Cum îşi pomenesc morţii Nicolae Popa şi Zinaida Julea
Nicolae Popa va vorbi cu răposatul său tată…
În fiecare an, de Paştele Blajinilor, scriitorul Nicolae Popa se duce la Buda, Călăraşi, la mormântul tatălui său. „Este singura ocazie când îmi văd rudele şi consătenii. La noi se zice că morţii ne fac să ne mai adunăm, să ne mai revedem”, spune dânsul. Apropierea de cele sfinte se face mai firesc de Paştele Blajinilor, aceasta fiind cea mai însemnată zi în care se face pomenirea tuturor morţilor la cimitir. E cea mai mare prăznuire pe care o fac credincioşii în cinstea celor adormiţi.
La Buda, ne spune Nicolae, sunt două cimitire şi creştinii, după ce sfinţesc şi împart pomenile, se întorc la casele lor, unde îi cinstesc şi pomenesc pe cei plecaţi la Domnul.
Săptămâna trecută, Nicolae Popa a fost la o întâlnire cu cititorii într-un sat din raionul Călăraşi şi a aflat că acolo, de Paştele Blajinilor, unii vin la cimitir cu covoare în spate, cu frigidere şi maşini de spălat. Directoarea şcolii a menţionat că asemenea pomeni localnicii fac de mai mulţi ani.
„Sunt singurul prozator de la noi care am scris despre Paştele Blajinilor în romanul meu Avionul mirosea a peşte. Am cercetat istoricul. Chişinăul e singura capitală din Europa care crede în lumea blajinilor, în fiinţele de pe celălalt tărâm. Descriu cum decurge această sărbătoare la Cimitirul „Sfântul Lazăr” de pe strada Doina. Acolo lumea se veseleşte şi e unica zi când excavatorul nu sapă gropi. Pomenindu-i pe cei duşi dintre noi în Împărăţia Dumnezeiască, noi sărbătorim totodată împreună cu blajinii Învierea Domnului. De Paştele Blajinilor, voi fi printre mormintele de la Buda, unde voi vorbi cu răposatul meu tată. Sigur că îl voi bucura şi cu pomeni…”, ne-a povestit Nicolae Popa.
Zinaida Julea va merge la mai multe cimitire
Dacă nu va ploua, sâmbătă, cunoscuta cântăreaţă de muzică populară vrea să tragă o fugă la mormintele părinţilor ei de la Hârbovăţ, Anenii Noi. „Duminică, voi merge la Cimitirul „Sfântul Lazăr” de pe strada Doina din Chişinău. Acolo e înmormântat soţul meu, regretatul clarinetist Simion Brânzilă, decedat la vârsta de numai 40 de ani. Alături de el şi-a găsit locul de veci şi prietenul meu Petrică Sârbu, reputat regizor de sunet. Vom trece şi pe la mormântul nănaşei fiicei mele, Adela Balan, trecută din viaţă de foarte timpuriu”, ne-a spus ea.
Cu siguranţă, aici se va întâlni cu colega şi prietena ei Valentina Cojocaru, cu care va merge la mormântul mamei sale, Maria. De asemenea, Zinaida Julea va pune o floare la mormântul învăţătoarei sale de franceză, Raisa Volcinschi. „Ne vom deplasa încolo ca toată lumea, cu autocarele, pentru că în aceste zile transportul public e foarte bine organizat. Apoi ne vom duce la Cimitirul Central din strada Armenească, unde voi depune flori la mormântul marelui Serghei Lunchevici, care mi-a marcat toată activitatea, la ale multor alţi artişti: Nicolae Sulac, Gheorghe Eşanu, Tamara Ciobanu, Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, Angela Păduraru, Grigore Vieru, Ion Vatamanu, Vlad Gheorghelaş, Pavel Bechet, Andrei Vartic, Mihai Dolgan… Doamne, pe câţi i-am pierdut în ultimii ani!”, constată cu regret cântăreaţa. Ea va pune la fiecare mormânt câte o lalea, deoarece nu-i place că unii creştini vin la mormânt cu fel de fel de lucruri, de care nimeni nu mai are nevoie. De obicei, cântăreaţa dă nişte leuţi oamenilor necăjiţi, dar zice că nu face exces. „Importantă este amintirea. Îmi displace faptul când cineva întrece măsura cu pomenile”, ne-a mai spus Zinaida Julea.