Adică, devii un pic politician. Şi fiindcă politicul este o sferă unde se acţionează cu tot felul de mijloace, ajungi să faci şi tu la fel. Luptăm cu oponenţii politici, îi combatem, îi distrugem. Ne aliem cu un politician pentru a-l demola pe altul, apoi – cu al treilea pentru a-l demola pe primul. În sensul acesta, avem şi printre noi, comentatorii politici, Voroninii, Filaţii, Plahotniucii şi Urechenii noştri.
Există apoi un public consumator de comentarii politice, care, la rândul lui, începe să ne semene nouă şi, în consecinţă, politicienilor.
Cât de departe este omul normal şi viaţa normală de toate astea! Cât de departe este de multe ori adevărul şi morala de toate astea! Ei bine, uneori vorbim şi noi în numele cetăţeanului, a adevărului şi a moralei, dar o facem – iarăşi – la fel ca politicienii. Adică demagogic.
Cum să păstrezi luciditatea, dar şi o minimă morală, cum să nu devii „politician”? O să ilustrez prin despărţirile din politica noastră din ultimul timp. Un fruntaş pleacă dintr-un partid pe chestia că nu se mai împacă cu liderul, lăsând, totodată, să se înţeleagă că liderul respectiv este, de fapt, un ins corupt şi pornit pe un drum periculos. Ce ne facem noi, comentatorii, dar şi cetăţenii, care ştiam că liderul respectiv este un ins corupt şi că oricând ar putea porni pe un drum periculos încă înainte ca fruntaşul respectiv să adere la partidul respectiv? Ce ne facem noi, care am votat partidul respectiv nu atât graţie liderului, cât mai degrabă graţie fruntaşului respectiv precum şi altora ca şi el care i s-au alăturat acelui lider? Noi am crezut că, dacă ei au aderat, înseamnă că ştiau cine este acel lider şi că, prin urmare, au văzut în el mai multe decât vedeam noi. Au văzut inclusiv faptul că îi vor putea corija acţiunile şi comportamentul.
Câtă responsabilitate simte acel fruntaş acum când pleacă, pentru că într-un fel ne-a trădat şi acum am rămas „unu la unu” cu liderul corupt?…
Ce abordare trebuie să avem în acest caz noi, comentatorii? Poate trebuia să-l oprim pe acel fruntaş atunci când el a vrut să adere la partidul respectiv? Iar dacă nu l-am oprit atunci, ci chiar l-am lăudat, poate era cazul să-l oprim acum când a vrut să plece din acel partid?
Or, dacă nu l-am oprit nici atunci când a venit, nici acum când a plecat, s-ar putea să fim întrebaţi, unde e consecvenţa şi morala noastră?…
