Ce este în neregulă cu Vladimir Putin?
Luni de zile mass-media a speculat pe seama stării de sănătate a președintelui rus, interpretând totul de la înfățișarea sa balonată care ar putea fi un semn că folosește steroizi, până la a sugera că Putin ar suferi de Parkinson sau de cancer, scrie Politico. Dar întrebarea este, cât de adevărate sunt aceste zvonuri care alimentează frenezia creată pe seama întrebării, până acum, fără răspuns: Este ceva în neregulă cu sănătatea lui Vladimir Putin?
Să nu crezi nimic în politică până nu a fost negat în mod oficial. Și chiar și atunci, când vine vorba de sănătatea lui Vladimir Putin, cei care nu mai știu ce să creadă au destule motive să fie confuzi.
Mașinăria de zvonuri despre Putin, un om de 69 de ani cu o față tot mai umflată, a provocat o febră mediatică atât de mare că însuși ministrul de externe Serghei Lavrov a simțit săptămâna aceasta că ar fi necesar să respingă toate sugestiile că Putin ar fi bolnav.
„Stiți, președintele Putin apare în public în fiecare zi. Îl puteți vedea pe ecrane, să îi citiți discursurile, să îi ascultați discursurile”, a declarat Lavrov pentru postul TV francez TF1. „Nu cred că oamenii sănătoși mintal pot să discearnă vreun fel de simptom de boală la acest om.”
Filmările în care Putin strânge cu forță o masă în timp ce pare să se simtă incomod și în care face gesturi smucite cu mâinile în timpul unor întâlniri recente, și când a părut că șchiopătează în timpul paradei de „Ziua Victoriei” din Piața Roșie a Moscovei, n-au făcut decât să dea apă la moară analiștilor.
Jocul de-a câinele și pisica dintre presă și Kremlin
Doctorii au spus până acum că nimic nu demonstrează că, fără dar și poate, Putin este bolnav și că doar un diagnostic detaliat ar putea confirma zvonurile. Experții din serviciile de securitate sunt de aceeași părere, în mare parte, potrivit Politico.
Chiar dacă zvonurile nu sunt adevărate, ele reprezintă o lovitură de imagine pentru Putin care a vrut dintotdeauna să își promoveze imaginea de lider viril, în toată puterea cuvântului.
Imaginile lui Putin prin care încerca să își afișeze hiper-masculinitatea au devenit notorii în toată lumea – călare pe cal la bustul gol în Siberia, trăgând la țintă cu Kalashnikovul în Moscova și jucând hockey pe gheață cu liderul belarus Alexander Lukașenko în Sankt Petersburg.
Dar acest joc de-a câinele și pisica în jurul sănătății președintelui, dintre presa care publică zvonurile despre Putin și Kremlinul care încearcă să le dezmintă, nu este ceva nou. Iată un sumar al celor mai importante momente când sănătatea lui Putin a fost pusă în discuție de-a lungul anilor și reacția guvernului rus care încercat să le înnăbușe.
Căzăturile sportivului Putin
Lui Putin îi place să afișeze o imagine de sportiv desăvârșit, dar în realitate lucrurile nu au mers întotdeauna foarte bine pentru liderul de la Kremlin.
Ziarul Vedemosti a scris în 2012 că Putin s-a lovit într-un accident cu deltaplanul care i-a agravat o rană mai veche și a stârnit noi speculații despre starea spatelui președintelui rus.
După ce și-a amânat mai multe vizite oficiale importante în străinătate și ar fi fost văzut purtând o orteză toracică, s-a spus că Putin se prgătește pentru o face o operație la spate.
În general, Putin pare să își revină destul de bine după ce căzăturile pe care le-a suferit. În timpul unui meci de hockey în 2017, președinele rus a căzut pe spate și a alunecat pe gheață cu picioarele în sus.
Și asta nu a fost singura dată când a alunecat. În 2019, Putin a căzut cu fața înainte pe gheață în timp ce executa un tur al victoriei după terminarea unui meci de hockey.
Răspunsul Kremlinului: Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus după accidentul cu deltaplanul că Putin nu are o problemă la spate și că a suferit un „accident sportiv”.
Aliatul lui Putin, Lukașenko, a spus mai târziu că problemele la spate ale președintelui rus se trag de la un incident pe care l-a suferit în sala de judo, ceea ce n-a făcut decât să îi păteze și mai mult imaginea de sportiv puternic.
Putin și Covid-19
Numeroasele întâlniri la nivel înalt ale lui Putin la masa gigantică de la Kremlin au stârnit multe meme online, dar au devenit și un simbol al hiper-prudenței cu care liderul rus tratează pandemia de Covid-19.
Putin vorbea cu ministrul economiei în cadrul unei întâlniri virtuale despre pandemia de coronavirus în luna noiembrie a anului 2020 când a început dintr-o dată să tușească fără oprire. Apoi, un an mai târziu, când zeci de persoane din cercul apropiaților săi au făcut Covid-19, Putin s-a auto-izolat pentru două săptămâni și a instituit reguli draconice pe care toți cei care voiau să se întâlnească cu el în persoană, inclusiv o perioadă de două săptămâni de carantină.
Felul foarte temător în care Putin a gestionat pandemia a stârnit speculații cum că președintele rus ar face parte din grupul persoanelor foarte vulnerabile în fața coronavirusului sau că cineva ar încerca să folosească împotriva sa metodele Kremlinului de eliminare a inamicilor – otrăvirea.
Răspunsul Kremlinului: Oficialii ruși au cenzurat imediat imaginile în care Putin tușea fără oprire în 2020 și au negat că ar fi ceva serios. Cât despre zvonurile despre masa lungă de la Kremlin, Peskov a spus că este o „măsură exclusiv epidemiologică”.
Răceala misterioasă
Cu doar o lună înainte de alegerile prezidențiale din 2018, Putin a dispărut din public pentru două zile. După ce liderul rus a apărut zilnic la TV în timpul campaniei prezidențiale în care a vizitat fabrici și școli, Putin și-a anulat dintr-o dată mai multe apariții în public.
Răspunsul Kremlinului: Peskov le-a spus reporterilor la acea vreme că președintele este răcit, adăugând că „este iarnă”.
Oncologi și băi cu sânge din coarne de cerbi
Publicația rusească de investigație Proekt a spus pe 1 aprilie că ar fi descoperit că Putin suferă cu adevărat de dureri cronice de spate. Mai mult, un doctor oncolog l-ar fi vizitat pe Putin de 35 de ori în patru ani, petrecând 166 de zile în aceeași locuință cu președintele rus.
Alți doctori specialiști care ajută de obicei la depistarea bolilor tiroidiene, inclusiv a cancerului, l-au vizitat de-a lungul anilor.
Regizorul de film Oliver Stone, care l-a intervievat de mai multe ori pe Putin, a spus în podcastul lui Lex Fridman că Putin s-a luptat cu cancerul și că l-a învins. Un fost spion britanic care a lucrat în Rusia ani de zile, Christopher Steele, a spus că Putin este „foarte bolnav” și a propus ideea că boala de care suferă ar reprezenta unul dintre motivele care au dus la decizia lui Putin de a invada Ucraina.
Ceea ce e și mai bizar, cei de la Proekt au spus că Putin ar obișnui să facă baie în sânge extras din coarnele cerbilor Altai, la recomandarea ministrului apărării Serghei Șoigu.
Răspunsul Kremlinului: De această dată, Peskov a intervenit pentru a respinge cu fermitate investigația celor de la Proekt, despre care a spus că este o „ficțiune” și un „neadevăr”.
Putin este „foarte bolnav”
New Lines Magazine a anunțat luna trecută că a făcut rost de o înregistrare audio a unui oligarh „apropiat al Kremlinului” care a spus la mijlocul lunii martie că Putin este „foarte bolnav de cancer de sânge”. Nu se cunoaște ce interese are acel presupus oligarh, care ar fi spus că „cu toții ne dorim” ca Putin să moară, sau cât de apropiat era el de președinte cu adevărat.
Răspunsul Kremlinului: Autoritățile ruse nu au oferit un răspuns direct la informațiile publicate în raportul New Lines, iar jurnaliștii nu au spus dacă au contactat guvernul pentru a comenta știrea.
Totuși, New Lines a spus mai apoi că la vremea la care înregistrarea a fost făcută, a circulat un email în cadrul serviciilor de securitate din Rusia prin care li se spunea să nu creadă zvonurile despre „faza terminală” a bolii de care suferă Putin.
Sursa: Digi24.ro
Gurile rele vorbesc ca are cucumberul infectat. Inainte se trata cu baleriene de la Balsoi Theatre. In prezent este refuzat ca n-a ocupat toata Ucraina. De! a pierdut din sondaje.