișinău – de ieri sau de azi – care întotdeauna s-au revendicat de la popor și pe care l-au slujit până la sacrificiu…

Un aspect interesant ar putea să-l pună art. 17 din Constituție: Cetățenia Republicii Moldova. De ce? Pentru că sunt unele voci care cer un fel de reciprocitate între RM și România, între Legea cetățeniei române nr.21/1991 (în special vestitul articol 11) și Legea cetățeniei moldovenești nr.1024/2000 (articolul 16). Ambele au ca subiect redobândirea cetățeniei. Întrebarea principală este dacă redobândirea cetățeniei merge în ambele sensuri, ori dacă este doar unidirecțională. Este limpede că românii din teritoriile cedate forțat în 1940/1944 sovietelor, au dreptul la redobândirea cetățeniei lor românești (ei sau descendenții lor direcți). Dar un român (sau descendenții lui) din România are dreptul la ”redobândirea” cetățeniei moldovenești? Dacă da, pe ce bază? Doar pe prezumția, aproape fantasmagorică, în care putem asuma că, să zicem, domnul Ionescu din București ar fi avut intenția în 1940 să se mute la Chișinău, dar anexarea rusă din 28 iunie l-a împiedicat? Evident, aceasta ar fi o ipoteză cu totul forțată, nerealistă chiar. Problema credem că trebuie pusă altfel, și anume:

Așadar, autoritățile de stat ale Republicii Moldova ar trebui să răspundă public la această simplă întrebare: a cui urmașă este actuala RM? Și apoi să acționeze în consecință.

În privința prevederilor art. 31 din Constituție, Libertatea conștiinței, există în statele civilizate ale lumii mai multe modele ale relațiilor stat – culte. Sintetizând, avem în principiu trei modele – fiecare din ele cu subvariantele sale:

În RM, nodul gordian stă în existența mai multor Biserici ortodoxe (lucru despre care Ziarul Național a scris pe larg). Pe de o parte, avem o entitate bisericească, Mitropolia Ortodoxă a Basarabiei, care are deplinătatea harului, fiind singura legitimă pe acest pământ al Basarabiei. Membră a Bisericii Ortodoxe Române, este biserica-mamă naturală a fiecărui băștinaș al locului – fie că acesta se identifică drept moldovean, basarabean sau român. Mai există și o altă așa-zisă biserică ortodoxă, anume Mitropolia Chișinăului și a Întregii (?!) Moldove, parte componentă a Bisericii Ortodoxe Ruse de la Moscova. Structură ecleziastică nelegitimă, instituită samavolnic de ocupantul rus pe teritorii ce aparțineau, canonic, de Episcopia Hușilor, Arhiepiscopia Iașului ori Mitropolia Proilaviei (Brăilei), aceasta a rămas până în ziua de azi înțesată de agenți ruși sau pro-ruși mancurtizați, propagatori ai ideologiei putiniste a ”ruskii mir” în Basarabia. Rezolvarea acestei dihotomii ecleziastice este imperativă, tot prin apelul la decizia referendară a poporului. Exemplul ucrainean al rezolvării unei situații similare ne arată că se poate și, mai mult, că este de dorit. Atunci, una din rănile ce dezbină poporul nostru va fi fiind vindecată.

Iată doar două din dilemele de fond ale acestui stat, Republica Moldova, asupra cărora, într-o abordare ideală, poporul român din Basarabia ar trebui să aibă dreptul să se expună. Liber și democratic. În episodul următor vom finaliza trecerea în revistă a celorlalte prevederi care, prin greutatea și importanța lor, nu ar trebui lăsate la mâna politicienilor, ci la decizia poporului prin referendum.

Sursa: Ziarul Național