Chișinăuienii se pregătesc să-l demită pe Dorin Chirtoacă
Dorința de a-l demite pe primarul general al Chișinăului niciodată nu a adunat atât de multe forțe de diferite culori într-un singur loc. Astfel, pe 18 iulie, la Palatul Feroviarilor, la inițiativa mai multor cetățeni din societatea civilă a avut loc un eveniment dedicat constituirii unui grup de inițiativă care se va ocupa de procedura și etapele organizării unui referendum de demitere a lui Dorin Chirtoacă. La eveniment au fost alese organele de conducere a grupului și formulată întrebarea care urmează să apară pe buletinele referendumului.
Potrivit organizatorilor, la eveniment au venit peste cinci sute de locuitori ai Capitalei care sunt nemulțumiți de felul cum arată orașul. Printre aceștia au fost văzuți reprezentanți ai partidelor din cadrul Consiliului Municipal Chișinău, ai asociațiilor obștești, activiști civili, foști candidați la funcția de primar al Capitalei, parlamentari și cetățeni simpli ai municipiului.
Ședința de lucru a grupului a avut loc în limba română cu traducere în limba rusă pentru că o parte din cetățeni nu cunoșteau limba română.
Foști parlamentari interesați în demiterea primarului
Printre cetățenii care au semnat cererea pentru constituirea grupului de demitere a actualului primar este și Victor Stepaniuc, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe listele Partidului Comuniștilor între 1996-2008, apoi viceprim-ministru al Republicii Moldova din 16 ianuarie 2008 până în 2009. Parlamentarul susține că din cauza lipsei de experiență a edilului lucrurile s-au înrăutățit în oraș. „Chirtoacă la vârsta de 28 de ani a devenit primar al Chișinăului. Cetățenii noștri au procedat nechibzuit la momentul respectiv. Dar acum este evident, că omul în a treia legislatură nu se isprăvește și distruge această capitală. Nu sunt contra tinerilor, dar ei trebuie să stea în planul doi și să învețe. Eu personal nu pretind la vreo funcție, ci am venit să sprijin generația de mijloc care dorește să trăiască acasă și să-și iubească capitala. Am venit ca un cetățean simplu”, a declarat fostul demnitar comunist.
Ziua referendumului – 30 octombrie
În ianuarie 2016, reprezentanții Partidului Socialiștilor au anunțat că inițiază un referendum de demisie a lui Dorin Chirtoacă, aducând mai multe argumente în susţinerea acestei idei. Astfel, în ultima jumătate de an, au avut loc mai multe întruniri cu societatea civilă și alte organizații obștești, care într-un final au hotărât să-și unească forțele și interesele în scopul lor comun de demitere a primarului. Ion Ceban, preşedintele fracţiunii PSRM în Consiliul Municipal Chișinău nu a putut lipsi de la alegerea Biroului Executiv al grupului de lucru. Mai mult ca atât, acesta a fost salutat cu cele mai multe aplauze de către public, în comparație cu alți lideri de partide sau organizații care au urcat pe scenă. Consilierul a avut nevoie de câteva clipe ca să potolească aplauzele mulțimii pentru ca acesta să fie auzit la microfon. Ion Ceban a numit posibila dată de desfășurare a referendumului. „Cea mai potrivită zi pentru referendum este 30 octombrie, ziua alegerilor prezidențiale. Ar fi și cheltuieli mai puține, fiindcă secțiile de circumscripție deja vor fi formate și eficiența va fi mai mare datorită prezenței la urnele de vot ale cetățenilor. Noi am zis că suntem gata să ne implicăm la maximum. Astăzi am venit cu o cotă aparte a oamenilor pentru organizarea acestui grup, care urmează să colecteze semnăturile și am adus 300 de persoane”, a precizat consilierul pentru ziarul TIMPUL.
Majoritatea cetățenilor care au venit să-și depună semnăturile pentru organizarea grupului de inițiativă erau persoane în etate. Tinerii nu s-au făcut observați în sală. Invitații au vorbit și în română, și în rusă. La începutul ședinței, oamenii erau confuzi despre ce se vorbește la microfon, astfel că organizatorii au fost nevoiți să traducă în limba rusă ședința de lucru, motivând că în sală sunt mulți cetățeni care nu cunosc limba română. Liderii fracțiunilor care au ținut un cuvânt la microfon au vorbit, la fel, în ambele limbi pentru ca să fie clară ședința de lucru și votarea să aibă loc transparent.
65 de mii de semnături
Potrivit legii, pentru inițierea referendumului este nevoie de 10 la sută de semnături din numărul locuitorilor, ceea ce ar reprezenta 65 de mii, însă organizatorii și-au propus să colecteze circa 100.000 de semnături, pentru a demonstra că locuitorii orașului sunt nemulțumiți de actualul primar.
Victor Lutenco, consilier din cadrul PPEM în Consiliul Municipal Chișinău a afirmat că procesul de colectare a semnăturilor nu va dura mult. „Eu văd că sala astăzi a fost aproape plină. Dacă vom avea 500 de colectori, iar fiecare dintre ei vor aduce câte 150 de semnături, ceea ce înseamnă cunoscuții și prietenii acestora, acest rezultat este deja de două ori mai mult decât suficient. Eu cred că este foarte real și foarte posibil ca să îl demitem pe primarul Dorin Chirtoacă în curând”, a precizat consilierul.
În calitate de președinte al grupului a fost ales activistul civic Victor Chironda, vicepreședinte a fost ales consilierul municipal Stanley Vartanean, iar Vladislav Nicolaescu a fost ales secretar al grupului.
Victor Chironda a declarat că următoarea etapă în organizarea referendumului este de a depune la judecătorie actele pentru a fi înregistrat acest grup de inițiativă din punct de vedere legal. Ulterior, colectorii urmează să fie înregistrați la Comisia Electorală Centrală pentru a primi dreptul de a aduna legal semnăturile. „Chiar dacă există doar 30 de oameni în orașul acesta care vor să organizeze referendum, acesta este dreptul lor și ei trebuie să îl primească. Însă cetățeni care își doresc referendum sunt foarte mulți. Cred că sunt mai mult de jumătate din locuitorii Capitalei. În ziua referendumului oamenii deja vor avea posibilitatea să vină să voteze demisia, sau contra demisiei primarului. Aici e dreptul fiecăruia. Însăși organizarea referendumului nu înseamnă demitere, ci alegeri în care se pune întrebarea da sau nu”, susține președintele grupului de inițiativă.
Victor Stepaniuc a spus că semnează pentru ca orașul Chișinău să redevină la fel de dezvoltat și frumos ca în anii ’70.
Primăria a refuzat să comenteze situația
Contactat de ziarul TIMPUL, Vadim Brânzaniuc, șef al Direcției relații cu publicul a Primăriei Capitalei, a ținut să facă aceeași declarație pe care a făcut-o primarul la acest subiect. „Nu vom comenta și considerăm că este o acțiune strict politică, nimic altceva. E dreptul cetățenilor să inițieze acest referendum”, a declarat răspicat șeful direcției.
Amintim că Dorin Chirtoacă se află la al treilea mandat în calitate de primar general al municipiului Chișinău. În iunie 2015, acesta a câștigat alegerile în cel de-al doilea tur, cu 53,54 la sută din voturi în fața candidatei din partea socialiștilor, Zinaida Greceanîi, care a acumulat 46,46 la sută.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!