Despre faptul că simbolurile comuniste au destui susţinători în R. Moldova ne-am convins duminica trecută, când am avut impresia unui deja vu. Mă refer la marşul organizat de PCRM pe arterele principale ale Chişinăului, ce amintea sută la sută de demonstraţiile de 7 noiembrie din epoca totalitaristă. Vârf la toate, la un post de televiziune, o bătrână care parcă trăieşte şi acum în aburii de după război, a exclamat cu o voce sugrumată de lacrimi şi de neputinţă senilă: „Hociu v Rossiiu!… Faşistî!” („Vreau în Rusia! Fasciştilor!”).
Nu vom generaliza, dar nostalgia după vremurile sovietice strălucea ca un vârf de lance în privirile participanţilor la marşul comunist. Această ură faţă de tot ce e naţional, dar şi faţă de democraţie în genere, acumulată în timp şi, haideţi să recunoaştem – parţial alimentată şi de ciorovăielile şi dezbinările dintre noi – e de aşteptat ca duminică să se reverse într-un potop de voturi procomuniste. Nu doar comuniştii, dar şi acea parte de cetăţeni pe care îi numim nostalgici îşi doresc o revanşă pe 5 iunie. Ei s-au împăcat cu gândul că nu vor mai avea niciodată salam de doi lei şi pâine de 16 copeici, dar încă nu pot uita privilegiile de altădată, pe care le-au obţinut cu simbolurile comuniste. Mesajul lui Dodon le creează iluzia că o revenire în forţă la acele vremuri mai este posibilă. Şi tocmai de aceea îl vor vota masiv. Nu putem spune că Dorin Chirtoacă i-a neglijat pe veterani, de exemplu, în cei patru ani cât s-a aflat în postul de primar, dimpotrivă, tânărul Chirtoacă a demonstrat şi bună creştere, şi omenie, şi chiar o doză de condescendenţă în raport cu ei. Numai că între Chirtoacă şi Dodon, aceştia îl vor alege întotdeauna pe Dodon. Pentru că Dodon este omul comuniştilor, adică şi omul lor.
Totuşi, întrebarea pe care trebuie să o punem la modul principial astăzi este nu câţi nostalgici vor vota cu Dodon, dar: Ce vor face moldovenii din capitală, în timp ce nostalgicii îl vor vota pe Dodon? Cât de activ, conştient şi organizat este electoratul băştinaş, democrat şi proeuropean, faţă în faţă cu electoratul comuniştilor, nostalgic şi prosovietic? Ce vom face noi, cei care ne dorim să scăpăm odată şi odată de stigmatul de Cuba Europei – vom merge cu toţii la cabina de vot sau ne vom căuta de treburile şi rutina noastră, lăsându-i pe alţii să ne hotărască soarta? Ce vor face studenţii, tinerii – le va păsa de viitorul lor la ei acasă, sau vor da a lehamite din mână şi vor pleca la plajă, la Ghidighici?
Şi încă o întrebare care ar putea să pară nelalocul ei celor care au intrat cu trup şi suflet în frenezia electorală: se va găsi cineva de pe eşichierul de dreapta care să repete gestul PLDM şi să-şi retragă, pe ultima sută de metri, candidatul din cursă? Sau aceştia vor merge până în pânzele albe, până la victoria finală… de 0,01 procente de voturi?! Nu trebuie să fii nici vizionar, nici profet, ca să-ţi dai seama că lupta electorală nu se va da între cei 15 candidaţi, ci exclusiv între Dodon şi Chirtoacă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
