Actualitate

Cel mai ambițios proiect Renault care ar ajuta și Dacia

Producătorii de mașini Renault și Nissan au colaborat la lansarea unui institut care lucrează la tehnologii inovatoare pentru industria auto.

Cele două companii au inaugurat un nou laborator de inovare în Tel Aviv, Israel. Aici, cercetătorii se vor concentra pe dezvoltarea senzorilor necesari pentru mașinile autonome. De asemenea, laboratorul se va ocupa și de domeniul securității cibernetice, dar și de ceea ce numim „big data”, adică acele baze de date cu un volum mare sau care sunt prea complexe pentru a fi tratate de software-uri tradiționale de prelucrare a datelor.

Denumit Alliance Innovation Lab Tel Aviv, acesta va reprezenta un model unic de colaborare între startup-urile israeliene și alianța Renault-Nissan. Acesta lucrează cu peste 10 startup-uri din statul Israel. Întreaga operațiune beneficiază și de sprijinul guvernului statului Israel.

Locația laboratorului le permite celor de la Renault și Nissan să realizeze prototipuri în condiții ideale, asta și datorită faptului că Tel Aviv este un smart city. Ca suprafață, acesta se întinde pe 1600 de metri pătrați. Startup-urile au la dispoziție suficient spațiu pentru a testa tehnologiile la care lucrează pe vehicule reale.

Noul laborator în colaborare Renault și Nissan

Acesta vine ca o completare a cercetărilor care se derulează în laboratoarele alianței Renault-Nissan-Mitsubishi din Silicon Valley și Shanghai. Totuși, detalii financiare nu a fost făcute publice.

De asemenea, reprezentanții Renault și Nissan au clarificat anumite zvonuri în ceea ce privește relația dintre cele două. Colaborarea dintre cele două părea să se fi deteriorat. Asta după ce, în noiembrie 2018, a ieșit la iveală informația potrivit căreia Carlos Ghosn, președinte Renault și Nissan, și-ar fi subevaluat veniturile încasate din administrarea Nissan cu 44 milioane de dolari. Totuși, cele două companii au dezmințit zvonurile cu această ocazie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *