Actualitate

Cei din afara granițelor UE pot intra în România fără viză dacă dețin una Schengen

Astfel, cetățenii non-europeni nu mai au nevoie, în acest moment, de viză pentru a intra în România dacă dețin viza Schengen.
„Toți cetățenii din țările non-europene care au obținut viza Schengen nu mai au nevoie de viză de România. Bulgaria făcuse lucrul acesta înaintea noastră”, a menționat Grapini.

Uniunea Europeana se opune acestei decizii și ar putea aplica o amendă a Guvernului român. „Riscăm o amendă, dar problema mea e de ce se opune UE. Adică tot ce spune chiar e corect? Dacă tu consideri că Schengen este un club de elită mai mare decât restul țărilor, atunci de ce spui tu că celui care are viza Schengen, care a fost super verificat, îi mai trebuie o viză în țara care nu e în Schengen. Da, dacă pleacă de la noi într-o țară Schengen, atunci i-ar trebui viză”, a spus Grapini.

Până în prezent, cetățenii moldoveni care aveau vize Schengen, puteau doar tranzita teritoriul României. La 27 noiembrie 2013, Comisia Europeană a propus Parlamentului european și Consiliului UE să ridice vizele pentru moldoveni.

sursa: ziare.com

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *