Deoarece chiar eu, în 1995, i-am luat un interviu regretatului scriitor Gheorghe Crăciun – în opinia mea, unul dintre cei mai mari romancieri români din perioada postsocialistă – şi până acum ţin minte o afirmaţie a sa, că marile surprize ale literaturii române vor fi furnizate de scriitorii basarabeni. Fără doar şi poate că Gheorghe Crăciun nu e singurul scriitor român care are o asemenea opinie. În textul său, Mircea V. Ciobanu îi aminteşte şi pe alţii. Totuşi rămâne o întrebare: oare cine are dreptate, Crăciun sau Manolescu? Clopotele, vorba ceea, o să aleagă. În acelaşi timp, această dilemă deconspiră faptul că sunt foarte mulţi critici români care îşi dau cu părerea despre literatura basarabeană fără s-o cunoască sau cunoscând-o doar parţial şi fragmentar. Deci, adevărata problemă e asta: cum să o facem mai cunoscută în România, dar şi la est de Prut. Pentru că, dacă ar fi mai accesibilă, sunt sigur că nici cei doi mari scriitori români nu ar fi îndrăznit s-o trateze atât de superficial. Însă cum să le pretindem criticilor din România (mai ales celor din tabăra negatorilor) o abordare mai nuanţată, atâta timp cât criticii noştri încă nu au şters praful de pe operele literare basarabene din perioada postbelică şi comunistă, căci, dacă ar fi să-l parafrazez pe Crăciun, aş putea spune că aceste surprize pot veni nu numai din viitor, dar şi din trecutul literaturii basarabene, fiindcă (în ceea ce priveşte trecutul) o mare parte dintre operele importante create pe teritoriile de la est de Prut încă mai zac acoperite de praful unei receptări clişeizate. E de datoria istoricilor şi criticilor de la Chişinău, Bălţi sau Cahul să le scuture de colb şi să le supună unor noi lecturi critice. După părerea mea, a venit clipa reconsiderărilor literare şi a recitirii moştenirii literare basarabene din perspectiva prezentului, pentru a vedea care lucruri rămân şi care nu. În acest sens, cred că se impune o întreprindere de proporţii în care să fie antrenat un număr cât mai mare de critici şi istorici literari, pentru a elabora o nouă istorie literară (sau mai multe) în care să se discearnă grâul de neghină. Nu este exclus ca, în urma unor asemenea operaţii de anvergură, ierarhiile să sufere modificări substanţiale: marii scriitori să pălească şi în prim-plan să iasă scriitorii minori. Însă abia după aceasta vom şti cine are dreptate, romancierul şi teoreticianul Gheorghe Crăciun sau criticul literar Nicolae Manolescu.
