Cine a fost Sigmund Freud Sigismund (mai apoi Sigmund)

Freud este considerat părintele psihanalizei, lui datorându-i-se o mulțime de descoperiri uimitoare cu privire la funcţionarea şi la structura psihicului uman. S-a născut pe 6 mai 1856 în Freiberg, Moravia, pe atunci Imperiul Habsburgic, astăzi Pribor din Republica Cehă, într-o familie cu origini evreiești.
S-a mutat la Leipzig, în Germania, după care la Viena, acolo unde şi-a început și studiile în cercetarea medicală la Universitatea din Viena, absolvind în 1881. În anii ce au urmat el a lucrat la Clinica de psihiatrie a lui Theodor Meynert, studiind apoi alături de Charcot, la clinica Salpetriere din Paris (1885).
Freud a început să studieze psihanalizei în anii 1880, după ce a dat de niște articole referitoare la metoda lui Breuer de a trata isteria prin hipnoză. Împreună, au publicat „Studii despre isterie”(1895), în acelaşi an, reuşind să-şi analizeze un vis.

În următorii cinci ani a elaborat majoritatea conceptelor care au fost ulterior incluse în teoria şi practica psihanalizei, termen propus chiar de el în 1896. Separarea de Breuer şi şocul suferit în urma morţii tatălui, l-au deteminat pe Freud să înceapă autoanaliza în 1897, concentrându-se asupra viselor şi fanteziilor sale.

O carieră impresionantă, care i-a adus recunoașterea la nivel mondial

De-a lungul întregii sale cariere, Sigmund Freud a publicat numeroase cărţi şi lucrări de specialitate. Unul dintre aspectele studiate îl reprezintă stabilirea unui model rigid a ceea ce el numea „dezvoltare sexuală”, care urmăreşte o evoluţie biologică şi pentru care Freud a propus teoria stadiilor de dezvoltare, pe vârste, clar delimitate, nefiind necesar ca o persoană să parcurgă toate etapele.

O altă latură a teoriilor sale o constituie studiul personalităţii, Freud identificând 3 dimensiuni: id (guvernat de principiul plăcerii sau noţiunea de hedonism, care ne permite să obţinem lucrurile de care avem nevoie încă de când ne naştem), ego (guvernat de principiul realităţii sau de o viziune pragmatică asupra lumii, latura personalităţii pe care o arătăm lumii şi care realizează consecinţele pe care le-ar avea îndeplinirea dorinţelor id-ului) şi superego (latura morală a individului, care se dezvoltă odată cu prezentarea restricţiilor morale şi etice, odată cu căpătarea experienţei sau prin interacţiuni sociale).

Ce ascund de fapt visele, potrivit lui Freud

Cartea „Interpretarea viselor” este cea pe care Freud a considerat-o cea mai importantă carte a sa. Deși a fost publicată în anul 1899, ea vine inscripționată cu anul 1900 ca dată a primei ediţii, din dorința autorului ca descoperirea sa să fie asociată cu începutul unui nou secol.

Așadar, un alt aspect important pe care Freud l-a studiat îl reprezintă interpretarea viselor. Autorul spune că visul este protectorul somnului. Atunci când mergem să dormim încercăm să ne detaşăm de cotidian, anulând orice stimul extern. Pe timpul nopţii, mintea ne protejează, prin vise, de stimuli externi, precum zgomotul sau lumina, cât şi de cei interni, precum emoţiile, teama sau insatisfacţiile.

Studiul psihanalistului s-a îndreptat mai mult asupra stimulilor interni. Pentru ca un individ să poată experimenta în vis emoţii puternice, negative, dorinţe ascunse sau gânduri interzise, ele trebuie să fie ascunse sub o anumită formă. Altfel, persoana în cauză devine extrem de agitată şi se trezeşte. Așadar, o bună interpretare a viselor poate duce la înţelegerea manifestărilor subconştiente.

Freud era de părere că visul este alcătuit din două părţi: „conţinutul manifest”, care apare la suprafaţă, şi „partea latentă”. Prima este reprezentată de ceea ce ne amintim după ce ne trezim. Freud spune că această latură a visului nu are înţeles, fiindcă este o reprezentare deghizată a adevăratelor gânduri care au generat visul. Conţinutul latent este cel care deţine înţelesurile adevărate ale visului, precum gândurile interzise sau dorinţele din subconştient.

Acestea apar în conţinutul manifest, dar sunt deghizate şi nu pot fi recunoscute. Și se întâmplă foarte rar ca cele două laturi ale visului să se suprapună. Psihanalistul le numeşte vise „infantile”. El insistă asupra faptului că visele sunt, de fapt, o modalitate de îndeplinire a dorinţelor suprimate. Atunci când o dorință arzătoare nu este satisfăcută în viaţa de zi cu zi, mintea reacţionează la acest stimul intern, și îl într-o experienţă concretă, vizuală şi împlinind astfel dorinţa. Rezultatul este un somn liniştitor.

Sursa: sinteza.org