Chiar dacă mai aveam posibilitatea să prind manifestaţia, am plecat la un spectacol rusesc, la o piesă inspirată din nuvela „Inimă de câine” de Mihail Bulgakov. În loc să strig „Unire!” în PMAN, am ales să aplaud nişte actori ruşi. Nu m-am bătut în acea zi cu provocatorii bolşevici şi nu am purtat cu mândrie tricolorul. Am ales să merg la Teatrul „Cehov” şi să privesc o piesă înconjurat de rusofoni. Însă nu erau rusofonii care îi provocau pe fraţii români la violenţă în Piaţă, erau rusofonii culţi şi educaţi, cei care acceptă adevărul pur în locul adevărului fabricat în uzinele propagandei comuniste. Nu ştiu dacă punerea în scenă a operei lui Bulgakov a fost cea mai reuşită, la un moment dat mi-a părut că tinde mai mult să copie ecranizarea lui Vladimir Bortko decât să adapteze teatral opera clasicului rus. Mai importantă este întrebarea pe care o trezeşte această piesă: cum s-a născut monstrul comunist şi care erau fundamentele de bază ale acestui fenomen oribil? Bulgakov a tratat această întrebare cu o ironie şi un sarcasm excelente, iar portretul comunistului universal se regăseşte perfect în personajul lui Poligraf Poligrafovici Şarikov – un creier de criminal şi o inimă de câine. Doar că acea inimă de câine, din start blajină şi fidelă, se transformă pe parcurs în una neagră, de proletar extremist. Aşa-zisa egalitate de clasă a convenit multor trântori care, neştiind ce este munca timp de o viaţă, s-au apucat grabnic de împărţit bunurile. Toată scursoarea societăţii, de la boschetari la cartofori şi beţivi, s-a regăsit în idealul comunismului pentru că nu mai trebuia să muncească, trebuia să împartă bunurile agonisite de altcineva. Comunismul a apărut în viziunea lui Bulgakov într-un moment de euforie revoluţionară care a încurcat toate rolurile sociale şi a schimbat răul cu binele şi susul cu josul. Măturătorul a devenit peste noapte preşedinte de partid, beţivul – director, preotul – deţinut, iar criminalul… – miliţian. Adevăratele orori au început anume din cauza oamenilor nepotriviţi la locuri nepotrivite. O spune chiar personajul principal, profesorul Preobrajenski: nu e normal ca un măturător să planifice viitorul copiilor orfani din Spania, măturătorul trebuie să facă ceea ce ştie mai bine – să măture.
Dacă ar fi să analizăm cauzele degradării identitare şi sociale din Republica Moldova, cred că ele nu ar fi prea diferite de cele expuse de Mihail Bulgakov. Toate problemele actuale ale Republicii Moldova se trag anume de la necorespunderea omului cu funcţia pe care o deţine, inculţii devin miniştri ai Culturii (să ne amintim de ministrul Cozma), fermierii devin istorici, afaceriştii – artişti ai poporului, iar criminalii ajung politicieni. Principiul de bază al comunismului este să nu accepte adevărul. În concluzie, limba româna este „moldovenească”, unioniştii sunt „fascişti”, iar adevărata istorie a Moldovei începe… în 1945(!). Bucură faptul că tot mai puţină lume crede în aceste aberaţii şi tot mai multă lume preferă un teatru rusesc unei politici bolşevice. Bucuria de a vedea astfel de ruşi este mai mare decât regretul de a nu fi fost printre fraţii români participanţi la marş. Şi chiar dacă au fost puţini, unioniştii de la Chişinău au dat dovadă de curaj, un sentiment tot mai rar întâlnit în rândurile românilor din Basarabia.
ARTICOLUL FACE PARTE DIN EDIȚIA TIPĂRITA A COTIDIANULUI NAȚIONAL TIMPUL DE VINERI, 29 MARTIE 2012
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
