Control comun la frontieră feroviară: Cantemir-Fălciu redeschis după 33 de ani

Pentru prima dată, România și Republica Moldova instituie control comun la punctul vamal feroviar Cantemir-Fălciu, recent reabilitat și redeschis după o pauză de 33 de ani.
Acordul a fost semnat la București de miniștrii de Interne ai ambelor state și prevede că controalele vamale se vor desfășura pe teritoriul României, în două etape progresive: mai întâi de autoritățile moldovene, apoi de cele române.
Frontiera feroviară Cantemir-Fălciu a fost reconstruită în baza unui memorandum de cooperare dintre CFM și Căile Ferate Române, precum și al tratativelor interstatale pentru reluarea traficului.
Reluarea circulației feroviare este un pas strategic: legătura pe șine va facilita comerțul între cele două țări, va reduce timpii de așteptare la graniță și va crește eficiența transportului de mărfuri.
Punctul comun de control va fi al treilea de acest fel de pe frontiera moldo-română, după cele stabilite anterior pe fluxuri rutiere.
Astfel, reactivarea Cantemir-Fălciu mobilizează cooperarea bilaterală și consolidează legăturile economice și infrastructurale între România și Moldova.
 
				
Uǎi da’ ci „realizare” uǎi. Să redeschizi un punct vamal din perioada cccp, asta da realizare. Pe când redeschiderea unui colhoz??? Vai de capul vostru „politicieni”, atât din RM cât și din România. Unii din cei mai mari idioți/ nimic bun de capul lor, ce altfel nu ar fi avut nici o meserie, s-au făcut „politicieni”. Bine că le merge, au idioții lor ce îi votează, se simt importanți, fac tot felul de nefăcute și apoi ne mirăm de ce ne merge așa de „bine”.
Unde e viziunea pe termen scurt, mediu și lung? Adică unde vrem noi să ajungem în 5-7, 15-20 sau în 50 de ani?
Unde sunt domeniile/proiectele prioritare? Adică ce trebuie sprijinit, achiziționat, dezvoltat cu prioritate pentru a ajunge la ce vrem conform viziunii de mai sus?
Unde sunt sursele de finanțare pentru aceste domenii/proiecte? Adică să se identifice clar banii sau potențialii creditori.
Până una alta unii sunt cu mUE în gură toată ziua iar alții habar nu au unde vor să ducă România peste 5-10-25 de ani dar știu că trebuie să taie ceva, nu contează ce și cum, totul otova numai să se vadă că fac și ei ceva. Partea proastǎ e că „alții” atât în RM cât și în România put a kremlin coteț și a bocanc moscǎlesc de la o poștă.