Opinii și Editoriale

Ciprian Demeter: România, o monedă pentru campania electorală din Austria

Ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, a declarat marţi, într-o emisiune la postul public de televiziune, că Austria îşi menţine dreptul de veto faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen şi că nu are de gând să-şi schimbe opinia la Consiliul JAI din 8-9 decembrie, relatează presa austriacă. Aflat la Tirana, cancelarul austriac, Karl Nehammer, a confirmat ulterior această poziţie.

„În acest moment, refuzăm extinderea Schengen cu România şi Bulgaria”, a spus ministrul.

De asemenea, nu va exista nici o aprobare condiţionată a aderării la Schegen, adică aderarea la vară, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii – a precizat un purtător de cuvânt al ministrului într-un interviu acordat cotidianului „Kleine Zeitung”.

Protecţia frontierelor, spun oficialii austrieci, pur şi simplu nu funcţionează, iar Bulgaria şi România trebuie să fie tratate la pachet.

Ministerul Muncii și Economiei din Austria, prin vocea ministrului Martin Kocher, afirmă că există nemulțumiri deoarece emigranții folosesc ruta balcanică, prin România, iar din această cauză se opune ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner. De asemenea, există dovezi clare chiar din telefoanele migranților că aceștia au tranzitat România, iar aceast fapt este ținut secret în România. Refugiații ucraineni preferă să încaseze ajutorul social de 450 de euro, oferit de statul austriac în loc să meargă la muncă și să trimită copiii la școală gratuit pentru a învăța limba germană.

Dacă nu este acceptată Bulgaria, România va primi o amânare, deoarece Dunărea este trecută ca frontieră internă a spațiului Schengen.

Acest lucru înseamnă că trebuie să facem investiții pe frontiera cu Bulgaria, iar după ce o comisie va face noi verificări, poate că peste o jumătate de an sau peste un an, România va fi acceptată în Schengen.

Ambasadorul României în Austria, Hurezeanu, a trimis o scrisoare deschisă Președintelui Austriei, Alexander Van der Bellen, deși acesta nu are nicio atribuție pe tema Schengen, deoarece președintele Austriei nu are un rol decizional.

Mai mult, surse din cadrul Guvernului austriac vorbesc despre faptul că singura persoană care mai  poate ajuta România, până joi, este fostul ministru de interne al Austriei, actualmente guvernator OVP al Austriei Inferioare – Johanna Mikl-Leitner.

În momentul de față, în Austria este un scandal major între Partidul Popular Austriac (OVP) și Partidul Verzilor pe tema celor 75 de mii de migranți. Partidul Popular Austriac (OVP) se opune aderării României la Schengen și încearcă prin aceasta să obțină avantaj politic la alegerile viitoare din Austria. Guvernul de la Viena ar fi cerut ministrului Lucian Bode și președintelui Klaus Iohannis să adopte o ordonanță de urgență cu cererile Austriei pentru ca România să fie primită în spațiul Schengen. Printre cererile Austriei se numără mărirea efectivelor poliției de frontieră și aderarea la zona euro în doi ani.

Trebuie precizat faptul că Austria dorește garanții suplimentare din partea României pentru securizarea frontierelor, inclusiv din partea Președintelui Klaus Iohannis,  pentru eradicarea unor grupuri infracționale organizate care se transportă emigranți, exact ca cele din Ghana, Ucraina sau Albania.  Toate aceste garanții trebuie să fie și din partea Președintelui Iohannis, care trebuie să garanteze frontierele Europei.

Austria se va opune în Consiliul JAI aderării României la Spațiul Schengen, transmit surse guvernamentale de la Viena. Guvernul de la București știe că Austria se va opune până la final, astfel că a început o campanie de asociere a Austriei cu Rusia și infamul său lider Vladimir Putin.

Pentru România, eșecul cu Austria nu este decât un ultim ”vals Vienez dansat pe marginea prăpastiei”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Adrian Popa

Adrian Popa a urmat mai multe programe de formare academică în țară și străinătate, are pregătire în domeniile științe politice, relații internaționale și studii de securitate.

comentarii

  1. Boi mai sunt austriecii astia, auzi sa zica ca Romania e in Balcani . Tov Popov vad ca o tine langa cu subiectul asta care nu prea intereseaza pe nimeni prin Romania, doar politia de frontiera de la granita cu Ungaria care si-ar pierde obiectul muncii, cativa oameni de afaceri cu firme de transport internauional si firmele austriece din Romania care si-o vor lua-o pe coaja in cazul unui esec datorat Austriei.

  2. Dar cum ramane cu defrisarea ilegala si abuziva a padurilor romane de catre firmele austriece, inclusiv din zonele aflate sub protectie naturala? Cand discutam despre asta, Herr Karner?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *