Un cunoscut al familiei noastre – să-i zicem dl Vasile – stă imobilizat la pat. De trei luni nu s-a mai bărbierit, nu are omul puteri, iar nevasta nu se pricepe la asemenea lucruri. L-ar ruga pe feciorul său, un vlăjgan de 25 de ani, să-l bărbierească, dar nu îndrăzneşte pentru că îl vede zilnic trecând pe lângă patul lui ca pe lângă un sicriu – nu-i spune nici bună dimineaţa, nici la revedere, când iese din casă…
O altă cunoştinţă – să-i zicem dna Maria – ne sună la uşă într-o dimineaţă devreme. Îi deschidem. Are ochii plânşi. Încercăm s-o liniştim, să aflăm ce s-a întâmplat, dar inima femeii este împietrită. Cu greu, îşi descarcă sufletul: a lovit-o fiul ei, de 19 ani, pentru că a îndrăznit să-l întrebe de ce a venit acasă beat, la 5 dimineaţă…
Sunt două exemple cu părinţi care au crescut băieţi. Nu cred însă că e mai dulce nici viaţa unora care au crescut fete…
Ştiu că se vor găsi mulţi „profesori” în materie de şapte ani de acasă, care să sară cu vorba şi să-i condamne pe cei doi părinţi-suferinzi, reproşându-le că nu şi-au educat bine copiii, de aceea, chipurile, acum culeg roadele a ceea ce au semănat. Nu e chiar aşa. Cunoscându-i de multă vreme, vă asigur că aceşti părinţi le-au dat copiilor lor tot ce au avut mai bun: haina cea mai frumoasă, mâncarea cea mai gustoasă, studii în cele mai prestigioase şcoli. În mod sigur, undeva au greşit, dacă acum au inima grea din cauza copiilor lor. Dar unde şi când?
Nu generalizez. Ştiu că majoritatea tinerilor noştri sunt deştepţi, frumoşi, sensibili, recunoscători. Dacă am scris aceste rânduri e doar fiindcă nu pot uita lacrimile din ochii celor doi părinţi.
Timpul Suplimentul Femeia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
