ActualitateSănătate

Concert umanitar al Orchestrei Medicilor Dr. Ermil Nichifor şi Operei Naţionale Bucureşti, susţinut de ICR la Chişinău

„Armoniile Speranţei”, Concertul Orchestrei Medicilor „Dr. Ermil Nichifor” din România, va fi susţinut, vineri, la Chişinău, împreună cu orchestra şi soliştii Operei Naţionale Bucureşti, anunţă Institutul Cultural Român, potrivit news.ro

Concertul se va desfăşura sub Patronajul Parlamentului Republicii Moldova alături de cel al Senatului României, începând cu ora 19.00, în prestigioasa Sala cu Orgă din Chişinău, monument de arhitectură restaurat cu sprijinul Guvernului României. „Armoniile Speranţei”, manifestare culturală organizată anual în România sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, a devenit o tradiţie în sprijinul bolnavilor de cancer. Prin organizarea în premieră a acestui concert în Republica Moldova, organizatorii îşi propun extinderea proiectului la nivel regional, întărind legăturile culturale şi profesionale dintre cele două ţări. În programul concertului „Armoniile Speranţei” E. Doga – „Maria” | Rugăciune (Solist Florin Ganea)E. Doga – „Valsul secolului”C. Orff – „O fortuna” – Carmina BuranaG. Grigoriu – „Valurile Dunării” – Muzica (Solişti: Mădălina Barbu; Dumitru Mîţu)R. Strauss – Also sprach Zarathustra – 2’E. Elgar – Pomp and CircumstanceE. Elgar – „Nimirod”G. Verdi – „Corul sclavilor evrei” – NabuccoAstor Piazzolla – „Libertango”G. Puccini – Corul mut – „Madame Butterfly”G. Verdi – Cvartet – „Rigoletto”G. Puccini – „O mio babbino caro” – Gianni SchicchiW.A. Mozart – „Là ci darem la mano” – Don Giovanni (Solişti Liliana Istratii; Dumitru Mîţu).

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *