Cine garantează integritatea Comisiei de Integritate
Vineri, Parlamentul a votat, în sfârşit, cu o întârziere de aproape patru luni, componenţa CNI, alcătuită cu acribie farmaceutică, pe bază de algoritm: avocatul Ion Casian e propus de PL, Leonid Morari – de PD, Dumitru Prijmireanu – de PCRM, juristul Veronica Lupu – de PLDM. Există şi un membru al CNI din partea societăţii civile – Cristina Cojocaru, expert al Asociaţiei ADEPT.
Deocamdată, nu au fost aleşi preşedintele şi vicepreşedintele CNI, aceştia urmează să fie desemnaţi printr-o hotărâre suplimentară a Parlamentului. Când se va întâmpla minunea, nimeni nu ştie. Cel mai probabil, la paştele cailor. Cauza e cea veche: care partid va numi preşedintele, acela va deţine controlul asupra Comisiei. Suntem în drept să presupunem că şi această Comisie, ca şi orice altă formulă politică născută din algoritm, s-a născut moartă, ea nu va avea curajul să ajungă până la „sfânta sfintelor”, ca să controleze averile marilor potentaţi ai zilei. Ion Casian, de la PL, nu va admite ca CNI să-şi bage nasul în averile peliştilor, Veronica Lupu va împiedica CNI să ajungă la Filat, Leonid Morari – la Lupu şi Plahotniuc. Toată nădejdea e la Cristina Cojocaru, că ea cică e de la societatea civilă.
Este clar că deciziile acestei Comisii vor fi luate prin… „consens”, adică nu se va lua nicio decizie serioasă, o mână o va spăla pe alta, se vor face rapoarte formale, „coordonate” între toţi membrii CNI. O comisie creată în baza algoritmului, adică pe principii politice şi subordonată politic partidelor, nu va putea niciodată să ajungă la adevărul despre averile demnitarilor. Din start, CNI este pusă în situaţia să fie cuminte şi să nu-şi permită prea multe, dacă doreşte să se constituie ca atare, şi de facto: Guvernul trebuie să deschidă finanţarea, să asigure CNI cu sediu, sediul trebuie dotat tehnic, CNI, ca să funcţioneze, va avea nevoie să obţină acces la bazele de date specializate, dar toate astea depind de Guvern, de Parlament, de Preşedinţie… Acest lucru îl recunoaşte Cristina Cojocaru. Iată ce declară ea într-un interviu acordat Postului de radio „Europa Liberă”: ,,Hai să ne gândim ce conţine declaraţia de venituri şi proprietate, veniturile, deci noi avem nevoie de acces la bazele de date ale Fiscului cu privire la venituri, să ştim ce venituri au persoanele, ei şi rudele lor şi dacă aceste venituri au fost trecute în declaraţiile de venit şi proprietăţi, asta-i unu, doi – acces la baza de date a Cadastrului pentru ca să vedem imobilele, dacă au fost declarate toate, conform legii. Avem nevoie de acces la baza de date, care am impresia că este gestionată de Ministerul Afacerilor Interne cu privire la evidenţa autoturismelor, pentru că se declară şi bunurile mobile, a căror valoare depăşeşte o anumită sumă. Declaraţiile de interese personale prevăd declararea cotelor pe care tu le deţii în anumite întreprinderi, prin urmare, avem nevoie şi de acces la registrul întreprinderilor, ca să vedem dacă au fost declarate toate interesele personale în această privinţă, şi astea sunt cel puţin cinci baze de date la care noi trebuie să avem acces”.
În condiţiile în care Internele şi Fiscul sunt ale unui partid, întreprinderile – ale altui partid, vă imaginaţi cu ce dificultăţi se vor ciocni membrii CNI care vor dori să obţină anumite informaţii despre marii demnitari… La toate acestea mai adăugăm faptul că nu este clar încă (există diferite interpretări) când trebuie să-şi înceapă activitatea Comisia, pentru care an să fie depuse declaraţiile ş.a., ceea ce înseamnă că, practic, anul acesta CNI se va ocupa de… obţinerea finanţării şi a sediului, cu amenajarea birourilor. Admir optimismul Cristinei Cojocaru care în acelaşi interviu, deşi se arată conştientă de „toate limitările de ordin logistic, tehnic, uman” pe care le are la moment CNI, speră să aibă „nişte rezultate deja pentru declaraţiile pentru 2011”, deoarece i „se pare inadmisibil să lase funcţionarii fără niciun control pentru un an întreg, 2011, în condiţiile în care corupţia este o problemă atât de gravă în Republica Moldova”.
Şi mie mi se pare inadmisibil, numai că altceva li se pare celor care au creat CNI şi ale căror averi urmează să le verifice onorata lor creatură. Până la proba contrarie, sunt sceptic şi consider că muntele a născut un şoricel. În cel mai bun caz, un şoricel, pentru că ar putea fi un şobolan lacom, dar ascultător, cum îi stă bine unuia născut din algoritm şi pentru algoritm…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!