Comisia Cojocaru: 5 ani după

Botezată “Comisia Ghimpu”, de cei care au văzut în aceste gest o tentă politică a AIE 1 (dacă nu chiar a PL pe care M. Ghimpu îl conduce) sau “Comisia Cojocaru” (după numele preşedintelui comisiei Dr. Gheorghe Cojocaru), de către cei care au văzut în această decizie o dorinţă firească a mediului academic şi intelectual, dar şi a marii majorităţi a societăţii moldoveneşti, de a se face lumină în problema trecutului totalitar sovietic, comisia a întrunit în componenţa sa treizeci de membri, dintre care douăzeci de istorici, trei jurişti, doi filologi (unul din ei scriitor), doi filosofi, un sociolog, un economist şi un politolog.

Mandatul comisiei urma să expire la 1 iunie 2010, când aceasta trebuia să prezinte un Raport pentru preşedintele Mihai Ghimpu (care urma a fi citit în plenul Parlamentului) şi un studiu de cercetare şi apreciere a regimului totalitar comunist din R. Moldova, care urma a fi publicat în cel mai apropiat timp.

Chiar de la începutul activităţii sale Comisia a întâlnit numeroase critici şi acuze de diferită intensitate şi culoare politică, dar şi numeroase linii de rezistenţă. Printre acestea putem constata văicărelile PCRM, care au văzut în crearea sa un gest politic, menit a-l discredita, daca nu chiar anihila din punct de vedere politic prin interzicerea simbolicii şi chiar a partidului în sine. Temerile erau în temei justificate din moment ce PCRM se pretindea moştenitorul de drept al Partidului Comunist din RSSM, care a fost pilonul central al regimului totalitar sovietic în Moldova. O altă supărare a venit din partea Federaţiei Ruse, care a văzut în decretul lui Ghimpu o încercare de rescrierea a istoriei contra sa, un gest inamical faţă de Moscova, care risca să acutizeze relaţiile dintre cele două state şi chiar era întrevăzută perspectiva ca această decizie să facă şi mai puţin probabilă soluţionarea conflictului transnistrean. De parcă până atunci acesta era pe cale de a fi soluţionat.

Alţii considerau că în opinia lor, Comisia Cojocaru ar fi avut doar de câştigat dacă preşedintele interimar Ghimpu nu ar fi desemnat în componenţa ei persoane care în perioada regimului totalitar comunist de ocupaţie au deţinut înalte calităţi şi funcţii în Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (este vorba de Al. Moşanu, care a fost activist al Partidului Comunist din RSS Moldovenească, dar ţinta atacurilor au fost de asemenea D. Dragnev, P. Parasca şi A. Petrencu, care potrivit unora au fost autori ai unor producţii cu caracter propagandistic sovietic şi chiar ar fi colaborat cu regimul, acuzaţii dezminţite public de aceştea).

De asemenea au existat opinii că această iniţiativă a preşedintelui Ghimpu ar fi avut mai multe şanse de credibilitate şi izbândă dacă venea ca una a mediului intelectual şi academic, dar nu una determinată politic. Mulţi au spus răutăcios că decizia de creare a Comisiei Cojocaru este un gest de imitaţie şi că, în felul acesta, Chişinăul s-a luat după Bucureşti, aluzie evidentă la Comisia Tismăneanu. Alți analişti au spus că preşedintele interimar, din raţiuni de politică internă, a dorit să pareze gesturile altor componente ale alianţei aflate la guvernare, cărora n-a dorit să le lase monopolul asupra legitimării prin delimitare de trecutul sovietic cu toate consecinţele pe care acesta le-a generat.

Dincolo de aceste obiecţii şi critici aduse trebuie să consemnăm momentul politic unic al crearii sale şi anume victoria unor forțe considerate democratice la acel moment după protestele anticomuniste din 7 aprilie 2009 şi alegerile repetate din 29 iulie acelaşi an, care au făcut posibilă constituirea unei AIE 1 şi aparenta demarare unui proces de demolare a consecinţelor regimului comunist autoritar instaurat de preşeditele Voronin după 2001. Acest fapt a permis preşedintelui interimar, susţinut şi de ceilalţi membrii AIE, de a iniţia un proces extins de decomunizare, care a avut ca vârf de lance crearea Comisiei Cojocaru. În justificarea intenţiilor sale M. Ghimpu făcea referire la Declaraţia de Suveranitate din 23 iunie 1990 şi Declaraţia de Independenţă din 27 august 1991, care au însemnat pentru R. Moldova nu doar înlăturarea regimului comunist totalitar, dar şi şansa edificării unei societăţi democratice, la necesitatea informarii obiective şi multilaterale a societăţii despre aceasta, fapt imperios necesar pentru ca generaţiile născute în perioada postcomunistă să “cunoască esenţa totalitară a regimului comunist şi să nu admită instaurarea unor regimuri similare pe viitor”, dar în mod special la prevederile Rezoluţiei nr.1096 (1996) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind măsurile de eliminare a moştenirii fostelor sisteme totalitare comuniste şi ale Rezoluţiei nr.1481 (2006) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind necesitatea unei condamnări internaţionale a crimelor regimurilor comuniste totalitare.

Comisia a activat într-un climat de presiune constantă, determinat atât de implicaţiile politice interne şi externe, cât şi de aşteptările mari din partea societăţii faţă de rezultatele sale. În plus, perioada scurtă rezervată funcţionarii sale (aproape 6 luni), lipsa unui mecanism juridic clar de acces la arhivele Ministerului de Interne, Serviciului de Informaţie şi Securitate sau Procuraturii Generale, au îngreunat şi mai mult lucrul său.

Desigur Comisia nu a activat pe un teren istoriografic gol. Eforturile sale au fost uşurate şi în mare parte stimulate de studiile şi publicaţiile consistente elaborate pe parcusul perioadei de independenţă, multe dintre ele fiind chiar rezultatul cercetărilor realizate de membrii Comisiei. Cu adevărat nou era contextul politic în care urmau să fie valorificate rezultatele cercetărilor, posibilitatea unei conlucrări între istorici şi alţi membri în vederea stabilirii unui punct de vedere comun asupra trecutului totalitar comunist, dar mai ales posibilitatea, imposibilă până atunci, de acces la arhivele MAI, SIS şi PG, fapt ce urma să aducă noi date asupra interpretării segmentului sovietic în istoria Basarabiei.
Încă de la începutul funcţionării sale Comisia a beneficiat de experienţa unor comisii similare create în alte foste state comuniste şi sovietice, în mod special de cea a statelor baltice, dar şi de suportul Comisiei Tismăneanu, cu membrii careia au existat numeroase contacte, inclusiv o întâlnire la Bucureşti, organizată cu suportul Fundaţiei Soros. În acelaşi sens, la 24 şi 25 mai 2010, la Chişinău şi-a desfăşurat lucrările Conferinţa internaţională, având subiectul „Democraţie după totalitarism: lecţii învăţate după 20 de ani”, conferinţa organizată de Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din Moldova (ANTIM), în colaborare cu Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din R. Moldova. La conferinţă au fost prezenţi numeroşi istorici din România, unii membri ai Comisiei Tismăneanu (inclusiv Vladimir Tismăneanu), dar şi din Lituania, Letonia, Estonia, Slovacia, Cehia, Ungaria, Polonia, Rusia, Franţa, care au luat cunoştinţă de rezultatele la zi a Comisiei, dar şi au împătăşit experienţele proprii de lucru în astfel de comisii. Un fapt curios (şi inedit probabil în alte circumstanţe) a fost pichetarea sediului unde se desfăşura conferinţa de către un grup de protestatarii comunişti, conduşi de deputaţii parlamentari PCRM Mark Tkaciuk, Eduard Muşuc, Grigorii Petrenco şi Iurie Munteanu, care au scandat slogane împotriva examinării obiective, de către comisia Cojocaru, a trecutului totalitar, catalogând participanţii la conferinţă drept “fascişti”, care doresc “falsificarea istoriei”.

Pe perioada activităţii sale Comisia a deschis posibilitatea studierii unor tematici puţin sau deloc cunoscute prin accesul larg la arhivele sovietice din Chişinău. Este vorba în special de accesul la fondurile depozitelor speciale ale SIS (fostul KGB), ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi unele fonduri ale AOSPRM (arhiva fostului CC al PCM), dar şi ale Arhivei Naţionale şi Procuraturii. Astfel, în anii următori au fost editate volume care au acoperit asemenea subiecte precum manifestări antisovietice şi anticomuniste în RSSM de la moartea lui Stalin până în timpul Perestroikăi, viaţa cotidiană sub comunism, starea de spirit a populaţiei în diferite momente cruciale ale regimului, relaţia dintre victime şi călăi, strategiile de control social şi formele de pedeapsă şi de identificare a „duşmanilor poporului” aplicate de poliţia politică în perioada sovietică, privilegiile nomenclaturii, discriminarea moldovenilor în zonele urbane etc. În plus, membrii Comisiei au fot implicaţi constat în prezentări şi dezbateri la posturile de radio şi televiziune, ceea ce a generat un proces amplu de discuţii în societatea civilă asupra problemelor sus-menţionate.

La sfârşitul activităţii sale Comisia a înaintat preşedintelui interimar M. Ghimpu un raport care constata un şir de crime, atrocităţi, abuzuri şi nedreptăţi comise de regimul totalitar comunist ce urmau a fi prezentate public. Comisia a constatat ferm şi univoc că regimul totalitar comunist a fost de la început şi până în ultimul moment al existenţei sale un regim criminal şi represiv, abuziv şi inuman, lipsit de orice urmă de legitimitate şi a propus condamnarea oficială a regimului totalitar comunist din RASS Moldovenească şi RSS Moldovenească drept unul care a comis acte de genocid şi crime împotriva umanităţii, prin teroare în masă, represiune politică, foamete organizată, deportări, violarea demnităţii umane şi drepturilor fundamentale ale omului. Comisia de asemenea a propus onorarea şi comemorarea tuturor victimelor regimului totalitar comunist, tuturor victimelor Holocaustului, tuturor celor care, în anii crunţi de teroare, represiune şi opresiune, au avut de pătimit, precum şi tuturor celor care în aceşti ani, prin fapta, verticalitatea şi cuvântul lor au opus rezistenţă regimului totalitar comunist, punându-şi viaţa şi libertatea în pericol.

Având în vedere necesitatea debarasării de moştenirea grea a regimului totalitar comunist, a distanţării ireversibile de acest regim, în spiritul recomandărilor în materie ale Consiliului Europei, OSCE şi Uniunii Europene, Comisia a făcut şi alte propuneri: interzicerea utilizării noţiunii de „comunist” şi a derivatelor acesteia în titulaturile formaţiunilor politice, în denumirile unor instituţii şi întreprinderi publice şi private, precum şi interzicerea utilizării şi propagării în scopuri politice în spaţiul public a simbolurilor totalitare, deopotrivă, comuniste şi naziste, în conformitate cu Rezoluţia OSCE din 2009 cu privire la reunirea Europei divizate prin promovarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Civile în sec. XXI; elaborarea şi adoptarea neamânată a Legii Lustraţiei; eternizarea memoriei victimelor regimului totalitar comunist şi a participanţilor la mişcarea de rezistenţă prin ridicarea în oraşul Chişinău a unui complex memorial, deschiderea unor muzee locale, instalarea unor plăci comemorative în locurile comiterii crimelor şi ororilor comuniste; declararea zilei de 23 august ca Zi Europeană a Comemorării Victimelor Regimurilor Totalitare şi Autoritare, care să fie marcată cu demnitate şi imparţialitate, în consens cu Rezoluţia din 2009 a Parlamentului European cu privire la conştiinţa europeană şi totalitarismul; declararea zilelor de 13 iunie (1941), 6 iulie (1949) şi 1 aprilie (1951), în care au avut loc deportări masive, drept zile naţionale de comemorare a victimelor regimului totalitar comunist; formarea unei comisii de experţi care să evalueze daunele materiale pricinuite de regimul totalitar comunist; aprobarea unui program de stat pe termen lung privind investigarea în profunzime a regimului totalitar comunist; reorganizarea Arhivei Organizaţiilor Social-Politice din Republica Moldova în Arhiva Regimului Totalitar Comunist din Republica Moldova, cu transmiterea tuturor fondurilor de arhivă din depozitele speciale ale Ministerului de Interne, Serviciului de Informaţie şi Securitate, Ministerului Afacerilor Externe şi al Integrării Europene, a fondurilor Procuraturii Generale, precum şi a altor fonduri ce reflectă esenţa regimului totalitar comunist în fondurile arhivei respective şi asigurarea accesului neîngrădit la toate aceste fonduri; crearea unui Institut de Studiere a Totalitarismului; elaborarea unui manual de istorie a regimului totalitar comunist şi introducerea în sistemul de instruire şi educaţie preuniversitară a unui curs de istorie a totalitarismului; încurajarea desfăşurării în mass-media a dezbaterilor publice privind esenţa inumană a regimurilor totalitare, comuniste şi naziste; abrogarea Legii nr. 546-XV din 19 decembrie 2003 privind adoptarea Concepţiei politicii naţionale a Republicii Moldova, concepţia fiind una tributară trecutului şi ideologiei totalitare, incompatibilă cu parcursul european al societăţii noastre.

Cu regret, citirea şi votarea acestui raport în Parlamentul Republicii Moldova nu a putut fi realizată. Data de 28 iunie 2010, fixată de M. Ghimpu pentru aceasta, a fost boicotată de ceilalţi membri al AIE 1, în special de cei cu iz și putoare sovietică (care se mai găsesc și azi prin parlament), gen Diacov și Lupu, care au considerat că nu există un consens în alianţă asupra conţinutului acestui raport. Mai mult decât atât, după discuţii aprinse legate de conţinutul raportului, atât în societate şi media, cât şi în mediul politic, asupra rezultatelor activităţii comisiei nu s-a mai revenit. Proclamarea prin decret prezidenţial a zilei de 28 iunie drept Ziua Ocupaţiei Sovietice a fost întâlnită cu protest nu numai de membrii PCRM şi Rusia, dar şi cu rezerve de unii membrii ai Alianţei. În plus, Curtea Constituţională (influenţată în continuare atunci de PCRM) a considerat acest decret drept unul neconstituţional, cerând abrogarea sa. Discuţiile asupra legii lustraţiei stârneau și mai stârnesc zâmbete ironice printre membrii parlamentului de la Chişinău, mulţi dintre care nu ar ma fi prezenţi acolo dacă o asemenea lege ar fi adoptată şi aplicată, iar în societate nu există un consens asupra trecutului totalitar sovietic, părerile variind de la extrema pozitivă, benefică a efectelor sale, până la atitudinile de negativism şi condamnare (majoritare totuşi).

În asemenea circumstanţe, chiar dacă am atestat un moment unic în condamnarea trecutului totalitar comunist, care putea avea în durată efecte benefice asupra viitorului ţării, la acel moment și după aceasta în R. Moldova a avut loc o decomunizare…fără o decomunizare reală. Și după cinci ani a venit o nouă AIE 3, care puțin probabil că se va preocupa de acest fapt.