La Chişinău cumpărătorii au luat cu asalt magazinele, golindu-le rafturile de mărfuri, ori au alergat de la o casă de schimb valutar la alta, sperând să scape de leii moldoveneşti. Pe la jumătatea săptămânii au dispărut însă leii de pe piaţă, iar moneda naţională a început să se aprecieze. Evenimentele, al căror suspans l-a întrecut pe cel dintr-un film „thriller”, au fost declanşate de mentalitatea clasei conducătoare din Republica Moldova, care mai crede încă în soluţii miraculoase şi speră în găsirea unui truc salvator. De fapt am asistat la manifestarea slăbiciunii cronice a statului de peste Prut, sfâşiat între Rusia şi Occident, dar şi între necesitatea reformelor europene şi rezistenţa împotriva acestora, manifestată de cleptocraţia de la Chişinău.

Rezervele Băncii Naţionale s-ar putea epuiza în câteva luni

Leul a început să se deprecieze treptat încă de anul trecut. Din cauza sancţiunilor occidentale şi deprecierii rublei, investitorii străini din Rusia şi-au schimbat rublele în dolari şi au fugit. Leul moldovenesc este considerat o monedă strîns legată de rublă, în condiţiile în care 80-90% din capitalul băncilor din Republica Moldova este controlat de entităţi ruseşti. Ca atare, şi investitorii din Republica Moldova au început să-i imite pe cei din Rusia. Cererea mare de valută a pus presiune pe leul moldovenesc, iar oferta de vânzare de valută a fost insuficientă, în condiţiile în care exporturile sunt reduse, deficitul comercial negativ al Republicii Moldova fiind de peste 50% din PIB. Piaţa a fost dezechilibrată şi de transferarea anul trecut în străinătate de către băncile la la Chişinău a unor sume apreciate de analiştii locali la circa un miliard de dolari. Singura posibilitate pentru a se menţine cât de cât cursul valutar a fost ca BNM să intervină pe piaţă şi să cumpere lei cu propriile rezerve, în speranţa că cererea sporită de lei pe piaţă va frâna deprecierea cursului. Dar BNM a cheltuit în acest scop din iulie pînă acum vreo 600 milioane dolari din rezervele proprii.

Din această cauză BNM mai avea doar aproximativ un 1,85 miliarde de dolari rezerve proprii. În acest ritm al intervenţiilor pe piaţă, aceşti bani ar ajunge BNM pentru doar câteva luni. În realitate, suma este insuficientă pentru intervenţiile pe piaţă, cu scopul încetinirii căderii leului. Aşa că BNM ar trebui să intervină cu mult mai mulţi bani pe piaţă zilnic, decât face în prezent. Dar asta ar însemna că rezervele BNM ar dispărea într-un ritm accelerat. Guvernatorul BNR spunea că rezervele valutare ale băncii centrale mai pot acoperi exporturile pe termen de trei luni. După aceea, Dumnezeu cu mila!

BNM a încercat doar să mențină pacientul conectat la aparate

Turbulențele de săptămâna trecută, adică prăbuşirea cursului leului şi apoi dispariţia leilor de pe piaţă s-a datorat unei „inginerii financiare” a BNM. Nu a fost vorba de vreun atac speculativ asupra leului moldovenesc. Guvernatorul nici nu a denunţat vreun atac al speculatorilor. În plus, pe o piaţă aşa de mică, cu tranzacţii de maxim 200 milioane euro pe lună, apariţia neobişnuită a unor sume mari în lei s-ar fi obsevat imediat. Spre comparaţie, în România se tranzacţionează pe piaţa valutară un miliard de dolari zilnic.

Deprecierea leului până pe la cursul de 17 lei pentru un dolar a fost normală, din cauza conjuncturii economice. De la acest nivel a intervenit BNM. Manevrele sunt clasice pentru orice Bancă Centrală, că doar nu a descoperit America guvernatorul BNM. Doar că efectul manevrelor a fost cu mult mai strident într-o economie vulnerabilă ca cea a Republicii Moldova.

Cel mai probabil BNM a oprit creditarea pe termen scurt cu valută a băncilor comerciale. Lipsite de valută, acestea au început să ofere din ce în ce mai mulţi lei pentru un dolar sau un euro. Deprecierea accelerată a leului a creat panică pe piaţă şi i-a determinat şi pe cetăţeni să încerce să cumpere valută, în ipoteza că mâine oricum va fi mai scumpă. Scopul BNM a fost să adune leii de pe piaţă în vederea reducerii consumului, pentru că în Republica Moldova consumul se bazează pe importuri, iar plata importurilor exercită o mare presiune asupra cursului leului. Să ne amintim că guvernatorul BNM anunţase anterior că rezervele în valută ale băncii mai pot acoperi importurile pe trei luni.

Leii din conturi şi buzunarele cetăţenilor au dispărut, înghiţiţi de cursul exagerat al valutelor străine, aşa că moneda naţională şi-a mai revenit, leul moldovenesc apreciindu-se faţă de euro şi dolar.

BNM a preferat să arunce efortul salvării cursului leului pe consumatori, decât să rişte să rămână fără rezerve, tot încercând fără succes să oprească deprecierea leului prin intervenţii pe piaţă, irosind valuta pe care o mai are la dispoziţie. Manevre cu un asemenea impact asupra economiei puteau fi făcute însă doar în înţelegere cu conducerea politică de la Chişinău, pentru că altfel guvernatorul BNM nu ar fi avut niciun motiv să-şi asume o asemenea răspundere, aşa că nici nu trebuie diabolizat. Manevre de genul celor menţionate nu pot împiedica însă deprecierea constantă a monedei naţionale şi nici nu pot redresa economiei, fiind de folos doar pentru prelungirea agoniei, în speranţa găsirii unei soluţii miraculoase.

Acordul cu FMI ar tăia în carne vie

R. Moldova nu are finanţare de la FMI şi nu se poate împrumuta nici pe pieţele internaţionale, pentru că nu este credibilă, din cauză că nu are acord cu Fondul. Dacă acordul în cele din urmă se va încheia, FMI va impune Republicii Moldova un deficit bugetar de 1,5%. Pentru a atinge această ţintă, noul guvern ar trebui să reducă masiv cheltuielile sectorului public. Fondul de salarii ale bugetarilor, dar şi prestaţiile sociale precum pensiile, ajutoarelor de şomaj sau alocaţiile pentru copii care s-ar reduce astfel de la 42% din buget la 35%. Austeritatea va însemna atât concedieri cât şi reducerea salariilor şi prestaţiilor sociale. Încheierea unui acord cu FMI înainte de intrarea în default (încetare de plăţi) a Republicii Moldova ar fi, totuşi, varianta cea mai puţin rea.

Reducerea cheltuielilor publice impusă de acordul cu FMI ar fi greu de acceptat însă de partidele de la guvernare, din motive politico-electorale. Pe lângă austeritatea cu impact electoral negativ, alte prevederi ale acordului ar putea afecta grav interesele oligarhilor din spatele acestor partide. Printre altele, FMI pune condiţia transparentizării sectorului financiar-bancar, dar şi luarea unor măsuri reformatoare pentru evitarea pe viitor a devalizării băncilor. Aşa că încheierea acordului cu FMI, deşi ar fi o şansă pentru salvarea economiei, s-ar putea să rămână o posibilitate îndepărtată, din cauza opoziţiei oligarhilor.

Republica Moldova s-a lepădat de FMI

Deprecierea leului a început treptat în urmă cu aproximativ un an, iar impactul crizei ruse asupra economiei Republicii Moldova putea fi anticipat de către guvern. Se putea încheia încă de anul trecut acordul cu Fondul Monetar Internaţional, care ar fi reprezentat o adevărată poliţă de asigurare pentru economia naţională şi ar fi asigurat rezervele valutare necesare intervenţiei pe piaţă în sprijinul leului moldovenesc, dar şi pentru acoperirea deficitului bugetar sau asigurarea importurilor. Numai că partidele de guvernare numai de austeritatea impusă de FMI nu aveau nevoie într-un an electoral.

Faptul că guvernul de la Chişinău şi-a permis să nu aibă nici măcar un acord „precautionary” cu FMI, care i-ar fi permis să tragă bani la nevoie, a fost o însă o inconştienţă.

Delegaţia FMI a plecat de la Chişinău fără niciun rezultat, în 2013, pentru că politicenii nu au dorit acordul cu FMI, care ar fi introdus disciplină în finanţele Republicii Moldova. Motivul întreruperii discuţiilor cu FMI nu a fost pretextul invocat oficial, adică iniţiativa guvernului de a aplica TVA de 8% în agricultură. Această explicaţie a fost doar o formulare diplomatică, convenită de ambele părţi. Semnalul trimis pieţelor financiare de către Guvernul Republicii Moldova a fost extrem de negativ, pentru că nu era vorba de încheierea unui nou acord, ci de finalizarea acordului încheiat cu FMI în 2010, din care Chişinăul nu a mai primit penultima tranşă din împrumutul de 570 milioane dolari, iar la ultima tranşă de 70 milioane dolari a renunţat unilateral, şi odată cu aceasta şi la acordul cu FMI.

În loc să încheie acord cu FMI, responsabilii au agravat situaţia prin vulnerabilizarea sistemul bancar, lăsat fără o mare parte din lichidităţi care au fost trimise peste hotare. Efectul transferului din băncile Republicii Moldova în străinătate a unei sume de peste un miliard de dolari, în combinaţie cu renunţarea la împrumutul de la FMI a fost devastator şi BNM nu avea cum să-i facă faţă. Anul trecut, când s-a accelerat deprecierea leului, BNM, avea rezerve de 2,4 miliarde dolari. La aceşti bani s-ar fi adăugat circa 1 miliard dolari din linia de credit pe care ar fi deschis-o FMI pentru Republica Moldova ca urmare a semnării acordului, precum şi miliardul de dolari plecat din băncile moldoveneşti. Cu 4,5 miliarde de dolari la dispoziţie, din Republica Moldova ar fi fost în siguranţă acum. Nu atât criza din Rusia a adus statul de peste Prut în situaţia în care se află acum, cât lăcomia, corupţia, ostilitatea faţă de reforme şi iresponsabilitatea celor care au fost la butoane.

Sistemul bancar stă peste o bombă cu ceas

BNM a băgat sub administrare specială trei bănci din cauza problemelor acestora, apărute în principal din cauza „creditele neperformante” acordate şi despre care e greu de presupus că vor fi recuperate. Experienţa arată este practic imposibil ca profitorii să se fi rezumat doar la acordarea de „credite neperformante”. Aceasta este metoda cea mai simplă dar şi mai vizibilă pentru scoaterea banilor din bancă. De exemplu, este foarte posibil că banca din Chişinău să fi avalizat bilete la ordin, sau să fi lombardat credite ale unor bănci de prin Caucazul de Nord. Aşa că în bilanţul băncii se vede că există banii, numai că peste o lună sau peste doi ani un agent economic sau o bancă de prin centre financiare internaţionale ca Ţhinvali sau Mahacikala se pot prezenta la Chişinău pentru a executa o garanţie acordată de o bancă moldovenească. Aşa că pagubele ar putea fi mai mari decât se crede. Odată cu aderarea la UE, în România toate aceste obligaţii sunt înscrise în bilanţurile băncilor, dar în Republica Moldova aceste obligaţii sunt considerate „extrabilanţiere”. În cadrul măsurilor de transparentizare a sistemului bancar, FMI ar putea cere Republicii Moldova să facă acelaşi lucru ca în România şi restul UE, ca o condiţie pentru încheierea acordului, ceea ce ar fi încă un motiv pentru ca oligarhii să respingă încheierea unui acord cu Fondul.

Republica Moldova finanţează Imperiul lui Putin

Băncile cu probleme din Republica Moldova mai au nişte active pe care le consideră sigure în bilanţurile lor şi unde au fost plasaţi banii scoşi din bănci, în afară de acordarea „creditelor neperformante”. Este vorba de plasamente pe piaţa din Moscova, mai precis obligaţiuni emise de Gazprombank. După unele date, s-ar fi investit echivalentul a 14 miliarde lei moldoveneşti în aceste obligaţiuni, partea leului având-o o singură bancă. Aceste plasamente nu au fost prudente, pentru că aveau au un grad redus de lichiditate, având maturitatea la şapte ani, şi până atunci nu prea s-ar fi găsit investitori pe pieţele financiare dispuşi să le cumpere mai devreme dacă ar fi nevoie de lichidităţi la Chișinău. Între timp, gradul de lichiditate al acestor plasamente nesăbuite a ajuns la zero, din moment ce UE a adoptat Decizia 2014/145/PESC prin care interzice orice fel de tranzacționare de obligațiuni sau instrumente financiare similare având o scadență care depășește 90 de zile și care sunt emise după 1 august 2014 de unele instituţii financiare ruseşti printre care şi Gazprombank.

Pe deasupra, agenţia de rating Moody’s tocmai a retrogradat datoria suverană a Rusiei, adică obligaţiunile emise de statul rus la categoria „junk”, adică gunoi, nerecomandate pentru investiţii. De fapt chiar şi în condiţii normale, în lipsa sancţiunilor, investitorii occidentali sunt foarte prudenţi când e vorba despre asemenea, plasamente, pentru că Gazprombank nu este o bancă orientată spre profitul investitorilor, ca băncile internaţionale, ci are menirea de a finanţa fantezii geopolitice ale lui Putin, gen conducta de gaze Rusia-China. Din acest motiv, obligaţiunile respective sunt achiziţionate cu precădere de statele membre ale CSI. Practic, acestea susţin şi finanţează Imperiul lui Putin.

În acest sens, Republica Moldova s-a arătat loială Imperiului, contribuind masiv la salvarea Gazprombank. Spre comparaţie, Guvernul Federaţiei Ruse a anunţat că ar dori să capitalizeze cu 2,3 miliarde dolari această bancă, pentru a o ajuta să facă faţă sancţiunilor occidentale, dar mai „analizează”, adică nu prea are banii necesari. În aceste condiţii, băncile moldoveneşti au trimis la Moscova un miliard de dolari, cam jumătate din suma necesară salvării Gazprombank.

Dilema oligarhilor

Fără finanţare de la FMI, urmat apoi UE şi Banca Mondială, economia Republicii Moldova nu are matematic nicio şansă să reziste. Dar finanţatorii vor pune condiţii privind realizarea reformelor. Austeritatea ar eroda însă baza electorală a partidelor de guvernământ. Reformele, mai ales reforma justiţiei şi transparentizarea sectorului financiar-bancar ar afecta interesele de afaceri ale oligarhilor. Aceştia s-ar putea opune reformelor, cu riscul de a nu primi finanţările sperate de la FMI, UE, Banca Mondială. Dar posibilitatea de intrare în default a Republicii Moldova este mai ameninţătoare pentru clasa conducătoare decât pierderea unor procente electorale. Aşa că este posibil ca Chişinăul să încerce mimarea reformelor, în încercarea de a păcăli FMI şi UE, pentru a primii banii. Dar încheierea acordului cu FMI, bazată pe promisiuni, nu va însemna mare lucru. După semnarea acordului, oricum Fondul va elibera fiecare tranşă de împrumut numai în urma unor monitorizări stricte şi va amâna sau refuza transferul banilor la Chişinău dacă nu se fac reforme.

Rămâne de văzut cum vor proceda guvernanţii de la Chişinău în continuare. Nu au nici măcar soluţia finanţărilor din Rusia pe care le vântură unii politicieni. Rusia este falită acum, nu-şi permite să-i finanţeze pe alţii, şi chiar dacă ar fi fost prosperă, a fost obişnuită întotdeauna să ia, nu să dea, că doar de aceea este metropolă imperială.

Sursa: fumn.eu
Autor: George Scarlat