Judecătorii și notarii, preoții și cadrele didactice, lucrătorii primăriilor și ai jandarmeriilor etc., care nu reușiseră să se refugieze peste Prut, odioasa poliție sovietică NKVD i-a arestat și i-a închis prin lagăre sau i-au deportat în Siberia. În acest mod, românii basarabeni s-au pomenit fără elita intelectuală, iar regimul de ocupație a decis să formeze o nouă clasă de specialiști, care să contribuie cât mai eficient la formarea „omului nou”, denaționalizat și devotat doar unicului partid, celui bolșevic al lui Stalin.

Procuratura sovietică era formată din ruși, ucraineni, evrei și doar un singur român/moldovean

La mijlocul secolului trecut, organele procuraturii Moldovei sovietice aveau o structură diferită de cea pe care am cunoscut-o în anii din preajma destrămării URSS. Pe linia întâi se aflau procuraturile raionale și orășenești care acumulau un efectiv, nu mai mare de 5-7 colaboratori operativi. În planul coordonării teritoriale existau procuraturile zonale (de okrug). Iar în capul activităților se afla procuratura centrală.

Documentele anului 1949, ce vizau deportările a zeci de mii de oameni în Siberia, erau semnate și de procurorul RSS Moldovenească, Simion Colesnic. Acesta era un bolșevic cu stagiu, sosit din Ucraina odată cu armata sovietică de ocupație. Pe lângă responsabilitatea pentru managementul sistemului de „supraveghere legislativă”, acesta conducea un colectiv al procuraturii centrale, format din 37 de specialiști operativi. Dintre cei 37, doar unul singur era de origine română/moldovenească, Fiodor Albu, care deținea postul de procuror-adjunct al RSSM.
În cadrul aparatului central mai activau 16 ruși, 11 ucraineni, 8 evrei și un belarus. Apartenența etnică a specialiștilor era una convențională, deoarece limba de lucru nu putea fi alta decât cea rusă, obligatorie în toate sferele oficiale și publice. 6 colaboratori erau femei, și numai 2 dintre toți nu erau membri ai partidului comunist/bolșevic.

În plan național activau 266 de lucrători operativi ai tuturor procuraturilor, dintre care 87 ruși, 51 ucraineni, 30 evrei și 10 de alte naționalități. Alături de aceștia lucrau și 40 de „moldoveni”, veniți de peste Nistru și care vorbeau doar în limba rusă.

Soldații sovietici după ce se îmbătau, își alegeau oameni vii în calitate de țintă pentru trageri

Pe lângă multe împuterniciri importante, procurorii aveau datoria de a identifica încălcările de lege în cadrul organelor de miliție. Astfel, dintr-o notă a procurorului RSSM, G. Osipov, care l-a înlocuit de curând pe S. Colesnic, adresată instanțelor superioare ale partidului bolșevic, aflăm că șeful secției raionale Chișcăreni a Ministerului Securității de Stat, un oarecare Kaldoșhin, și inspectorii de sector Valeico și Zaharcenco îi torturează pe cetățenii care sunt arestați fără nicio vină. Numai în luna august, aceștia i-au maltratat pe cetățenii Goțanu, Bulmaga și Dodu. În luna următoare au pățit-o la fel cetățenii Bolea I.A. și Andreev D.V. aflat la vârsta de 60 de ani. Acești jandarmi sovietici îi chelfănesc pe toți cei întâlniți în cale pe ulițele localității, informează adresarea respectivă, iar pe paznicul primăriei, Harabar V.A., l-au cotonogit chiar la locul de muncă.

Cazurile de asasinare a oamenilor pe ulițele localităților de către soldații sovietici, devin astăzi cunoscute datorită ochiului de veghe al procuraturii. Expediată în instanțe sub parafa „secret”, o notă a procurorului raionului Sângerei, Torcinov, informează că în zilele următoare deportărilor în Siberia, militarii sovietici s-au dedat la teroare și dezmățuri prin toate localitățile. (De parcă însăși deportarea oamenilor n-ar fi și ea teroare și dezmăț… – n.a.)

În satul Pepeni a fost dislocat un dispozitiv de cursanți de la școala militară din orașul Saratov, din Rusia. În ziua de 7 iulie 1949, după un consum simțitor de alcool, ostașii Volkov G. și Pronov I. și-au ales oameni vii în calitate de țintă pentru trageri. După o serie de nereușite de a doborî pe cineva, spre seară au întâlnit-o pe Doroban Ecaterina, născută în anul 1927. Soldații au tras focuri de carabină și au împușcat-o mortal pe femeie.

Cazuri de teroare și răfuială a militarilor sovietici, lucrătorilor securității și miliției cu cetățenii pașnici au fost înregistrate cu regularitate în toate raioanele RSSM. În multe plângeri, adresate procurorilor, se face comparația între mitul „jandarmului român cel rău”, inventat de propagandiștii bolșevici și realitatea atrocităților efectuate de militarii și slujbașii sovietici prin localitățile basarabene.

Pe 27 iulie 1949, ministrul afacerilor interne al RSSM, Nicolai Tutușkin, probabil sătul de „denunțurile” procurorilor în instanțe, în care erau demascați colaboratorii ministerului se adresează către procurorul G. Colesnic. Ministrul nu era de acord cu afirmația procurorului, precum că prin localitățile republicii ar activa „o bandă sub conducerea lui Dubrovschi”. În acest sens, înaltul demnitar dezminte un atac armat în satul Vărăncău, ia apărarea unui colaborator de miliție pe nume Malega, șef al secției de pașapoarte a raionului Râbnița, și explică arestarea lui Ivanov, fost milițian sectorist în raionul Fălești.

Moldoveanul Șeptîkin

Unul dintre cei considerați „cadre naționale” era procurorul raionului Strășeni, tovarășul Șeptîkin, venit și el de peste Nistru cu biletul de partid în buzunar și vorbitor numai de limbă rusă. Documentele de arhivă scot în vileag activitatea furibundă și a dezmățului legislativ pe care le practica. Deoarece procurorii raioanelor se considerau cadre de partid, și nu cadre instituționale, pedepsirea disciplinară a lor se aplica doar la comitetul central al partidului comunist/bolșevic.

Găsim astfel o adresare strict secretă a secretarului comitetului raional de partid Strășeni, G. Chiriac, din luna februarie 1950, către primul secretar al comitetului central al partidului, Nicolae Coval. Instanța este informată că procurorul Șeptîkin, alături de șeful miliției raionale, tovarășul Filinov, și de câțiva colaboratori ai secției Securității Statului, Socolov, Ivușkin, Covalenco și alții, practică în permanență luarea de mită. În special, în perioada deportărilor din vara trecută, scrie secretarul, Șeptîkin și ceilalți i-au jecmănit pe gospodarii destinați Siberiei, promițându-le mincinos că-i va lăsa la vatră. Apoi, după ce i-au urcat în trenuri, procurorii, milițienii și securiștii și-au împărțit după bunul plac averile rămase.
În altă parte, procurorul raional este învinuit că și-a făcut o amantă, o oarecare Alexandra Tișciuc, fost primar sovietic în satul Drăgușenii Noi, care, între timp, a devenit escroacă și speculantă. După ce însăși procuratura centrală a aprobat ordinul de arestare a acestei femei, Șeptîkin a tergiversat investigarea până aceasta a reușit să se ascundă. Prinsă peste câteva luni, Alexandra Tișciuc a recunoscut că i-ar fi dat procurorului cinci mii de ruble, două inele, doi cercei și o cruciuliță cu lănțișor – toate din aur, pentru ca acela s-o favorizeze în cadrul anchetei penale.

Cu toate acestea, procurorul Strășenilor a fost lăsat să mai activeze în postul său, încă vreo trei ani, deoarece se considera un cadru de partid prețios, un bun organizator al „vieții socialiste”, fiind antrenat mai ales în activitățile de organizare a colhozurilor. Un proces-verbal al adunării țăranilor din satul Tătărești atestă că la 14 august 1949, anume procurorul raionului, tov. Șeptîkin, a fost animatorul înființării colhozului „C. Voroșilov” din localitate. Astfel, doar în aprilie 1952, lui Șeptîkin i-a fost organizat un control frontal, venit tocmai de la Moscova. Deși controlul a stabilit neajunsuri grave în activitatea procurorului strășenean, apreciindu-i prestația sa ca „nesatisfăcătoare”, Șeptîkin a fost lăsat în funcție.

George MÂRZENCU