Sănătate

Creștere alarmantă a unui ingredient din alimente și băuturi: Consumul lui duce la boli de inimă, diabet și cancer

Un studiu condus de Cherie Russel de la Universitatea Deakin din Australia, a descoperit un fapt alarmant pentru organismul uman: zaharurile și îndulcitorii adăugați în alimente și băuturi au crescut foarte mult. Acest lucru are implicații majore asupra sănătăți oamenilor, ducând la dezvoltarea de boli de inimă, diabet de tip 2 și cancer.

Cercetarea s-a realizat la nivel global și a scos în evidență faptul că nivelul de zaharuri și îndulcitori din alimente și băuturi au crescut cu 9%, respectiv 36%, în perioada cuprinsă între 2007 și 2022, potrivit Standard Net.

Mâncarea și băuturile de pe piață devin din ce în ce mai dulci, un fapt îngrijorător pentru sănătatea oamenilor. Chiar dacă aceste ingrediente sunt zaharuri și îndulcitori, ele sunt nocive pentru organismul uman.

Experții au constatat că oamenii consumă prea mult zahăr în alimente și băuturi, iar nivelul acestuia peste limită este legat de obezitate, diabet de tip 2 și boli de inimă.

Din cauza acestor probleme legate de sănătate, producătorii au început să folosească masiv zaharuri nenutritivi pentru a îndulci alimentele și băuturile.

Cercetarea oamenilor de știință din Australia arată că, cantitatea de zaharuri adăugate și îndulcitori din alimente și băuturi a crescut foarte mult în ultimul deceniu. Acest lucru este valabil în special în țările cu venituri medii, cum ar fi China și India, precum și în zona Asia-Pacific, inclusiv în Australia.

Trebuie menționat faptul că experții în medicină recomandă bărbaților să consume mai puțin de 9 lingurițe de zahăr pe zi, în timp ce femeile pot ajunge la maximum 6 lingurițe zilnic. Studiul a constatat că, spre exemplu, jumătate dintre australieni depășesc limitele admise, mâncând în medie 14 lingurițe pe zi.

În timp ce daunele produse organismului de către consumul exagerat de zahăr și cel de zaharuri și îndulcitori prezintă riscuri mari pentru sănătate, aceștia ducând la dezvoltarea bolilor de inimă, a diabetului de tip 2, problemelor intestinale și a cancerului.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *