Nu este vorba de ceva specific Moldovei din acele vremuri, în întreaga lume medievală suveranul avea o singură metodă pentru îndepărtarea eventualilor pretendenţi: decapitarea lor. Explicaţia este simplă şi poate fi găsită în sistemul juridic al vremii: voievodul era unsul lui Dumnezeu pe pământ şi se afla deasupra legilor, el era legea şi avea drept de viaţă şi de moarte asupra supuşilor săi. La rândul lor, supuşii erau datori să-i jure credinţă. Sute de ani la rând, acesta a fost principiul în baza căruia a fost guvernată întreaga lume civilizată, contractul social şi guvernarea cu acordul poporului sunt invenţii recente. Şi chiar dacă în multe ţări este proclamat principiul statului de drept şi al împărţirii puterilor în stat, există din partea multor politicieni tendinţa de a se comporta precum în Evul Mediu. Puterea absolută este o tentaţie permanentă, iar sutele de ani de principiu monarhic au lăsat, fără îndoială, urme în arhetipurile mentale care ne domină gândirea.
Şi în Moldova medievală existau legi, chiar numeroase coduri de procedură civilă şi penală, însă voievodul era deasupra lor. Voievodul putea graţia, putea anula deciziile judecătoreşti după bunul plac. Nu toţi voievozii se foloseau de acest drept, însă unii abuzau de el. Folosirea discreţionară a sistemului juridic a fost una din veşnicele probleme ale tuturor ţărilor româneşti, mai ales că acest obicei medieval s-a întins în timp mult mai multă vreme decât în alte ţări, iar ultimele două sute de ani de istorie a românilor au fost mult prea tulburi pentru a lăsa un răgaz de câteva decenii în care puterea judecătorească să se fixeze şi să devină o putere independentă, scăpată de sub controlul politic. Mi-am permis această digresiune pentru a avea o perspectivă cât mai largă asupra actualului scandal din politica de la Chişinău. În mod paradoxal, toţi preopinenţii susţin independenţa justiţiei, toţi vorbesc în numele dreptăţii şi al principiilor statului de drept. În Evul Mediu, ambii fii ai fostului voievod aveau dreptate şi aveau dreptul să se suie pe tron – doar că unul singur, respectiv cel mai puternic, reuşea să preia domnia. Tare mi-e teamă că atunci când toată lumea are dreptate şi acţionează în numele justiţiei se ajunge la măsuri de forţă, statul de drept este dat uitării şi contează doar cine este cel mai puternic.
Problema cea mai mare este că anul 2013 nu este chiar cel mai potrivit an pentru umflarea muşchilor în coaliţia de guvernare. Spuneam la momentul constituirii AIE că nu există niciun fel de garanţie pentru stabilitatea coaliţiei de guvernare în afara cuvântului celor trei lideri şi că există permanent pericolul ca unul dintre ei să se retragă în momentul în care va ajunge la concluzia că are mai mult de câştigat dacă pleacă decât ar avea dacă ar rămâne. Răul a fost făcut de acum, săbiile cuvintelor aspre au fost scoase din teacă. Însă niciodată nu este prea târziu pentru o împăcare, dar în cazul de faţă amânarea nu poate fi decât păguboasă.
