La data atacului sovietic mișelesc împotriva României, în sistemul de lagăre și pușcării al URSS, denumit gulag, își ispășeau pedeapsa două milioane de cetățeni. Alte câteva milioane, oameni nevinovați, erau forțați să muncească în regim de deportare. În doar trei ani, au fost executați prin sentințe improvizate și îngropați fără urmă sau în gropi comune circa un milion de oameni. Așa arată doar cifrele oficiale. În realitate, cercetătorii au descoperit mule alte victime ale odioasei poliții sovietice NKVD. Și aici apare o simplă întrebare: cum e posibil ca un regim, care-și omora sau își ținea prin temnițe milioane de cetățeni, să aducă eliberare altor popoare?

Imediat după ce a intrat pe pământul României, agresorul a tratat populația Basarabiei cu ostilitate, neglijând tradițiile, istoria și alte valori ale băștinașilor. În doar câteva zile, au fost lichidate instituțiile de stat românești, în sediile acestora fiind postați comandanți militari. Au fost confiscate averile celor bogați și pământurile gospodarilor, ale bisericilor și mănăstirilor. Limba de comunicare în cancelariile nou-formate și în spațiul public a devenit exclusiv rusa. Odată cu impunerea scrisului rusesc, basarabenii au fost declarați analfabeți. Nu încape îndoială că, la 28 iunie 1940, pământul nostru a fost invadat de străini, după cum ne vom convinge și din cele ce urmează.

Șefii raionului Strășeni, niște oameni fără școală, au venit aici cu tancurile

Sovieticii aveau deja o bună practică de încorporare a pământurilor străine. În septembrie 1939, armata roșie ocupase, prin aceeași metodă a atacului surprinzător, un vast teritoriu al Poloniei. Iar cu două săptămâni înainte de a trece Nistrul, URSS a pus stăpânire pe statele baltice.

Și în Basarabia structura guvernării era pregătită din timp, în vârful piramidei puterii situându-se comitetele partidului comunist bolșevic, care activau în strânsă legătură cu organele NKVD. Raionul Strășeni, numit inițial de sovietici drept „volostie”, i-a fost încredințat unui oarecare Vasili Makarenko, ucrainean de origine, care a fost numit în funcția de prim-secretar al comitetului raional de partid. Acesta avea doar trei clase și, necunoscând nici o limbă străină, cu atât mai puțin înțelegea româna. Venind aici cu tancul din regiunea Voroșilovgrad, el și-a demonstrat lipsa totală de competență pentru a ridica bunăstarea băștinașilor. Din contră, a instaurat un regim antiuman, semănând teroare și batjocură și plecând din Strășeni peste vreo trei luni.

În locul său a venit Ivan Andreev, de aceeași naționalitate, care exercita funcția de secretar al doilea al comitetului raional de partid. Puțin mai instruit, acesta avea studii medii. Sosise și el din Ucraina, raionul Sivaș, regiunea Zaporojie, unde a lucrat instructor la un comitet de partid. Anume sub conducerea lui Andreev, raionul Strășeni a cunoscut o perioadă de deznaționalizare și rusificare intensă și, totodată, a fost pregătit și a efectuat procesul de deportare din 1941.

În același timp, din regiunea Voroșilovgrad, a mai venit la Strășeni un secretar raional de partid, Ivan Oleinik, de asemenea un om fără carte. Împuternicit cu problema cadrelor, acesta a alungat toți specialiștii vechi din toate instituțiile raionale și a numit în locul acestora persoane fără studii și experiență. Tot el a fost responsabil de promovarea ideologiei antiromânești și de educarea silită a „omului nou – constructor al comunismului”.

Un alt ucrainean cu trei clase, Mihail Potereaiko, a venit la Strășeni din regiunea Sumî, luându-i locul la funcția de președintele al Executivului raional unui oarecare Cerednicenko. Fiind deputat în sovietul suprem al Ucrainei, cel de-al doilea s-a întors la Kiev. Menționăm că, deși comitetele executive ale puterii de stat la nivel local reprezentau cetățenii în URSS, în Basarabia anului 1940 și acestea au fost formate de străini, în numele „muncitorilor și țăranilor”… Este de notat și faptul că secretarul Executivului raional din Strășeni era rusul Nicolai Secikin, care fusese anterior primar într-o localitate din regiunea Harkov.

Tătari și ruși, evrei și ucraineni, făceau legea în raion

Aceeași situație se făcea observată și în alte instituții. Șeful secției raionale a securității de stat, NKVD, era Osman Habibulin, un tătar cu studii medii, care a fost trimis la Strășeni tocmai din orașul Kazan, Rusia, unde reușise să trimită pe lumea cealaltă sute de oameni. De altfel, anume Habibulin este cel care, la 13 iunie 1941, a semnat dosarele privind deportările strășenenilor. Pe atunci, în cadrul poliției secrete NKVD, activa și așa-zisa „miliție”, care racola tineri pentru „supravegherea ordinii publice”. Iar comandantul secției raionale de miliție din Strășeni, evreul Naum Yuhman, venise din regiunea Jitomir. Chiar dacă avea numai patru clase, respectivul se evidenția prin devotament față de regimul bolșevic și măiestria de a intra prin gospodării, unde maltrata oamenii și le confisca averile.

Primul procuror sovietic la Strășeni, rusul Andrei Litveakov, avea șapte clase, dar a fost destituit din funcție peste mai puțin de trei luni. Drept motiv pentru concedierea sa a servit faptul că Litveakov nu a fost destul de intransigent cu specialiștii vechi, că nu a semnalat îndeajuns despre ostilitățile „dușmanilor de clasă”, tolerând pe alocuri activitatea acestora. El a fost înlocuit cu un alt rus, Semion Poșegorov, care făcuse doar școala începătoare, însă lucrase deja în organele de partid, în regiunea Kameneț-Podolsk din Ucraina.

Judecător era Andrei Dehtearenko, ucrainean din Harkov, venit și el în Basarabia cu tancul chiar în primele zile ale ocupației. Cu toate acestea, el se numea „al poporului”. E adevărat că nu prea avea de lucru, deoarece arestații erau împușcați prin subsolurile NKVD-ului, fără nicio sentință. Puținii osândiți, care ajungeau la Dehtearenko, erau judecați în limba rusă, după legea Ucrainei sovietice.

Trei specialiști erau din RASSM

Nu putem trece cu vederea, în acest context, și specialiștii aduși din Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM). Chiar dacă își spuneau „moldoveni” și poate mai dezlegau câteva cuvinte românești, aceștia făceau parte din nomenclatura sovietică total rusificată.

Printre cele 37 de persoane înscrise într-o listă a conducătorilor organelor raionale de partid din Strășeni, datată la 17 septembrie 1940, nu găsim nici un băștinaș, ci numai trei „moldoveni” din stânga Nistrului. Este vorba de tiraspolenii Semion Mițul, inspector școlar al raionului, care avea studii medii și anterior deținuse o funcție similară în capitala RASSM, și Mefodie Scurtul, cu studii medii neterminate, fost muncitor la o fabrică de mobilă, care a fost numit în calitate de șef al secției personal a Executivului raional. Al treilea „cadru național” era Ivan Derevici din Râbnița. Acesta venise la Strășeni, însoțit de un grup de tineri, pentru a forma organizația de comsomol a raionului.

(Va urma)