Dacă îi spui zilnic unui om: eşti un scaun sau o pasăre, nu te va crede. Dacă îi spui zilnic unei femei că e o stricată sau unui om că e un prost, s-ar putea să accepte. Totul depinde de puterea ta de convingere şi de conştiinţa propriei lui identităţi. În DEX citim următoarele: „IDENTITÁTE, identităţi, s. f. 1. Faptul de a fi identic cu sine însuşi”, astfel, un om care se cunoaşte pe sine şi e în deplinătatea facultăţilor mintale nu poate fi convins din exterior că e prost, aşa cum nu poate fi convins că e scaun.
Acum vreo trei săptămâni, nu îmi amintesc la ce emisiune sau la ce televiziune, un reporter întreba oamenii pe stradă dacă simt independenţa RM. O doamnă a răspuns – destul de nesigur – „Ca când da”. Aici, în această afirmaţie, e dificil să căutăm conştiinţa identităţii. E dificil să o căutăm cam peste tot în jur, de vreme ce telefonez la taxi, vorbesc româna, mi se răspunde asemenea, iar după cinci minute, aceeaşi duduie cu care am vorbit anterior mă sună şi îmi spune când soseşte maşina, într-o limbă pe care nu o cunosc, ca mai apoi să îmi trântească receptorul în bot. Un astfel de incident, în loc să îmi dubleze confuzia, îmi hrăneşte conştiinţa identităţii şi nevoia de a mi-o exprima. Pe lângă asta, recunosc că simt o dorinţă violentă de a nu o înţelege pe duduie nici măcar atunci când cu adevărat o înţeleg.
Desigur că nu sunt încercată de aceeaşi furie când, în oricare stat independent din lumea asta, mi se răspunde la telefon în limba de stat. Şi nici nu mă simt frustrată. Nu am nici impresia că identitatea mea e refuzată. Mi se pare la fel de natural, cât de naturală mi se pare dorinţa de a chema în ţara mea un taximetru în limba statului meu.
Limba noastră şi independenţa noastră sunt reale, dar depinde de noi ce statut vor avea peste alţi douăzeci de ani. Vor fi prinţese sau cenuşărese? Că până acum e ca la horă. Doi paşi înainte, doi înapoi. Să lepădăm comportamentele slugarnice şi să ne (re)cunoaştem propria identitate. Să renunţăm la aroganta şi stupida întrebare ce a fost Ştefan? Ce domeniu avea pe internet – tocika.md sau punct.ro?.. Şi pentru că tot urmează, la Cenaclul „Republica”, lansarea cărţii În gura foametei de Alexei Vakulovski, pot afirma că, exemplificând, conştiinţa identităţii au avut-o acei oameni din Antoneşti care, la mai bine de jumătate de veac de la 1946, nu au acceptat că foametea a fost nevoia imperioasă a statelor prietene, ci că „lor” – celor cu identitate comună – li s-au măturat podurile de pâine de către „ei”- alţii cu identitate comună. Mărturiile pe care Alexei Vakulovski le-a cules de la consătenii lui vorbesc despre oamenii simpli care şi-au moştenit identitatea aşa cum şi-au moştenit casa părintească şi care, în ciuda vicisitudinilor istorice şi politice, nu s-au îndoit de cine şi ce sunt.
