Actualitate

Cristian-Leon Ţurcanu – noul ambasador al României în Republica Moldova

„În urma aprobării şi semnării de către Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, au fost publicate, la 4 februarie 2022, decretele de rechemare a 10 ambasadori extraordinari şi plenipotenţiari ai României, care urmează să îşi încheie misiunea, conform legii, în termen de 90 de zile de la această dată. Corelativ, au fost înaintate de către Ministerul Afacerilor Externe 12 propuneri de numiri – inclusiv la misiuni unde conducerea acestora era vacantă”, anunţă MAE din România.

Cristian-Leon Ţurcanu este diplomat de carieră. Exercită, din 2016, funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Ucraina. Anterior, în perioada septembrie 2014 – octombrie 2015, a ocupat funcţia de prim-colaborator în cadrul Ambasadei României la Chişinău.

În Serviciul Exterior a mai activat în cadrul Ambasadei României la Washington, în perioada 2008 – 2012, şi la Ambasada României la Berlin, între 2003 şi 2008. În Centrala MAE, a ocupat funcţiile de director general al Departamentului Comunicare, Diplomaţie Publică şi Culturală, între noiembrie 2015 şi august 2016, director al Direcţiei Europa de Est şi Asia Centrală, între aprilie şi septembrie 2014, respectiv director adjunct al aceleiaşi direcţii, în perioada septembrie 2013 – aprilie 2014. Vorbeşte limbile engleză, germană, suedeză şi are cunoştinţe de franceză, italiană şi rusă.)

Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă, a fost rechemat din funcţie. În acest sens, a fost semnat un decret, vineri, 4 februarie de către preşedintele României, Klau Iohannis.

Daniel Ioniţă este propus la funcţia de ambasador al României în Regatul Suediei.

„În etapa următoare, Ministerul Afacerilor Externe urmează să transmită către Comisiile de specialitate din Parlamentul României, în conformitate cu reglementările şi practica relevante în vigoare, solicitarea de audiere, în perioada următoare, a celor 12 candidaţi pentru poziţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României. Pentru candidaţii pentru posturile diplomatice bilaterale va fi demarată procedura de solicitare a agrementului statului acreditar, conform Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice din 1961.

Ulterior audierilor în comisiile de specialitate din Parlamentul României şi obţinerii avizului acestora, care are caracter consultativ, respectiv ulterior primirii agrementului din partea statului acreditar, acolo unde este cazul, Preşedintele României semnează decretele de acreditare şi scrisorile de acreditare”, anunţă Ministerul de Externe de la Bucureşti.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *