Cum este să fii soţia naistului Constantin Moscovici

Peste două decenii a activat în calitate de solistă a Ansamblului de dansuri populare „Joc”, iar eforturile i-au fost răsplătite cu titlul „Artistă emerită a Moldovei”. De ceva vreme s-a pensionat – statut pe care „nu-l înghite” nici în ruptul capului -, dedicându-şi cu precădere timpul fiului Victor şi soţului. Astfel şi-a asumat plenar rolul de manager de turnee al soţului său, meserie pe care o practică cu abnegaţie şi dăruire.

– Doamnă Valentina, cum e să fii soţia reputatului naist Constantin Moscovici?
– În această postură mă simt extrem de bine, probabil din considerentul că ambii provenim din acelaşi domeniu şi fiecare dintre noi înţelege ce înseamnă scena. Ne-am susţinut întotdeauna reciproc, iar discuţiile legate de absenţa din sânul familiei nu au avut loc. Nu-mi imaginez cum ar fi fost să fiu soţia altcuiva decât a lui Constantin.

– Vă ascundeţi vârsta?
– Nu. Niciodată. Sunt născută în 1968, am 44 de ani.

– Vă temeţi de bătrâneţe?
– Nu mă tem de bătrâneţe, fiindcă este inevitabilă. Actualmente fac mult sport ca atunci când va veni să fiu în formă şi să mă simt bine.

– Vă sperie moartea?
– Este şi ea ceva inevitabil. E mai groaznică moartea unei persoane dragi, decât ideea propriei morţi, care nu ne afectează decât prin încetarea funcţiilor vitale.

– Vă place să munciţi?
– Eu tot timpul am fost o persoană muncitoare, iar odată ce un obiectiv era pus, imperativ era şi ochit. Să activezi în „Joc” nu e uşor, fiindcă asta presupune o muncă titanică şi numai cu tărie de caracter şi voinţă poţi reuşi.

– Ce vă place la Victor, fiul dvs.?
– Apreciez faptul că este responsabil, iar odată ce şi-a pus un scop, face tot posibilul să-l atingă. Este pasionat de lectură şi manifestă interes pentru lucruri din diverse domenii. Este independent, tacticos.

– Ce nu vă place la el?
– El singur recunoaşte că uneori mai are tendinţa să lenevească, asta după o perioadă de muncă istovitoare. Dar se explică, astfel îşi compensează energia.

– Câţi bani cheltuiţi lunar pentru mofturi sau capricii femeieşti?
– Eu nu am capricii sau mofturi, ci doar necesităţi. Niciodată nu iau lucruri care nu îmi trebuie, chiar dacă mă tentează. Nu sunt risipitoare, cheltui banii cu multă responsabilitate şi raţionament.

– Cine sunt naşii dvs. de cununie?
– Naşii noştri sunt o familie de oameni cumsecade, ambii din domeniul medicinei – Mihai şi Lilia Scripcaru.

– Câţi fini aveţi?
– Numărul lor este unul proverbial – şase la număr. Cred că e destul.

– Frecventaţi biserica des?
– Nu. Numai de sărbători sau cu anumite ocazii.

– Sunteţi pentru sau împotriva avorturilor?
– Este un lucru foarte sensibil, complicat… Sunt împotrivă atunci când se face pe negândite, dar dacă este recomandat de medic sunt pentru. La urma urmei, de ce să se pună viaţa mamei sau sănătatea copilului în pericol, de ce să se nască un copil bolnav?

– Ce credeţi despre homosexuali?
– (Râde) Fiecare cu problemele lui. Nu am nimic cu ei şi nu mă deranjează. Cu alte cuvinte, sunt tolerantă.

– Unde vă place să vă odihniţi?
– Unde e linişte, indiferent dacă e munte sau mare. În această privinţă nu ne facem niciodată un program, el depinde întotdeauna de activităţile din agendă.

– Ce ziare citiţi?
– Ziare propriu-zise nu citesc, doar presa online. Cap de afiş este Timpul.md, iar când vin la sala de sport procur ziarul TIMPUL de la chioşcul din vecinătate.

– Ce canale TV priviţi?
– Obişnuiesc să urmăresc noutăţile de la Publika, ocazional ProTV şi postul naţional de televiziune şi uneori filme de la CTC. În general, nu am timp pentru a sta cu ochii pe ecran, mai bine citesc o carte.

– Ce slăbiciuni aveţi?
– Nu mă pot înfrâna atunci când văd nişte plăcinte calde şi gustoase, deşi sunt conştientă că trebuie să mă abţin.

– Ce calitate nu aveţi, dar aţi dori s-o aveţi?
– Să manifest caracter sau să fiu chiar mai dură atunci când este cazul.

– Ce nu vă place cel mai mult la femei?
– Cred că minciuna şi ipocrizia, însă recunosc că am avut norocul să am parte de prietene adevărate.

– Ce nu vă place cel mai mult la bărbaţi?
– Faptul că unii dintre ei sunt prea încrezuţi şi nu acceptă refuzul unei femei, fiind insistenţi. Obrăznicia, tupeul şi grosolănia.

– Credeţi în visuri?
– De ce nu? Atunci când visez ceva frumos îmi place să cred în el, dar când este ceva neplăcut am tendinţa să fug de el, fără să-i caut interpretări. Evident, ele ne dau anumite indicii. Cât priveşte cele legate de viitor şi obiective, categoric DA. Când eram copil visam ca soţul să fie muzician şi iată că este…

– Actorul preferat?
– Antonio Banderas, Gheorghe Gheorghiu, Mihai Volontir. Pe cei de acum nu îi cunosc, din păcate.

– Scriitorul preferat?
– Nu am unul preferat şi îmi plac diverse genuri literare. Sunt pasionată de cărţile de psihologie şi biografiile marilor personalităţi ale lumii.

– Dacă aţi lua viaţa de la început la ce aţi renunţa?
– Sunt mulţumită de viaţa pe care am avut-o şi sper că şi pe viitor va fi la fel de frumoasă şi interesantă. Nu am perioade sau lucruri la care aş renunţa, fiecare a avut farmecul său. Aşadar, nu aş renunţa la nimic.

– Vă place să gătiţi. Care este specialitatea casei şi ce găteşte Valentina Moscovici soţului ei Constantin?
– Nu avem o specialitate a casei, iar când îi fac observaţii soţului cu privire la kilogramele în plus, el îmi spune… să nu gătesc aşa de bine. În general, nu suntem capricioşi la mâncare. Totuşi, între preferinţele noastre sunt carnea la cuptor, obligatoriu – zeama moldovenească, mămăliga cu brânză şi ochiuri pe care fiul o adoră, supranumind-o „pizza moldovenească”.

– Călătoriţi des? Unde?
– Călătoriile noastre sunt legate strict de domeniul de activitate, lucru pe care l-am făcut pe toată perioada aflării mele în calitate de dansatoare la „Joc”, acuma îmi însoţesc soţul. Pentru călătoriile individuale nu prea avem timp, dar ne place să mergem atât în Europa, cât şi pe alte continente.

– Cum vă odihniţi?
– Cu prietenii şi finii la un grătar la iarbă verde sau terasă.

– Aţi lucra peste hotare?
– Depinde. Dacă ar fi o ofertă bună, atunci da.

– Ce faceţi când sunteţi supărată?
– În acel moment prefer să mă retrag în singurătate şi să meditez.

– Cum vă manifestaţi supărarea?
– Timp de un minut spun tot ce am pe suflet şi plec, iar peste zece mă comport de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

– Ce aţi dorit să fiţi când eraţi copil?
– Muzician sau mai exact viorist.

– Unde l-aţi cunoscut pe domnul Moscovici?
– La căminul care pe atunci aparţinea Filarmonicii Naţionale, în vizită la o familie care lucra cu mine. Sincer, nu m-a impresionat din prima, lucru care l-a indignat foarte tare.

– Vă amintiţi ziua când v-a pus inelul pe deget?
– Asta s-a întâmplat la doi ani de când ne întâlneam, iar nunta am făcut-o pe 2 octombrie, chiar de ziua lui Constantin.