Cel mai mare diamant roz a fost vândut la un preţ exorbitant
Este pentru prima oară, în ultimii 40 de ani, când diamantul ajunge pe piaţă. Valoarea lui este dată de faptul că este atât de pur, încât păstrează doar nuanţa roz.
Cel mai mare diamant roz, vândut vreodată în cadrul unei licitaţii, a fost adjudecat cu 17.3 milioane de dolari, cu mult peste estimările iniţiale de 8-12 milioane de dolari. Licitaţia pentru "marţianul roz", aşpa cum e numită bijuteria, a avut loc în Hong Kong.
În timp ce majoritatea diamantelor roz au în plus o tentă de mov, gri sau chiar portocaliu, acest diamant nu are şi o a doua culoare.
"Marţianul roz" este unul din cele două diamante rotunde roz recunoscute în întreaga lume. Celălalt este diamantul Williamson Pink, de 23 de carate, primit drept cadou de nuntă de Regina Elisabeta a II-a în 1947.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!