Pe de o parte, sunt multe impresii noi, vezi lucruri despre care nu ai auzit niciodată şi, de multe ori, îţi faci noi cunoştinţe. Pe de altă parte, cu siguranţă, nu toate lucrurile sunt, la început, aşa cum îţi imaginezi din faţa calculatorului. Despre asta am încercat să povestesc în cel de-al doilea articol pe care l-am scris aici, în Moldova.

Când pentru prima dată am ieşit din redacţia ziarului TIMPUL şi trebuia să mă întorc „acasă”, la Ciocana, m-am trezit cu trei clădiri uriaşe în faţa mea şi nu eram sigur în care dintre ele era apartamentul care mă găzduieşte. Toate păreau la fel. Când m-am apropiat de intrare, am observat că primele două aveau lacăte electronice şi, astfel, mi-am dat seama că cel de-al treilea bloc este cel de care am nevoie. Un bărbat mi-a zis ceva când m-am apropiat de intrarea greşită, dar, din păcate, nu am înţeles niciun cuvânt. La fel de greu pentru mine, în primele zile de aflare în capitala R. Moldova, a fost să ştiu la ce staţie anume trebuie să cobor din troleibuz. În primul rând, nu era uşor să memorizez denumirea staţiei, iar în al doilea rând, este practic imposibil să remarci unele indicii care ar sugera unde trebuie să cobori, mai ales dacă toate magazinele, clădirile, parcurile şi străzile sunt noi pentru tine. Şi mai dificil este să te orientezi atunci când geamurile troleibuzului sunt îngheţate…

Încă un lucru care, în mod natural, se potriveşte la această listă de dificultăţi este învăţarea limbii române. Întotdeauna este greu să dobândeşti cunoştinţe despre o limbă străină. Dar despre aceasta voi scrie poate într-un alt articol.

Printre labirinturile Pieţei Centrale

Pe lângă viaţa culturală a unui oraş, pe mine mă interesează mult şi… viaţa din pieţele locale. În Elveţia, pieţele comerciale sunt foarte mici; ele sunt deschise doar în anumite zile şi desfiinţate la amiază. De exemplu, la Zurich, pe „Bürkliplatz”, în apropierea unui lac mic, există o piaţă care lucrează doar în zilele de marţi şi vineri.

O experienţă cu totul nouă pentru mine a fost să merg prin aceste pieţe mari din Chişinău, precum este Piaţa Agricolă Centrală, în apropierea bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt. E un teren enorm, cu pasaje labirintice şi mereu plin cu oameni – tineri şi bătrâni, unde poţi găsi lucruri multe şi diferite – produse alimentare, haine, bunuri de uz casnic sau articole de menaj. Dar acesta e doar un aspect, care totuşi nu e tocmai pozitiv. Pentru un străin este foarte greu dacă nu cunoaşte preţul pe care îl merită bunul procurat, iar în acest caz eşti un candidat dorit de către comercianţii care vor să facă o afacere optimă pentru propriul buzunar. De asemenea, este necesar să fii precaut la geantă şi la portofel, un lucru esenţial, de altfel, pentru locurile aglomerate.

Cu sentimente mixte, mi-am început prima călătorie la piaţă. Am căutat un tricou. Am mers foarte mult printre aleile mici şi înguste, între diferite standuri. N-am găsit nicăieri ceea ce căutam. Poate că n-am căutat unde trebuie sau poate că nu e sezonul potrivit pentru astfel de vânzări. Am văzut, în schimb, o mulţime de căciuli, mănuşi şi fulare, produse de patiserie, parfumuri etc. Deoarece aveam nevoie şi de un stick de memorie, m-am oprit în dreptul unei tarabe. Acolo însă nu pentru toate obiectele era indicat preţul. Şi am decis să fiu precaut. Cu un amestec de engleză şi română am avut o conversaţie foarte scurtă cu vânzătorul. Mi-a făcut o ofertă foarte bună. Înainte de aceasta, a fost nevoit să-mi scrie preţul în aer cu degetul, deoarece eu nu ştiam numerele în română, iar el nu le cunoştea în engleză. Aşa că am decis, mai întâi, să învăţ numerele.

În concluzie, pot spune că am fost surprins să constat cât de prietenoasă şi răbdătoare poate fi reacţia oamenilor dacă încerci să vorbeşti un pic limba lor maternă. De obicei, sunt atât de bucuroşi când eu încerc să le spun „Mulţumesc!”, încât drept răspuns le zâmbesc şi eu.

(Tânărul care în mai va împlini 20 de ani este interesat de politică, drept, economie şi drepturile omului şi este fascinat de Europa de Est. Dorian Baumann este unul dintre voluntarii găzduiţi de Projects Abroad Moldova care, timp de două luni, se află în redacţia ziarului TIMPUL, fiind, astfel, deopotrivă la prima sa experienţă ziaristică şi… „moldovenească”)