Istorie

CRIMELE COMUNISMULUI: Dacă te pronunțai contra „eliberatorilor”, erai împușcat

Nevestele ofițerilor ruși, îmbrăcate în cămăși de noapte, mergeau la piață, iar soții lor cumpărau cantităţi enorme de alimente, zeci de mosorele de aţă, zeci de metri de panglici și vase de bucătărie.

După ce, la 28 iunie 1940, la ora 7 dimineața, tancurile sovietice au trecut Nistrul, primele avioane ale ocupanților au aterizat pe aeroportul din Chişinău în jurul orei 16:30. În scurt timp după aceasta, lucrătorii de partid încadrați în procesul de bolşevizare a Basarabiei şi-au adus aici și familiile. Băștinașii își aminteau că bărbaţii sovietici erau îmbrăcați în pantaloni strâmţi de „porosină” (pânză de sac), purtau cămăşile peste pantaloni, încheiate până la ultimul nasture, și erau încinşi cu nişte şireturi. Femeile se chiteau toate în rochii de cit alb, cu floricele mici. Deși nu-și puneau ciorapi, ele se încălțau în papuci. În straiele astea, umblau cu toții după mâncare şi băutură. În anul acela, recolta a fost bogată și de-ale gurii se găsea din belşug. La început, magazinele erau ticsite cu mărfuri, dar peste o lună în ele nu mai era nimic…

Vestimentaţia şi cultura alimentară a soţiilor ofiţerilor ruşi sunt descrise în memoriile Claudiei Cobasnean: „Cel mai mare şoc pentru noi a fost să vedem cum soţiile ofiţerilor ruşi, îmbrăcate în cămăşi de noapte (pe care le credeau rochii elegante), mergeau la piaţă. Toată lumea râdea pe ascuns. Istoria cu măslinele a înconjurat întreaga Basarabie. Degrabă după acea zi tragică, au fost scoase în vânzare măslinele rămase în depozite. Se formaseră cozi imense. Noi nu ştiam de aşa ceva. Stând în rând, două rusoaice vorbesc: „Nu ştiu ce găsesc moldovenii în măslinele astea, că eu am luat două kg de măsline şi două de zahăr şi le-am fiert, şi nu mi-a ieşit dulceaţă”.

Nu se atingeau doar de pălării și cravate

Și Gleb Drăgan vorbește despre obiceiurile stranii ale familiilor ofițerilor sovietici, în lucrarea sa autobiografică „Deportații. Tragedii basarabene”: „Cel mai mult îi impresionaseră alimentele. După ce ani de zile nu văzuseră pe la ei decât magazine goale, ajunşi aici, cumpărau cantităţi enorme de alimente; tot ce le era refuzat la ei acasă. Spre uimirea localnicilor, cumpărau zeci de mosorele de aţă, zeci de metri de panglici, vase de bucătărie… Tot aşa dăduseră năvală în magazinele de încălţăminte, uluiţi de ce pot găsi. În schimb nu se atinseseră de pălării şi de cravate, embleme ale „burgheziei”. Se petrecuseră şi scene nostime. Nişte rusoaice ieşiseră pe stradă în cămăşi de noapte de mătase sau de milaneză, crezând că sunt rochii. Sau umblau caraghios, din neobişnuinţă, cu pantofi cu toc. Dar ţineau cu orice preţ să fie elegante.”

„În centru văzuseră camioane cu soldaţi. Stăteau smirna (nemişcaţi n.r.), uitându-se drept înainte, ca şi cum nu i-ar fi interesat nimic. Şi la colţuri pe străzi erau postaţi soldaţi cu arma la picior. Aveau o beretă neobişnuită pe cap, pusă într-o parte; bluza kaki strânsă în talie cu o curea lată; pantalonii bufaţi erau băgaţi în cizme scurte, nelustruite. Oamenii treceau uitându-se curios la ei, dar soldaţii nu le dădeau nicio atenţie. Şi, dacă unul punea vreo întrebare unui soldat, el răspundea scurt şi hotărât: „Guleai! Guleai!” (Du-te și te plimbă! – n.r.), scrie Gleb Drăgan.

Același autor subliniază că lucrătorii de partid n-au creat o impresie mai bună decât soldații. „Civilii îi uimiseră pe localnici şi mai mult decât militarii. Mai ales cu îmbrăcămintea lor urâtă, demodată, sărăcăcioasă. Bărbaţii purtau cămeşi şi pantaloni din pânză, în picioare tenişi sau chiar târlici. Femeile – rochii de stambă cu un model vechi de 15-20 de ani; în picioare fără ciorapi, cu sandale urâte, scâlciate. Militarii şi civilii fuseseră încartiruiţi pe la casele mai arătoase ale localnicilor… Şi aşa, mulţi moldoveni, mai ales intelectualii, se pomeniseră cu un militar sau cu o familie de sovietici în casele lor”, notează Drăgan.

Din a doua zi de ocupație până pe 15 iulie 1940, au fost impuse restricții de deplasare. Între orele 20:00-6:00, era interzis accesul în localităţile urbane, iar, în intervalul de ore 23:00-5:00, se interzicea deplasarea prin oraş.

Oamenii aveau de ales între viață și slănină, ouă și vin

În afară de cumpărăturile pe care le făceau în cantități uriașe, în primele ore după ocuparea Basarabiei, soldaţii şi lucrătorii de partid s-au dedat la jafuri atât din locurile publice, cât şi din cele private. În lucrarea sa, „Siberia acasă”, Margareta Spânu-Cemârtan relatează despre aceasta: „În Chişinău erau multe maşini încărcate cu soldaţi, care se opreau drept în uşile magazinelor, unde erau gălăgioşi şi confiscau produse, le încărcau la repezeală şi plecau mai departe. Lumea era buimăcită şi speriată. Vânzătorilor care se împotriveau, soldaţii le puneau pistolul la tâmplă”. Aceeaşi soartă au avut-o şi gospodăriile private, mai ales după ce infractorii au fost eliberaţi din închisori. Ecaterina Străjescu din s. Vertiujeni, r-nul Teleneşti, își amintea: „…era în noaptea după ce noi, copiii, întâmpinaserăm ziua soldaţii cu steluţe roşii în frunte. A sosit un detaşament dintre cei eliberaţi din puşcărie, le spuneau calmuci. Erau îmbrăcaţi în pufoaice, caraghioşi la înfăţişare şi răutăcioşi. Au venit la nana în toiul nopţii şi au început să strige, să-i ameninţe cu armele că-i împuşcă, dacă nu le dă slănină, ouă şi vin. Biata nana stătea înmărmurită de frică pe o laviţă sub icoane. A urmat o împuşcătură şi nana s-a prăvălit, şi icoana a căzut peste ea. Pe băbaca l-au scos afară. Unul a pus mitraliera pe capul lui ca pe un suport şi a început a trage în aer cerând vin. El le-a dat. A deschis larg uşile la beci şi au cărat cu căldările cât au dorit. Spre ziuă băbaca a scos cepurile de la poloboace. A curs şi tot vinul, dar el ştia că în nopţile următoare soldaţii n-o să mai aibă la ce veni… Ouă şi slănină n-au mai găsit, cu toate că au cotrobăit toată casa”.

Dacă te pronunțai contra „eliberatorilor”, erai împușcat

O altă misiune a bolșevicilor în prima săptămână de ocupație era stabilirea locaţiei gospodăriilor celor refugiaţi şi transformarea acestora în edificii de menire socială. În s. Gaidar, r-nul Ceadâr-Lunga, casa lui Ion Capţamun a devenit ambulatoriu, iar în casa lui Ion Ienachi din s. Tomai a fost deschisă o şcoală. Din gospodăria lui Dumitru Topciu au fost confiscate două case, una fiind transformată în spital, iar cealaltă casă – în cooperativă. Și locuința fostului primar din s. Valea Perjei Noi a fost amenajată ca şcoală.

Pomenindu-se cu Armata Roșie în sat, conducătorii localităților s-a comportat după cum le-a dictat conștiința. În unele sate, administrația locală s-a pronunțat public împotriva expansionismului sovietic. În cadrul celor două adunări ale sătenilor din Hâșdieni, r-nul Glodeni, din 28 iunie și 4 august 1940, primarul Mihail Mutâlică a vorbit fără ocolișuri despre ocuparea Basarabiei, accentuând că toate etniile au drepturi egale. În consecință, la mijlocul lui august, acesta a fost arestat. Pe 22 februarie 1941, Judecătoria Supremă a RSSM a lăsat în vigoare sentinţa Judecătoriei Bălţi din 30 ianuarie, același an, prin care Mutâlică era condamnat la pedeapsa capitală și confiscarea averii.

Un caz similar a avut loc pe 28 iunie 1940 în s. Trifăneşti, judeţul Soroca, unde Vasile Sofica își îndemna sătenii să opună rezistenţă Armatei Roşii și intenţiona să dea foc podului de peste Răut, pentru a opri înaintarea tancurilor sovietice. Peste câteva zile, a fost și el arestat, iar apoi a fost condamnat la moarte.

În alte sate, oamenii au fost îndemnaţi să întâmpine ocupanții în mod organizat. Eleva lui Alexandru Cristea, Claudia Cobasnean, îşi amintea de acea zi: „La 28 iunie 1940, eram în sat. S-a anunţat că toată lumea trebuie să meargă la o intersecţie de drumuri. Nu ştia nimeni de ce. Am aflat ulterior că lumea era adunată ca să întâmpine armata sovietică”.

Primele mitinguri ale sovieticilor

Odată sosiți în Basarabia, sovieticii organizau adunări în fiecare localitate. Ei anunțau oamenii că s-a schimbat orânduirea și îi obligau să o recunoască. Susţinătorii bolșevicilor, cunoscuţi în localitate, țineau discursuri prin care denigrau statul român, plângându-se de viaţa grea pe care au dus-o pe parcursul a 22 de ani. Totodată, deținătorii de arme urmau să le predea la sovietul sătesc. Cei care nu se supuneau acestui ordin au fost pedepsiți la ani grei de Gulag.

La 29 iunie 1940, la Chișinău, autoritățile sovietice au organizat un mare miting, la care au participat 100 000 de oameni, inclusiv Nikita Hrușciov, pe atunci prim-secretar al CC al PC(b) din Ucraina, S. Timoșenko, comisarul poporului pentru apărare din URSS, L. Mehlis, șeful Direcției politice generale a Armatei Roșii și S. Burlacenko, președinte al Comitetului revoluționar provizoriu din Basarabia.

În aceeaşi zi, și în alte localităţi au fost organizate mitinguri. Gherasim Păduraru, locuitor al s. Roșieticii Vechi, care ulterior a devenit preot la Chișinău și s-a opus până la moarte regimului sovietic, scria în romanul său „Taina porților zăvorâte”: „Chiar a doua zi după ce au trecut armatele rusești prin satul nostru, am fost chemați toți oamenii din sat la miting. În fața lumii a vorbit un rus în rusește, iar moș Axinte Chivriga ne traducea în românește. A vorbit foarte mult rusul, însă toată cuvântarea lui se rezuma la următoarele: că am scăpat de boieri, că pământul de azi înainte e al nostru și stăpâni în țară la noi, cică, vor fi muncitorii și țăranii”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *