Cum ne-a umilit poetul pe care l-am admirat

Comuniştii şi adepţii lor ziua de 28 iunie o consideră zi de eliberare a poporului moldovenesc. De cum au călcat pe pământul basarabean, sovieticii au instaurat legile lor criminale, i-au dat afară pe toţi primarii din oraşe şi sate şi în loc i-au numit pe oamenii lor, care mai târziu au contribuit la arestările şi deportările ale sutelor de mii de oameni nevinovaţi.

Scopul ocupanţilor sovietici a fost să transforme Basarabia într-o gubernie a Rusiei sovietice. Pentru aceasta au folosit timp de zeci de ani propaganda îndreptată împotriva României şi, mai ales, rusificarea populaţiei prin intermediul şcolii şi a bisericii dintre Prut şi Nistru. Îmi amintesc de anul 1940. La 1 septembrie toţi elevii din şcoală am fost trecuţi cu o clasă înapoi ca să trecem la grafia chirilică şi s-o însuşim timp de un an. Dar rusificarea poporului basarabean s-a început cu mult înainte, încă după 1812. Ca dovadă aduc câteva exemple.

„În anul 1817, P.Svinin, un scriitor rus semnala faptul că „…istoria Basarabiei este strâns legată de Moldova Românească şi că populaţia de pe ambele maluri ale Prutului este de origine latină”. După afirmaţiile lui Svinin, ambele populaţii vorbeau aceeaşi limbă românească, însă presărată cu regionalisme specifice.

Un alt savant rus, F.F. Vighel, care a fost şi viceguvernator al Basarabiei între anii 1823-1826, vorbeşte în scrierile sale despre caracterul pur românesc al Basarabiei, ca şi despre lupta boierilor moldoveni împotriva politicii de rusificare a acestei provincii româneşti.

De asemenea, trebuie să luăm în calcul şi faptul că tot pe timpul Imperiului Ţarist, în lucrările sale, etnograful şi scriitorul rus, A.S. Afanasiev Kubinskii afirma că întreaga provincie cuprinsă între Prut şi Nistru, în afară de partea de nord a judeţului Hotin, era populată numai de moldoveni care nu cunoşteau deloc limba rusă.

Scriitorul şi omul de stat rus, Pompei Nicolaevici Batiuşkov, în descrierea Basarabiei menţiona: „Dacă dorim ca populaţia rusă din acest ţinut, Basarabia, să fie considerată în realitate nu doar o gubernie rusească, ci să nu mai fie obiect de jinduire românească şi chiar de agitaţie, şi să fie organic unită cu restul Rusiei, e necesar ca prin intermediul școlii, de a-i familiariza pe ţăranii moldoveni cu limba slavă bisericească şi de a-i face pe jumătate ruşi prin limbă.

Gubernia Basarabia se deosebeşte printr-o neobişnuită diversitate a componenţei sale etnografice şi în această privinţă ea constituie ca şi cum o regiune de tranziţie de la populaţia rusă la cea românească, ce locuieşte în actuala Românie şi în partea învecinată a Austriei. Din această varietate a populaţiei locale se evidenţiază, numeric, două etnii principale: româna, cea mai numeroasă, care tinde în mod firesc spre compatrioţii săi din regatul Românesc şi Austria, apoi rusa” (P. N. Batiuşkov, Sankt-Petersburg, 1892).

„Asta a fost soarta bietului român basarabean aflat de secole în calea tuturor urgiilor şi a poftelor hrăpăreţe ale seminţiilor mari”, scria criticul literar şi autorul „CLOPOTNIŢEI MEMORIEI”, Sergiu Nucă. Atât conducerea ţaristă rusă, cât şi cea sovietică au dus lupta pentru rusificarea forţată a românilor (moldovenilor) basarabeni.

În anul 1964, în cadrul Editurii Academiei Republicii Populare România a apărut o carte foarte curajoasă care scotea la iveală adevărul istoric despre Basarabia, pe bază de documente inedite, care proveneau chiar de la părintele comunismului din Rusia, şi anume Karl Marx. Cartea inedită se numeşte „Însemnări despre români”, și cuprinde patru manuscrise care au fost descoperite în Arhiva „Institutului internaţional de istorie socială” din Amsterdam (Olanda), în care Marx condamna cu cuvinte aspre politica rusească faţă de principatele române şi Ţara Românească, şi în deosebi „răpirea şi ocuparea Basarabiei”, negând categoric legalitatea cedării acesteia Imperiului Ţarist de către Turcia în anul 1812.

Tot în această carte Marx mai afirma cu privire la adevărata faţă a „eliberării” celor două principate române de către armata rusă (1828-1829): „…au avut loc excese îngrozitoare, furturi şi crime. Bărbaţi şi femei au fost puşi la jug, iar vizitiii cazaci nu s-au purtat cu milă nici cu biciul, nici cu vârful lăncilor lor. Peste 30.000 de români (moldoveni) au fost folosiţi ca animalele de tracţiune… Haosul şi prădăciunile ruşilor au dus la foamete şi ciumă în ţară”, scria Carl Marx. (Sursa: Sava Bogasiu, „Abecedarul istoric al Basarabiei”)

Odată cu instaurarea regimului communist în Rusia majoritatea istoricilor şi a scriitorilor sovietici au reafirmat mereu teza că Basarabia este ţinut rusesc, au făcut propagandă antiromânească. Nu e de mirare că conducerea Rusiei şi în prezent duce o luptă de cotropire (ocuparea Osetiei, Abhaziei, Crimeii).

După 17 ani de chinuri în Siberia, fiind reabilitaţi, deşi numai pe hârtie, am revenit în Patrie. Am adus din Tomsk un dicţionar „ROMÂN-RUS”, nu „moldo-rus”! (РУМЫНСКО-РУССКИЙ СЛОВАРЬ), editat la Moscova în 1953 în redactarea savantului rus B.A. Andrianov şi a profesorului român, D. E. Mihalcea, 42.000 de cuvinte. La acest dicţionar e anexată o mică schiţă gramatică despre limba română, scrisă de profesorul rus M. V. Serghievski. Editura de stat de dicţionare în limbi străine şi naţionale, Moscova, 1953. În anexă se indică: „Dicţionarul român-rus sub redacţia prof. M. V. Serghievski şi C. A. Marţişevscki, ediţia 2, Moscova, Editura de Stat de dicţionare de limbi străine şi naţionale, 1943.

Limba română a fost recunoscută de savanţii ruşi de la bun început. Aţi observat că de „limba moldovenească” de Stat nu era nici pomină! Oare trebuie o altă dovadă, că limba noastră e limba cea română? Aşa a voit Dumnezeu ca pe ambele maluri ale râului Prut oamenii să vorbească în aceeaşi limbă română. Avem aceeaşi cultură, literatură, obiceiuri, religie, aceiaşi strămoşi, scriitori, ceea ce ne-a înfrăţit pe veci. Şi nu trebuie să mergem împotriva conştiinţei. Să nu ne fie ruşine, dar să ne mândrim că suntem români.

Soarta a decis să fiu legată de limba şi literatura rusă pe care o respect, dar consider că nu trebuie impusă nimănui cu orce preţ, orcine e liber s-o înveţe după dorinţă. Însă limba mamei şi a poporului meu e mai dulce şi îmi pare foarte rău că în copilărie şi în tinereţe am fost lipsită de posibilitatea de a o însuşi mai bine .

Limba rusă este, fără îndoială, o limbă frumoasă şi bogată şi literatura la fel e recunoscută în lumea întreagă. Apreciez mult operele clasicilor ruşi, inclusiv a talentatului poet, Alexandr Sergheevici Puşkin, dar nu mă pot împăca cu poziţia lui ofensătoare, şovină, batjocorătoare şi xenofobă faţă de poporul nostru. În poezia sa, indicată mai jos, Puşkin ne-a prezentat nu ca pe români (moldoveni), ci ne-a făcut pe toţi „ţigani”. Drept mulţunire pentru bunătatea şi ospitalitatea moldovenilor, care l-au primit cu pâine, cu sare şi cu vin, ne-a numit pe toţi maimuţe, măgari proşti, tâmpiţi. Iată cum ne-a „descoperit” Puşkin pentru toată lumea când se afla în surghiun în Basarabia între anii 1820-1823.

Среди неистовых цыганок
Я, как Орфей среди вакханок,
В кругу кокеток-молдованок
Пожалуй, Бог среди болванок.
Зато меж грустных молдован
Не лань в овраге львином.
Вернее, лев меж обезьян,
Я, конь арабский Альмадан
В смиренном таборе ослином.

Îmi pare rău, am rămas dezamăgită de poetul cândva îndrăgit şi apreciat, însă acesta e adevărul. Încerc să redau aproximativ sensul acestor versuri :

Între obraznicele ţigance sunt ca un Orfeu între zeiţele vinului şi a chefului,
Sunt ca un zeu între moldovencele cochete şi proaste,
Dar între triştii moldoveni
Nu sunt ca cerbul între ei,
Ci ca un leu între maimuţe,
Sunt un cal arab Alimadan
Într-o turmă de măgari.

La această poezie a lui Puşkin a reacţionat cu o replică poetul Vasile Alecsandri:

Fiind mai negru ca ţiganii
Ce au cerşit la noi cu anii,
Tu, cel primit cu dar de sus,
Nici bogdaproste nu ne-ai spus.
Cu dar de pâine şi de sare,
Cu vin din beciul nostru mare
Te-am ospătat, iar tu în zori
Râzând te-ai scârnăvit în flori.
Apoi prin codrii de milenii
Ai tot umblat de dragul lelii.
Ei, vezi atunci? Pun mâna-n foc,
Tu n-ai fost cal arab, ci porc!

Evident, poezia jignitoare a lui Puşkin nu putea fi inclusă în manualele şcolare, deoarece ar fi trezit o reacţie inversă, o indignare între băştinaşi.

Elena Şoimu-Postolachi,
Floreşti