Ultima oră

Cum L-AU GĂSIT AMERICANII pe BIN LADEN

"De când l-au perceput pe bin Laden drept o ameninţare, SUA au strâns date referitoare la apropiaţii lui, inclusiv curierii săi personali", a declarat unul dintre oficialii administraţiei Obama. "După atacurile din 2001, cei reţinuţi ne-au dat informaţii cu privire la curierii lui bin Laden. Unul dintre aceştia era urmărit constant de noi. Deţinuţii ne-au dat numele de război şi pseudonimul curierului şi ne-au spus că este unul dintre puţinii oameni în care bin Laden are încredere", a continuat oficialul.

În 2007, SUA a reuşit să afle numele real al bărbatului. În 2009, au fost identificate zonele din Pakistan în care curierul şi fratele său îşi desfăşurau activitatea. "Faptul că erau foarte precauţi ne-a întărit convingerea că eram pe drumul cel bun", spune sursa.

Cum arată locul unde se ascundea bin Laden

În august 2010, s-a descoperit reşedinţa unde se presupunea că se ascunde bin Laden. "Când l-am văzut, am fost uimiţi, este o construcţie extraordinară", spune oficialul. Locul unde se adăpostea Osama era de opt ori mai mare decât casele din zonă. El a fost construit în 2005, la marginea oraşului Abbottad, care ulterior s-a extins şi astfel au apărut case în jurul reşedinţei.

"Securitatea este extraordinară: ziduri între 3,5 şi 5 metri, două porţi de acces", arată oficialul de la Casa Albă. MSNBC mai spune că locatarii îşi ard gunoiul, spre deosebire de vecini. De asemenea, nu există ferestre cu vedere înspre stradă şi, neobişnuit pentru o reşedinţă atât de mare, nu are telefon sau acces la internet. Astfel, serviciile secrete americane au ajuns la concluzia că locul a fost "special construit pentru a adăposti pe cineva important".

Oficialul de la Casa Albă spune că nu exista nicio dovadă că acolo s-ar ascunde bin Laden, dar că toate indiciile duceau spre acest lucru. Pe lângă familiile celor doi fraţi, în reşedinţă mai locuia o familie, "a cărei componenţă se potrivea cu aceea a lui bin Laden. Credem că el se afla acolo alături de cea mai tânără dintre soţiile sale", continuă sursa dezvăluirile. Astfel, concluzia era că exista "o posibilitate foarte mare" ca bin Laden să se ascundă în acea reşedinţă. Sursa de la Casa Albă a mai precizat că informaţia nu a fost împărtăşită cu nicio altă ţară şi că foarte puţini oficiali americani ştiau despre acest lucru.

Atacul asupra liderului taliban

Raidul asupra reşedinţei a mers bine, cu excepţia unei probleme tehnice la unul dintre elicopterele americane, care nu a putut fi folosit. Se precizează că niciun american nu a fost omorât şi toţi au plecat teferi de la locul faptei. "Operaţiunea a durat 40 de minute, timp în care autorităţile locale nu au intervenit. S-a dorit minimalizarea numărului de victime colaterale", a declarat sursa.

Osama bin Laden a participat la schimbul de focuri şi a sfârşit prin a fi ucis. Pe lângă el, au mai murit patru persoane: fiul cel mare al liderului taliban, cei doi curieri ai săi, dar şi o femeie folosită drept scut.

Cât despre cadavrul lui bin Laden, americanii spun că iau lucrurile "foarte în serios" şi vor avea grijă ca acesta să fie îngropat conform "tradiţiilor şi obiceiurilor islamice".

De asemenea, oficialii precizează că se aşteaptă la atacuri de la forţele loiale lui bin Laden. "Ar putea fi o ameninţare crescută a SUA. Noi luăm toate măsurile de precauţie", spun ei. Oficialii au precizat că au avertizat ambasadele americane din toate ţările cu privire la acest aspect şi că au interzis cetăţenilor să călătorească în Pakistan.

Concluzia oficialilor de la Casa Albă, după ce l-au omorât pe liderul taliban: "Chiar dacă al-Qaida nu se va fragmenta imediat, moartea lui bin Laden va însemna o pantă descendentă din care le va fi greu să-şi revină".
 
Sursa: gandul.info

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *