Confruntări între jandarmi și fermieri la Vama Nădlac: Protestatarii încearcă să treacă de blocajul forțelor de ordine
Apar primele incidente la protestul fermierilor! Jandarmii au încercat să-i blocheze pe protestatarii de la Vama Nădlac, astfel că au fost câteva momente de îmbrânceli între forțele de ordine și fermieri.
De asemenea, un tractor a încercat să intre pe contrasens și să rupă cordonul de jandarmi în timpul protestului fermierilor de la Tg.Mureș. Alte mișcări de protest se desfășoară în diferite zone ale țării.
Serviciul Informare și Relații Publice din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Târgu Mureș a explicat cum s-a produs incidentul de la protestul fermierilor. „În timpul protestului care se desfășura în Târgu Mureș, unul dintre participanți a fost oprit de forțele de ordine în momentul în care a încercat să pătrundă cu tractorul pe contrasens. În urma acestei acțiuni, protestatarii au încercat să rupă cordonul format de forțele de ordine. Ca urmare a acestui incident, nu au fost înregistrate violențe și nicio persoană nu a fost rănită”, au anunțat jandarmii mureșeni, relatează Mediafax.
Vă reamintim că fermierii au demarat astăzi un protest în mai multe orașe din țară.
Reproșul fermierilor
„Această formă extremă de manifestare este consecința nemulțumirii și dezamăgirii profunde a fermierilor români în legătură cu soluția găsită de Comisia Europeană la problemele și dezechilibrele grave cu care se confruntă sectorul agro-alimentar din țara noastră, pe fondul distorsiunilor de piață cauzate de conflictul armat din Ucraina. Eliminarea totală, începând cu mijlocul anului trecut, a taxelor vamale pentru toate mărfurile din Ucraina, a exportat, în plan comercial, efectele războiului în țările limitrofe printr-un efect de dumping involuntar, deoarece a stimulat fermierii ucraineni să vândă sub cost odată cu forțarea ritmului fluxurilor de marfă”, a anunțat Alianța pentru Agricultură și Cooperare, informează Mediafax.
Orașe în care sunt organizate proteste
Potrivit organizatorilor, proteste vor fi în București și în județele Alba, Arad, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Buzău, Cluj, Constanţa, Covasna, Galaţi, Iaşi, Mureş, Olt, Satu Mare, Timiş, Tulcea și Vrancea.