Cum este să fii soţia procurorului general, Valeriu Zubco

Este o femeie inteligentă, muncitoare, care a reuşit să-şi facă o carieră cu propriile forţe şi nu acceptă să fie dependentă de succesele soţului. E o personalitate puternică şi îşi cunoaşte preţul. Afirmă cu certitudine că este genul de femeie pe care nu o vei respecta numai dacă te încăpăţânezi să nu o faci. Şi, pe bună dreptate, Angela Zubco şi-a susţinut doctorantura la Bucureşti, este conferenţiar universitar, iar la moment activează la Catedra de ştiinţe administrative din cadrul Universităţii de Stat din RM. A finisat cu brio Dreptul, este specialist în mediere şi are peste 100 de publicaţii mono-didactice în istorie şi drept. Este deţinătoarea Premiului „Dimitrie Onciul" al Academiei Române pentru monografia anului, obţinut în anul 2004.

 – Cum este să fii soţia procurorului general, Valeriu Zubco?

– Este o mobilizare şi o responsabilizare care implică atât suflet, cât şi multă inteligenţă. Sub incidenţa acestor cuvinte simple cade tot universul meu din 2009 până în prezent.

– Vă ascundeţi vârsta?
– Nu. Sunt născută în anul 1966.

– Vă temeţi de bătrâneţe?
– Îmi doresc să îmbătrânesc frumos şi inteligent. De bătrâneţe nu trebuie să-ţie fie frică, trebuie să ştii să o accepţi.

– Vă sperie moartea?
– Nu pot să zic că mă sperie. Tinereţea, bătrâneţea şi moartea sunt inevitabile. Noi suntem actorii care trebuie să acceptăm aceste roluri cu multă demnitate şi consideraţie.

– Ce faceţi când sunteţi supărată?
– Îmi fac un ceai sau o cafea şi aleg o privelişte frumoasă unde pot să contemplu. Înţeleg de fiecare dată că aşa este viaţa, iar în lume există oameni mai supăraţi decât mine. Încerc să-mi caut un echilibru, pentru că am doi copii prea mici ca să mă vadă supărată. Ei trebuie să vadă în mine o mamă care este gata tot timpul să-i ajute. Şi nici soţului meu nu cred că i-ar plăcea să mă vadă deprimată.

– Vă place să munciţi?
– Eu fără muncă nu exist. Mă îmbolnăvesc, dacă nu am ceva de făcut sau dacă sunt în concediu mai mult de două săptămâni. Dacă nu am ce face, de multe ori inventez. Când e cea mai mare linişte, fac furtună – ori mă apuc de curăţenie generală, ori merg la muncă şi mai caut câte ceva prin arhive.

– Ce admiraţi cel mai mult la soţul dvs.?
– Calitatea de a avea un anturaj care îl reprezintă şi felul în care mă ajută să depăşesc problemele cotidiene. Poate sună straniu, dar are o calitate de a mă responsabiliza, care nu mi-a permis niciodată să dau vina pe altcineva. Pot plânge pe umărul lui, dar el întotdeauna va avea alt unghi de vedere asupra frământărilor mele. Nu mă minte cu fraze dulci, de genul „Tu ai făcut tot ce-ai putut, nu eşti vinovată cu nimic”… Mă face să mă adun, să privesc obiectiv şi să găsesc soluţia. Trebuie să recunosc că este un om direct şi foarte curajos.

– Ce vă place cel mai mult la copiii dvs.?
– Inocenţa lor. Am reuşit să le ofer posibilitatea de a spune ce gândesc, de a se simţi personalităţi, de a lua unele decizii, chiar dacă ele mie nu-mi plac. Mă bucur foarte mult când văd roadele firave ale reuşitelor lor.

– Cine sunt naşii dvs.?
– Naşii mei sunt oameni simpli, din satul de baştină al soţului meu. Nănaşul meu este la ţară, iar nănaşa este plecată în Italia. Suntem foarte buni prieteni.

– Cine sunt finii dvs.?
– Avem o singură pereche de fini. Sunt, la fel, oameni simpli şi tineri, care au adus un aer tineresc în casa noastră. Finul are studii juridice, iar fina are studii economice, are o mică afacere. Nu sunt oameni cunoscuţi opiniei publice.

– Cât de des mergeţi la biserică?
– Nu atât de des pe cât mi-aş dori şi nu atât de rar, precum s-ar părea. Ultima dată am fost de Sfântul Ioan, joi de Ispas şi de Sf. Nicolae. Seara, după serviciu, îmi place să merg şi să aprind o lumânare. În biserică îmi fac ordine în gânduri şi îmi regăsesc echilibrul.

– Ce părere aveţi despre homosexuali?
– Această întrebare a stârnit multe discuţii. E un subiect cu două conotaţii. Una este legată de mentalitate şi atitudine, iar alta – de reglementarea juridică. Într-un stat democratic şi civilizat aceste componente ar trebui să fie mână în mână. La noi este un pic altfel. Nu pot să spun că aprob acest mod de viaţă sau îl consider creştinesc şi nici că face parte din valorile mele, dar această categorie de oameni poate suferi din cauza unor decizii discriminatorii. Dacă există reglementări juridice care să apere drepturile tuturor oamenilor, indiferent de categorie, acestea trebuie adoptate.

– Unde vă place să vă odihniţi?

– Depinde de timpul pe care îl avem la dispoziţie. Îmi place foarte mult să-mi petrec timpul liber la pădure, la un frigărui sau doar la o simplă plimbare. Pot să fiu oriunde, dacă familia mea este alături de mine.

– Dar în vacanţă unde preferaţi să mergeţi?
– Acolo unde este cald şi este apă. Îmi place foarte mult marea. Dar problema constă în lipsa timpului. De fiecare dată trebuie să fim prin apropiere, pentru că se întâmplă şi cazuri când trebuie să ne întrerupem brusc vacanţa. Mergem de obicei în Bulgaria, aceasta este cea mai potrivită destinaţie în aceste cazuri.

– Ce ziare citiţi?
– Nu vă fac publicitate, dar citesc ziarul TIMPUL. Îmi plac mult noile rubrici, sunt de valoare, îmi place să-mi odihnesc mintea citindu-le. Cel mai mult citesc ziarele şi cărţile cu sens.

– Ce posturi TV preferaţi?
– Nu pot asculta emisiuni prezentate de oameni incompetenţi, oameni plătiţi ca să spună orice oricând. Dar, la nivel informativ, sunt la curent cu tot ce se întâmplă.

– Ce slăbiciuni aveţi?
– Am mai multe. Cea mai mare slăbiciune sunt cafeaua… şi ciocolata. Ele sunt pentru mine un alint.

– Ce calitate nu aveţi, dar aţi vrea să o aveţi?
– Deşi mă consider o femeie împlinită, nu am înţelepciunea pe care mi-o doresc.

– Ce realităţi vi se par prea crude pentru a le putea înţelege?
– Moartea. Bătrâneţea o pot accepta, dar moartea nu. Am pierdut foarte mulţi oameni dragi… Este o realitate crudă, pe care trebuie să o accept, dar încă nu posed destulă înţelepciune ca să o pot face.

– Ce nu vă place la bărbaţi?
– Nu-mi plac prostia, abuzul sub orice formă. Pot trece peste lipsa de inteligenţă, dacă există bunătate sufletească, atitudine, dacă există un scop în viaţă.

– De câţi bani aveţi nevoie pentru necesităţile personale?
– De foarte puţini. Îmi permit toate lucrurile de care am nevoie, dar numai după satisfacerea nevoilor tuturor membrilor familiei. Dacă este să aleg între bazinul de înot al copilului şi salonul de frumuseţe, voi da toate voturile pentru bazinul de înot.

– Care este scriitorul dvs. preferat?
– Îl prefer pe Dostoievski.

– Care este actorul preferat?
– I-am admirat enorm pe neuitaţii actori talentaţi Victor Ciutac, Domnica Darienco. Apreciez mult întreaga echipă tânără a Teatrului ,,Mihai Eminescu”. Suntem mari consumatori de teatru.

– Dacă aţi avea posibilitatea să luaţi viaţa de la început la ce aţi renunţa?
– La prea multe responsabilităţi.

– Mâncarea preferată?
– Prefer salatele, fie calde sau reci.

– Ce mâncăruri iubeşte soţul dvs.?
– Tot ce este legat de peşte. De fiecare dată optez pentru mâncare sănătoasă. Îmi face plăcere ca soţul şi copiii mei să simtă miros de gătit atunci când se întorc acasă.

– Aţi accepta să munciţi peste hotare?
– Nu, categoric. Sunt un mare patriot. Sunt şi printre puţinii care consideră că aici poţi avea o viaţă şi o carieră reuşite.

– Ce aţi visat să deveniţi când eraţi copil?
– Am vrut să fiu medic, dar am devenit doctor în istorie şi jurist consacrat.

– Unde v-aţi întâlnit prima oară cu soţul dvs.?
– Banal, în troleibuz, după o zi de muncă. Dincolo de siguranţa mea şi de aparenţe, el a descoperit unele lucruri pe care nimeni nu a avut curajul să le abordeze şi nu le-a putut descifra mai bine. L-am considerat erou.

– Cum vedeţi instituţia condusă de soţul dvs.?
– Vă răspund în calitate de reprezentant al societăţii civile. Conform constatărilor experţilor străini, reforma în care s-a încadrat Procuratura Generală este cu un pas înaintea celor promovate în ţările cu tradiţie. PG a reuşit să demonstreze că strategic şi conceptual este pregătită destul de bine. Dar într-o situaţie politică instabilă, fără suport financiar şi cadre pe măsură, nici o reformă, în nici o ţară nu are sorţi de izbândă.