Ce model se poate adopta pentru studiul Reunificării României cu R. Moldova?

Dacă reținem datele esențiale ale modelelor prezentate, respectiv: raportul de 4:1 între populații și de 3:1 între performanțele economice (PIB/locuitor în metodologia PPP) ale celor două Germanii, precum și raportul de 2:1 între populații și de peste 20:1 între performanțele economice (PIB/locuitor în metodologia PPP) ale celor două state coreene, rezultă că modelul cel mai apropiat de situația celor două state românești este cel german.

Reținem că, în cazul nostru, raportul între populații este 6:1, dar raportul între performanțele economice (PIB/locuitor în metodologia PPP) este de cel puțin 4:1.

Deși raportul între populații este mai mare cu o treime în cazul nostru, acest fapt este compensat de un raport mai mare, tot cu o treime, în cazul performanțelor economice, ceea ce conduce la o oarecare suprapunere a modelului german peste situația celor două state românești.

Ce costuri pentru Reunificare ne indică experiența românească?

Experiența românească ne indică un cost al Unirii de la 1918 echivalent cu valoarea a două PIB-uri, în contextul în care s-ar integra în România o populație la fel de mare precum cea existentă. Dacă am fi integrat o populație de trei ori mai mică (ponderea Basarabiei de atunci, aproximativ 16%), costurile, cel puțin matematic, s-ar reduce de trei ori, adică ar fi fost de așteptat să se situeze la valoarea a două treimi dintr-un PIB anual.

Ce concluzie se poate trage în privința costurilor Reunificării?

Suprapunând modelul german (costuri pentru reunificare în valoare de un PIB pentru 20 de ani), cât și experiența românească, ne putem aștepta ca Reunificarea României cu R. Moldova să presupună un cost financiar echivalent cu cel mult un PIB, desfășurat pe o durată de două decenii cel puțin, timp în care s-ar reuși atingerea obiectivului de a aduce nivelul de performanță economică al actualei R. Moldova la un nivel de 75-80% din nivelul atins atunci pe actualul teritoriu al României.

Poate România să suporte acest cost financiar și este aceasta o „povară” atât de mare?

Un cost de un PIB timp de 20 ani înseamnă, practic, aproximativ 9 mlrd USD în fiecare an, ceea ce este perfect „suportabil” pentru economia românească, din următoarele motive:

– O sumă importantă (probabil o medie anuală de 1,5-2 mlrd USD) ar fi reprezentată de investițiile private ale companiilor, care vor deschide între Prut și Nistru filiale, sucursale sau orice alt tip de prezență;

– O altă contribuție importantă ar proveni din fondurile structurale europene, care s-ar distribui proporțional și pentru teritoriul dintre Prut și Nistru, adică alte 2 mlrd USD anual;

– După Reunificare, datorită structurii economiei (cu o importantă pondere a agriculturii), actualul teritoriu al R. Moldova va primi o importantă sumă, reprezentând „subvenția unică pe hectar” din partea bugetului UE;

– O altă contribuție va veni din efectul de multiplicare, care va face să crească veniturile bugetare ca urmare a unei noi dezvoltări (probabil încă 1 mlrd USD);

– Cea mai importantă sumă rămâne să fie alocată de la bugetul de stat al României, probabil provenind fie dintr-o taxă specială (similară taxei de solidaritate din Germania), fie dintr-un credit asumat de stat (gradul de îndatorare al României este încă mic).

Există, însă, și metode de a reduce această „povară financiară”, de exemplu, prin crearea unui fond special care să înceapă să investească de pe acum în companiile din R. Moldova sau prin emiterea unor obligațiuni care să poată finanța respectivele operațiuni.

Cum ar arăta România Reunificată în primul an?

România ar avea o suprafață de peste 267 000 kmp, populația ar ajunge din nou la 23 mln locuitori, iar valoarea PIB-ului în metodologia prețurilor comparate ar fi de aproape 500 mlrd USD, aducându-ne pe poziția 41 în lume, la foarte mică distanță de Elveția.

Investitorii ne vor încadra în altă categorie de piață, revenind din nou la clubul „20-25 milioane consumatori”, ceea ce va determina un interes sporit pentru deschiderea unor afaceri sau pentru extindere pe o astfel de piață.

Importanța României în agricultura europeană va crește și va face din țara noastră un jucător important, de exemplu pentru comerțul cu cereale din Marea Neagră.

Cum va evolua economia țării după Reunificare?

Mărimea pieței va determina un val de investiții private. Tendința de a ocupa o piață liberă până acum va aduce cel puțin extinderea firmelor prezente în România dincolo de Prut, iar investițiile care vor fi demarate în infrastructură vor aduce profituri importante și creșteri de cifră de afaceri pentru companiile care le vor realiza. Va crește numărul peroanelor active pe piața muncii (se vor face noi angajări) și nivelul câștigurilor salariale în stânga Prutului. Într-un cuvânt, se va repeta efervescența investițională din România după 1859 sau după Marea Unire.
Acest fenomen de efervescență, de descoperire a unei noi piețe care trebuie „ocupată” va genera un efect de multiplicare în economie, va fi un important „motor de creștere” pentru economia românească, care va conduce la creșterea sănătoasă de PIB peste nivelurile potențiale de astăzi.

Pe de altă parte, includerea în populația activă și în antreprenoriat a unor buni vorbitori de limbă rusă va crea premizele unei reale deschideri a firmelor românești spre piața rusă, aproape netestată astăzi. Fără îndoială, această nouă categorie de salariați și antreprenori va ajuta la creșterea gradului de „internaționalizare” a economiei noastre.

Plastic vorbind, ar fi ca și cum un avion (România) ar căpăta un motor în plus. Chiar dacă, în primii ani, nivelul performanțelor medii ale noii Românii vor scădea (de exemplu, PIB/locuitor în metodologia PPS sau PPP), aceste valori vor recupera foarte repede pentru că vor avea un ritm de creștere foarte rapid în perioada următoare, după absorbirea șocului Reunificării.

Modelul german va funcționa și în cazul nostru: o țară mai mare va crește mai rapid decât vecinii săi.

Pot fi estimate beneficiile Reunficării?

Dacă luăm în considerare modelul german, este realist să așteptăm o creștere de cel puțin o treime a ritmurilor de creștere după integrarea Basarabiei, ceea ce ar însemna revenirea la situarea/poziționarea de astăzi a României în cel mult cinci ani, urmând ca apoi să continuăm recuperarea decalajelor.

Dar economia nu poate fi prezisă cu mare precizie, pot apărea crize sau perioade de boom, care pot să te găsească pregătit sau nepregătit, pot fi reduse unele costuri, pot fi maximizate unele efecte, noi putem da doar orientări generale. De exemplu, includerea sub „umbrela de securitate” NATO a unui nou teritoriu de 30 000 kmp poate aduce aici investiții care altfel nu ar fi venit, din cauza lipsei de siguranță.

De asemenea, intrarea Basarabiei în componența statului român ar pune Moldova vestică (cele opt județe moldovene din România actuală) în altă lumină. Ea nu ar mai fi granița estică a lumii transatlantice, ci ar deveni un hub pentru direcțiile de dezvoltare din Moldova estică. Cel puțin, infrastructura de aici ar avea o altă perspectivă, mai clară, de creștere.

Nu în ultimul rând, europenii pot lua în calcul valorificarea noului teritoriu al UE ca bază de plecare în eforturile de extindere a afacerilor spre republicile central-asiatice din fosta URSS.

Oricum, trebuie reținut că România a mai trecut o dată prin asta, în condiții mai grele și când era mult mai mică și a reușit să își revină și să recupereze situația de dinainte pe durata unei generații (20-25 ani).

Este Reunficarea „proiectul de țară” pe care îl așteaptă România?

România își caută, după 2007, an în care s-a „bifat” îndeplinirea în totalitate a proiectului de țară precedent (integrarea în comunitatea transatlantică, adică în NATO și UE), o nouă motivație națională, o nouă paradigmă care să concentreze energiile națiunii în vederea atingerii unui nou prag de dezvoltare.

Reunificarea cu R. Moldova poate deveni acest nou „proiect de țară”, în sensul în care poate fi un obiectiv la care vor concura toate forțele politice importante și, în același timp, poate fi un motor nou de creștere, inexistent până acum în universul economiei noastre.

Lăsând de o parte aspectul identitar, important și definitoriu, economia poate deveni un alt argument că Reunificarea trebuie făcută. Ea ar aduce un nou val de investiții și ar putea genera o nouă perioadă de prosperitate.

În fine, valorizarea Reunificării României ar putea fi benefică pentru UE însăși, care ar câștiga, astfel, un plus de securitate prin lăsarea deoparte a dificilului dosar transnistrean și prin creșterea sa pe o cale inedită.

Rămânerea Transnistriei în afara teritoriului UE ar putea reprezenta „tăierea nodului gordian” și resetarea unei părți importante din relația cu Rusia. Iar includerea în Uniune a unui grup masiv de 3 mln de persoane ar compensa parțial înghețarea procesului de extindere. Pentru NATO, securizarea unui nou teritoriu de mărime medie ar balansa incertitudinile provocate de situația fluidă din Ucraina, precum și lipsa de claritate a viitorului Turciei ca parte componentă a sistemului de valori euroatlantice din regiune.

Gabriel Petrișor Peiu